Destiny

Capitolul 7

După mica conversație cu Ares, o să sune ciudat, dar simt că ceva ne leaga. Ba chiar ne înțelegem destul de bine. Cred că este unul dintre puținii care cooperează în timpul ședințelor. Azi este ziua salariului, nu pot să cred că deja a trecut o luna de când lucrez aici.

-Ai putea ieși vreodată de aici?

-Da, dar superiorii încă sunt în dubi.

-Sunt în dubi de doi ani și ceva. Cât timp mai ai?

-Cam cinci ani. Aș putea ieși pe bună purtare.

-Cred că vrei cu nerăbdare să ieși de aici. Acesta zâmbește în semn de da. O vei căuta? Îmi mușc interiorul obrazului, iar acesta stă câteva secunde pe gânduri.

-Nu știu, nu cred.

-Mai povestește-mi despe ea. Cum era?

-Era o persoană calmă, liniștită, însă nu suporta să nu aibă dreptate. Odată am lăsat-o să câștige un pariu doar fiindcă nu vroiam să se supere. I-am recunoscut asta la scurt timp, iar ea a spus...

-Chiar dacă nu mă lăsai, căștigam. Vorbește gura fără mine, iar Ares mărește ochii și zâmbește. Adică eu asta aș spune. Nici mie nu îmi place să aibă altcineva dreptate. Fratelui meu i-am ars patru benzi desenate fiindcă a avut el dreptate. Dar totuși, ai zis ca era comună, de ce te-ai îndrăgostit de ea?

-Nu știu. Cred că m-am îndrăgostit de felul ei de a fi, de faptul că mereu era toată un zâmbet. Poate chiar și de faptul că îmi iubea orice defect, de modul ei în care mă suna noaptea doar ca să știe dacă am mancat cum trebuie.

-Cred că o iubeai cu adevărat. Mă așez lângă el pe canapea, privind spre ușa din fier.

-Da, o iubesc enorm. Poate cândva va realiza asta și se va intoarce la mine.

-Totusi, ce s-a întâmplat cu ea după seara aceea?

-Nu știu. Nu am mai aflat nimic de ea. Tu cum mai ești, ai reușit să dormi zilele astea?

-Nu prea, aseară eram trează dar auzeam voci în baie, pe hol. Niciodată n-am crezut în fantome, însă acum sunt în stare să cred. Ori asta, ori înseamnă că înnebunesc. Sau în cel mai rău caz, amândouă.

-Des, este deja ora șapte , cred că programul tău s-a încheiat. Ne vedem mâine?

-Sigur Ares.

-Cine ar fi refuzat un bărbat ca mine? Își încordează mușchii iar eu încep să râd.

-Hai bine zeule, acum pleacă. Se oprește în loc și se întoarce șocat spre mine.

-Cum mi-ai zis?

-Umm, zeule? Ști, erai așa grosolan și am făcut o glumă.  Ști cum e...umm...aia... Precum Adonis. Sper că nu te-ai supărat.

-Nu Des, stai linistită. Este ok. Se aproprie de mine și îmi plasează un sărut pe obraz. Ne vedem mâine.

Mda, ne vedem maine.

****

-Sper că îți e foame fiindcă am facut paste, ciuperci umplute și...

-Mamă, am venit aici după câteva cutii mai vechi, tata începe să râdă iar mama se strâmbă.

-Off, fie. Toate cutiile sunt în vechea ta cameră. Sunt undeva în debara, te descurci?