Destiny

Capitolul 23

-Jur că dacă te mai apropii  de iubitul meu te voi lăsa știrbă. Târfa asta deja mi-a călcat pe ultimul nerv pe care îl mai aveam.

-Drăguțo, crede-mă că și lui i-a plăcut. Dacă nu ajungea tâmpit aia, ei bine, ajungea el în patul meu. Ei bine atât a durat până m-am înfipt în părul ei și am dat-o cu capul de perete.

-Charlotte. Mârâi printre dinți când văd cine este doctorul care are grijă de Ares.

-Cum îi ziceam și lui Ares...

-Domnul Hunt, o corectez eu aproape sărind să o bat ca acum 5 ani.

-Cum îi spuneam și lui Ares. Ciudat mod de a ne reîntâlni.

-Dacă îi mai zici o singură dată pe nume, jur că îți zbor toți dinții din gură. Dacă sunt însărcinată nu înseamnă că sunt și lipsită de protecție.

-Destiny! Vocea lui Ares a venit ca un avertisment pentru a mă face să tac din gura. M-am întors școată spre el, el tocmai a țipat  la mine? De față cu aia?

-Am înțeles acum motivul interogatoriului de adineauri. Draga mea Charlotte, te poți spăla cu el pe cap.

Ies din salon mai nervoasă decât am intrat, trăgând-o pe Gemma după mine.

-Destiny. Mă întorc cu fața spre salon și  îl văd pe Ares ieșind sprijinit de perete.

-Doamnă Forbes, cred că este timpul pentru un mic control. Bărbatul de mai devreme apare din senin iar eu mă uit confuză, apoi mă uit la Gemma care zâmbește prostește și ridică din umeri. Eram sigură că este opera ei.

-Gemma, sunt bine...

-Taci și du-te. Pentru copil, nu pentru tine. Oftez lăsându-mă păgubașă, știam că nu o voi scoate la capăt cu ea.

-Spune-i că i-am mâncat chipsurile și că sunt pe moarte. Zic serioasă făcându-i semn spre Ares iar aceasta doar râde.

Ares POV:

-În  locul ei îți dădeam cu pleosca în cap. Gemma se află de vreo 10 minute în salonul meu, mâncân bundica și jeleul.

-Ar trebui  să mă simt mai bine? Pentru că nu merge. Mă ridic ușor iar o durere îmi trece prin tot corpul. Nemernicul dracului.

-Chiar nu am nevoie să te simți tu bine. În momentul ăsta contează doar Destiny și copilul ei. Iar "ei" a ieșit foarte accentuat și pronunțat. Nu o credeam că vorbește serios, însă se pare că am subestimat-o.

-Mai pot să mănânc și eu ceva?Gemma râde apoi mă trezesc cu o lingură în cap.

-Niciodată să nu zici asta în fața unei femei însărcinate. Ști eu dacă aș fi în locul tău i-aș spune ceea ce fac. Chiar dacă două  luni aș fi dormit pe preșul de la intrare. Își scoate telefonul din geanta și tastează înapoi un răspuns. Ei bine vizita mea se încheie aici, fiindcă Destiny așteaptă jos și îi este somn.

-Bine Gemma. Ai grijă de împielițata aia mică. Să o duci până în fața casei. Se ridică ,cam cu greu, de pe scaun și deschide ușa, însă nu înainte de a îmi spune peste umăr câteva vorbe.

-Destiny locuiește cu mine și fratele ei. A plecat din casa voastra. Apoi închide ușa în urma ei. Mă  minte oare? Dar de ce m-ar minții  Dar de ce ar pleca din casa noastră?

" -Ares Hunt dacă vei deschide ușa și vei pleca, atunci poți uita de mine și de copil."

Înjur mintal înțelegând motivul pentru care a plecat. Mă ridic cu greu din pat, îmbrăcându-mi hainele cu care am fost internat. Un adevarat chin, o adevărată luptă să îmi încălț adidașii. Reușesc într-un final să mă îmbrac și mă strecor afară din salon fără să fiu vazut de vreo asistentă sau de nebuna aia de Charlotte. Tot abdomenul mă durea și cred că încă mai sângera rana. Îmi caut prin buzunarele hainelor portofelul în timp ce opresc un taxi. Tot ce aveam în portofel, o bancnotă de douăzeci  de dolari, cardul, poza lui Destiny și ecografia copilului. Mulțumesc lui Dumnezeu că îmi ajung banii de cursă. Dacă Gemma spune adevărul, atunci sunt un om terminat. Mă voi simți obligat să îi spun adevărul lui Destiny.

-Tinere, am ajuns. Vocea bărbatului mă trezește la realitate, întind bacnota pentru a plăti cursa și deschid portiera.

-Păstrați restul.

Îmi caut prin buzunare cheile, însă se pare ca le-am pierdut pe undeva. Bun Ares, acum încearcă să îți amintești. Unde zicea Destiny că se afla cheia de rezervă? Preș? Ghiveci? Aa da. Sub piticul de grădina.

Am deschis ușa cu mâna tremurând, îmi era frică că ceea ce a spus poate fi adevărat. Peste tot în casă domnea liniștea, luminile erau stinse. Arunc cheia în vasul de pe măsuță și urc scările. La etaj la fel, liniște. Deschid ușa dormitorului nostru și rămân șocat. Gemma mi-a spus adevărul. Hainele mele erau scoase din șifonier și aruncate prin toată încăperea, pe când hainele ei ,majoritate, lipseau. Umerașele și sertarele erau goale. Am trântit ușa și am intrat în camera de alături, camera copilului.

-Ști? Nu înțeleg de ce văruim acum dacă  nu știm ce sex are. Întreb dând cu pensula pe unul din pereți.

-Pentru că  nici nu vom ști până când nu se va naște. Iar după ce se va naște vreau ca această cameră să fie deja gata. De aceea folosim culori neutre.

-Albastru este culoare neutră?Zic nedumerit uitându-mă în cutia cu vopsea.

-Da Ares, este culoare neutră. De aceea vom folosi două nuanțe de albastru. Vreau acești doi pereți albastru închis, iar în acel colț câteva stele și luna. Iar pe acesta un albastru deschis, în colț norii și un soare.

-În colț norii și un soare, o imit eu pe un ton pițigăiat. Proastă mișcare. Imediat m-am trezit cu pensula pe spatele meu. Spune-mi că n-ai făcut asta.

Pufnesc în sinea mea amintindu-mi cât ne-am chinuit doi inși să văruim o cameră. Ea chiar a plecat , nu-i așa? Îmi lipesc spatele de perete, lovindu-mă cu capul de el. Odată, de două, de trei, iar atunci am auzit ușa de la intrare. Efectiv am fugit pe scări pentru a putea vedea cine a venit.

-Te-ai intors...