Destiny

Capitolul 11

-Umm, te iubeam cu adevărat? Întrebarea lui Destiny mă ia prin surprindere însă doar respir un pic cam zgomotos.

-Da, cel puțin așa am crezut.

-Ai crezut?

-Cu 2 luni înainte de întâmplarea  aceea lucrurile au început să devină cam ciudate. Te-ai cam îndepărtat de mine, dispăreai cu orele și tot timpul păreai că îmi ascunzi ceva. Într-un timp am bănuit că mă înșelai. Mă așez pe marginea patului, Destiny stând în fața mea în picioare, bând o cană cu ceai.

-Și ce s-a întâmplat?

-Tot aia a fost și perioada în care m-am bătut cu Robert. I-am spus fratelui tău suspiciunea mea, iar el m-a lovit. Adevărul este că am meritat-o.

-Nu cred că încetasem, privește pierdută covorul, mișcând piciorul deasupra lui.

-Poftim?

-Nu cred că încetasem vreodată să te iubesc. Este greu să nu iubești un bărbat ca tine. Ai tot ce își dorește o femeie la un bărbat. Deși nu îmi amintesc nimic despre tine din trecut. Te-am cunoscut în lunile astea îndeajuns încăt să îmi dau seama de un lucru.

-Si care este acela?

-Ca oricât de mult ar fi trecut, iubirea ta pentru mine încă nu s-a stins și încă este aici. Lasă cana pe marginea noptierei și își așează palma pe pieptul meu, în dreptul inimii. Îmi așez și eu mâna peste a ei, apoi o trag de mână, ea căzând peste mine.

-Pot? Întreb nemai putând aștepta, aceasta dă din cap în semn de da. Acesta a fost semnalul meu.

***

-Destiny, jur că bărbatul ăla nu va scăpa cu viață din mâinile mele. S-a atins cumva de tine? Vocile , defapt țipetele, venite de la parter mă trezesc. Mă ridic din pat luând pe mine o pereche de pantaloni de trening pentru a putea coboră ca să văd persoana care are atâta putere în plămâni. Îi urmaresc pe cei doi, iar privirea lui Robert în momentul în care o vede pe sora lui purtând doar tricoul meu este de neînchipuit. Părea turbat. Nemernicule! Robert se repede să urce scările pentru a mă lovi, însă sora lui îl oprește.

-Robbie, frățioare, te rog, ascultă-mă. Vrei ca sora ta să fie fericită, nu?

-Ce intrebare este asta? Normal că da.

-Atunci înțelege. Ares este cel care mă poate face fericită. De când l-am cunoscut mi-a arătat ce bărbat bun poate să fie.

-Exceptând momentul în care era să te omoare, sarcasmul lui Robert era ca o lovitură pentru mine. Avea dreptate, în momentul acela vroiam sa o omor. Să văd cum se stinge, însă n-am putut.

-Mda, exceptând acel moment. Te rog, ințelege-mă. O să pară stupid, însă, îl iubesc.

-Off, Destiny. Ești  sigură ca asta este ceea ce îți dorești?

-Foarte sigură. El este bărbatul pe care îl vreau alături. Iar mama n-are decât să-și ia părerile și tot ce vrea și să și-le bage în...

-Destiny! După o scurtă perioadă intervin și eu. Amândoi mă urmăresc de parcă aș fi un criminal evedat, căutat de 3 state. Este mama ta.

-Mamă care a făcut tot posibilul să îmi distrugă viața...

-Pisic, mama ta a crezut că asta este cel mai bine pentru tine. A acționat ca o mamă, nu ca un dușman. Iar fratele tău o fi fost părtaș , însă și el și-a dorit binele pentru tine. Chiar dacă asta însemna să trăiești într-o minciună. Destiny stă preț de câteva secunde apoi îl îmbrățișează pe fratele său. Acesta mimează doar un "multumesc"  însă asta făcea mai mult ca o mie de vorbe.