Destiny

Capitolul 26

-Mai ști ziua când... te-am mințit că sunt cu Marcus?

-Aham. Continuă, nu te opri.Îl îndemn eu, așezându-mă pe un scaun picior peste picior.

-Ei bine l-am urmărit pe Simon. În ziua când am crezut că tu... Ști tu... Ți-am  făcut o promisiune în ziua aia, că o să am grijă de tine. Asta am încercat să fac.

-Cum...

- Lasă-mă să vorbesc, apoi poți spune tot ce vrei.

-Ok, am înțeles.

-În seara aia l-am căutat și ei bine, am cam mâncat bătaie. L-am căutat  oferindu-i pe tavă date despre ceea ce vroia să știe. M-am lăsat la mâna lui cu condiția să nu se mai atingă de tine.

-Dar cum... Era fratelui...

-Destiny nu îi cunoști pe oamenii ăștia. O fi familia importantă, dar banii și puterea sunt și mai importante. Și-ar  vinde și organele pentru putere și bani. Am stat la serviciul lui în tot acest timp, asta doar ca tu și bebelusul să nu mai trăiți cu spaima ca ăla se va atinge de voi. Iar zilele trecute când am ajuns la spital...ei bine...Am cam chemat întăriri. L-am arestat pe nenorocitul ăla, nu înainte de a mă înjunghia. Acum ca ști toată povestea, ești  liberă să alegi. Însă, oricare ar fi alegerea, să nu mă îndepărtezi de copil. Vreau să fac parte din viața lui.

Mă ridic de pe scaun apropiindu-mă de el. Se uită cu niște ochii de cățel  la mine dar știam deja ce am de făcut. Zâmbesc  dulce către el iar el îmi trimite înapoi un zâmbet. Păcat. Îi lipesc puternic o palmă, întorcându-i capul la nouăzeci  de grade.

-Asta fiindcă nu te gândeai la mine sau la copil când ai făcut ce ai făcut. Altă palmă. Asta fiindcă m-ai lăsat să îmi fac o mie și una de idei. Încă o palmă. Asta fiindcă te-ai purtat ca un nemernic. Și încă o palmă. Asta fiindcă ai făcut atâta mizerie în casă. Pot vedea un mic zâmbet în colțul gurii, chiar și la a cincea palmă. Și asta fiindcă ai putut crede ca te-aș putea da la o parte din viața copilului nostru.

-Deci ăsta este un da, mă intorc acasă, sau un nu, voi rămâne in continuare la Rob.

-Da. Zâmbesc ușor învârtindu-mă prin încăpere. Iau un sac de gunoi din sertar și îl  trântesc. Este un da, Ares va curăța toată casa și curtea.

-Te iubesc, îmi sărută vârful nasului apoi începe să strângă gunoaiele.

-Și eu te iubesc, spun mai mult pentru mine luând o mătură si urcând sus la etaj. Deși nu pot face efort asta nu înseamnă că nu pot aduna sticlele ,împingându-le cu o mătură. Aud telefonul sunând în mica geantă de le umărul meu, așa că îl scot răspunzând destul de fericită.

"-Alo?

-Des? Este timpul.

-Timpul de ce?

-Copilul vrea să se nască.

-Dumnezeule, venim chiar acum la spital. Respiră, inspiră totul va fi bine. Bun, acum sunt agitată.

-Eu sunt cea care naște aici, nu voi. Să vi repede."

-Ares! Țip în timp ce cobor scările, ridicându-mi ușor fusta pentru a nu călca pe ea. Cheile, mașina, spital. Acum!

-Ha!? Ești bine?

-Gemma o să aibă copilul chiar acum. Este la spital cu fratele meu. Iar noi mergem chiar acolo.