Umbrele Culegătorului

Capitolul 19: Pe Marginea Realității

Lara păși pe stradă, iar pașii ei se simțeau greu pe asfaltul rece, deși aerul era cald. Privind în jur, ea observă cu atenție detaliile lumii care o înconjura. Fiecare clădire, fiecare colț părea bântuit de o istorie de mult uitată. Toate aveau un aer melancolic, ca niște fragmente rămase dintr-o realitate pe cale de a dispărea. Nu era nimic din ce își imaginase – o lume mistică sau o altă dimensiune. Era, mai degrabă, un loc plin de urme ale unor vieți care se desfășuraseră cu mult timp înainte ca ea să ajungă acolo. Era un loc unde timpul părea să fi fost oprit, iar amintirile oamenilor începuseră să se îngroape sub o pernă de uitare.

La fiecare pas, vântul adia ușor, iar frunzele uscate care cădeau pe asfalt sunau ca niște șoapte în adâncul nopții. Lara simțea o presiune în piept, un sentiment de neliniște pe care nu-l mai întâlnise până atunci. Poate că lumea aceasta era doar un alt vis, o altă iluzie. Sau poate că tocmai în acel moment se afla într-o intersecție a realităților, un loc unde limitele între ce era adevărat și ce nu erau mai fine decât niciodată.

Cu fiecare pas, orașul părea să devină tot mai întunecat, iar peisajul se transforma. Străzile, care mai înainte păreau pustii și uitate, acum se umpleau cu figuri conturate vag, umbre de oameni care se mișcau fără țintă. Fiecare dintre aceștia purta o mască de durere, iar ochii lor erau goi, ca și cum ar fi trăit fără să știe ce au pierdut. Totul părea un vis colectiv al unei lumi care nu își mai aducea aminte de propria existență.

Lara se opri brusc. În fața ei se afla o ușă masivă, asemănătoare cu cea pe care o găsise anterior, dar acum în locul aceleaia a apărut o poartă mare, de fier. Pe ea erau gravate simboluri necunoscute, niște cercuri interconectate, ca o rețea strânsă ce părea să pulseze cu o energie aproape vie. Lara simțea că de data aceasta, ușa nu era doar o poartă către o altă lume, ci un punct de cotitură în propria-i existență. O alegere se contura în fața ei, o alegere pe care nu o putea refuza. Nu mai era vorba doar de a descoperi adevărul, ci despre a înfrunta un destin pe care nu-l înțelegea încă.

Întoarse capul spre locul din care venise. Străzile erau acum acoperite de o ceață densă, iar umbrele păreau să se întindă către ea, ca niște brațe invizibile ce o chemau înapoi. Totuși, în interiorul ei, Lara știa că nu putea privi înapoi. Nu mai era nimic acolo care să o țină. Pășind înainte, fără ezitare, mână întinsă spre ușă, Lara se pregăti să deschidă poarta și să accepte ce avea să vină. Poate că nu ar fi putut schimba ce s-a întâmplat în trecut, dar acum, în acel moment, avea control asupra viitorului ei.

Când atingea mânerul ușii, o vibrație ciudată o străfulgeră, iar o voce adâncă, care părea să vină de peste tot, se auzi în mintea ei.

– Crezi că ești pregătită să accepți ceea ce vei găsi dincolo de acest prag, Lara?

Fără să răspundă, Lara înclină capul. Nu știa exact ce se afla dincolo de ușa aceasta, dar știa că nu putea rămâne în fața întrebării. Nu mai putea trăi cu neliniștea că își dorea un răspuns și nu avea curajul să-l caute.

Respira adânc și apucă mânerul. Poarta se deschise cu un zgomot metalic ascuțit, iar în fața ei se iviră viziuni ale unor lumi străine, unele cu peisaje naturale impresionante, altele cu orașe scufundate în ruine. Pe măsură ce pășea înăuntru, Lara începea să simtă cum realitatea se fragmenta în jurul ei.

Într-o clipă, viziunea se schimbă brusc, iar o viziune înspăimântătoare o întâmpină. În fața ei se aflau imagini din trecutul ei, dar nu erau doar amintiri. Erau fragmente de viață ce se desprindeau din realitatea sa, fiecare alegere pe care o făcuse având o formă și un contur, fiecare decizie având un preț.

– Toate acestea sunt alegerile tale, șopti vocea, acum mai clară. Fiecare pas pe care l-ai făcut, fiecare decizie pe care ai luat-o a creat această lume. Poarta nu te va duce nicăieri, Lara, decât în fața propriei tale realități. Alege acum.

Lara se uită în jur, simțind cum greutatea a tot ce învățase o apasă. Aici, la marginea realității, nu exista o cale clară. Fiecare drum pe care îl putea alege ar fi fost acoperit de umbrele trecutului și ale regretelor. Știa însă că o singură alegere putea schimba totul. Această poartă era nu doar o trecere, ci un moment de redefinire.

– Nu voi mai lăsa trecutul să mă definească, șopti ea, fără teamă, cu ochii scânteind de determinare.

În fața acestei decizii, poarta se închise brusc, lăsând-o într-o lume nouă. O lume care acum depindea doar de ceea ce alea și-ar alege să devină.