Umbrele Culegătorului

Capitolul 31: Lumina Eternă

Anii trecură ca o adiere, iar viața în vale curgea într-un ritm simplu, dar plin de esență. Lara și Aidan clădiră împreună o viață în care fiecare zi era o binecuvântare. Aveau copii, care le umpluseră casa de râsete și de iubire pură, și o comunitate care devenise o extensie a propriei lor familii. Fiecare zi era o mărturie a ceea ce clădiseră împreună, o viață în care lumina pătrundea chiar și cele mai ascunse colțuri ale sufletului.

Pe măsură ce îmbătrâneau, legătura lor devenea și mai puternică. Amândoi știau că în acea vale își găsiseră nu doar un loc pe lume, ci și rostul. Fiecare drum, fiecare cărare a pădurii și fiecare apus deveniseră martori ai iubirii lor.

Într-o seară târzie de toamnă, când frunzele arămii acopereau valea, Lara și Aidan stăteau împreună pe veranda casei lor, privind cerul plin de stele. Erau obosiți, dar plini de pace. După o viață de împărtășire a celor mai profunde bucurii și provocări, înțelegeau amândoi că erau aproape de sfârșitul drumului lor împreună.

Aidan îi luă mâna, cu o tandrețe infinită în ochi.

– Lara, i-am spus călăuzitoarei noastre, acelei flăcări din Ritualul Focului, că lumina va rămâne mereu aprinsă în noi. Și acum știu că nu am mințit. Chiar și după ce vom pleca, am lăsat aici o lumină care nu se va stinge niciodată.

Lara îi zâmbi, lacrimile îi străluceau în ochi. Știa că el avea dreptate. Valea asta, casa lor, familia, prietenii… toți purtau o parte din lumina lor.

După câteva săptămâni, Aidan se stinse în liniște, înconjurat de familie și de prieteni. Valea întreagă îl jelise, dar și sărbătorise viața unui om care trăise cu adevărat, care cunoscuse iubirea și care lăsase în urmă o amprentă de neșters.

Lara rămase un timp singură, încărcată de amintiri și de liniștea lui Aidan. Însă într-o seară, simți că venise și momentul ei. Se așeză sub stejarul unde el îi ceruse mâna, privi cerul înstelat și, cu un zâmbet plin de pace, închise ochii, știind că urma să-l regăsească.

În zilele ce urmară, sătenii își amintiră de ei, povestind copiilor despre iubirea dintre Lara și Aidan, despre călătoria lor și despre lumina pe care o lăsaseră în comunitate. Încet, povestea lor deveni parte din tradițiile locului, iar Ritualul Focului le era dedicat, simbolizând iubirea care depășește timpul și distanțele.

Și astfel, chiar și după plecarea lor, valea rămase pentru totdeauna o casă a luminii, iar povestea lor, o legendă vie, care amintea tuturor că adevărata lumină vine din iubire, acceptare și pace. În amintirea lor, fiecare sătean continua să aprindă un foc, an de an, cu dorința de a duce mai departe acea lumină eternă, pentru ca niciun suflet să nu rămână vreodată în întuneric.

Sfârșit