-Iubita, arăți grozav. Îl imit eu pe Ares iar Gemma începe să râdă. Normal că spune asta ca să mă simt bine, arăt precum o scroafă, iar asta e vorba fratelui meu.
-Doamne! Omul ăla nu a suferit destul în timpul nașterii. Nu îmi vine să cred că în două luni am reușit să arăt ca înainte.
-Nici mie nu îmi vine să cred că am încăput în rochia asta. Scuză-mă că nu am găsit o rochie mai potrivită, însă prințesa asta vrea să mănânc cât pentru patru nu două.
Astăzi este nunta fratelui meu și a Gemmei, am organizat o nuntă destul de retrasă, părinții nostri, frații Gemmei, câțiva membri din familie și un grup de circa 50-60 de persoane cunoscute, rectific, majoritatea necunoscute. Gemma purta o rochie albă fără bretele , sus în formă de inimă, iar eu purtam o rochie destul de simplă, neagră cu bretele subțiri iar în picioare pantofi cu toc de circa opt centimetri.
-Simt că o să-mi iasă inima din piept. Sunt atât de emoționată. Dacă se răsgândește?
-Dacă cumva îi trece prin cap să se răsgândească, trebuie să își aducă aminte ca Ares are permis de armă. Iar eu știu codul de la seiful unde o ascunde. Asta și faptul că Ares m-a învățat să trag cu arma. Oricum, nu poate să îl lase singur pe Denis. Este mort după fiul lui. O tentă de tristețe simțindu-se în vocea mea.
-Des, ți-am mai zis și acum 2 luni. Ares își va iubi fiica la fel de mult.
-Mda...
-Haideți prințeselor, sunteți gata? Mirele își așteaptă soția.
Am aranjat în așa fel încât mica ceremonie să aibă loc pe plajă. Așa și-au dorit Gemma și Rob, asta și am instalat un cort uriaș pe gazon. Îmi așez din nou rochia la spate apoi merg în spatele ei. Ne aflăm în casa Gemmei care este aproape de plajă. Defapt chiar ușa din spate dă pe plajă. Îmi așez mâna pe burtică simțind-o pe cea mică lovind. Promit că te dau la karate, dans sau orice vrei tu, însă lovește-o mai încet pe mami.
Fratele meu și Ares purtau amândoi costume negre, singurul lucru care îi diferenția era culoare cămășii și faptul că Ares purta cravată, pe când Rob purta un papion. Aceștia sunt cei doi bărbați pe care îi iubesc, ei și nepotul meu.
-Ești bine scumpo?Ares își așează mâna în jurul taliei mele, trăgându-mă aproape de el.
-Da dragule, sunt bine. Sunt foarte emoționată pentru fratele meu. Asta și faptul că nu știu cum să îți spun că o sa avem o prințesă.
-Robert Forbes, o iei pe Gemma O'Conner să îți fie sotie?
-Da.
-Daca cineva se opune acestei căsătorii să vorbească acum sau să tacă pe vecie. Am vrut să mă joc cu nervii lor și să strig că eu, însă Ares mi-a acoperit gura cu mâna lui. Bun, ai câștigat de data asta. Vă declar sot și soție. Poți săruta mireasa.
Iubesc sentimentul ăsta, să îmi știu familia fericită și împlinită. Iar Gemma și Denis sunt persoanele care îl fac fericit pe fratele meu. Părinții mei sunt și ei fericiti, și-au rezolvat problemele, iar acum se joacă cu nepotul lor.
-Scumpo, ce zici de un dans tată-fiică? Vocea tatălui meu îmi distrage atenția din farfuria din fața mea.
-Sigur tată. Mă uit prin jur și îl văd pe Ares vorbind cu un grup de persoane. Il urmez pe tata apoi îmi așez mâna pe umărul lui.
-Iubito, ești bine? Pari cam distrată.
-Da tată, sunt foarte bine. Ușor, ușor se aproprie termenul iar fetița mea se va naște.
-O să avem o nepoțica? Mai întâi un băiețel și acum o fetiță. Cine ar fi crezut că voi apuca să fiu bunic din partea lui Robert? Încă mă așteptam să locuiască cu noi. Chicotesc ușor așezându-mi capul pe umărul lui.
-Tată, mă simt așa obosită. Au fost atât de multe evenimente... Am obosit să lupt, am obosit să sper că va fi totul bine. Tot stau cu frica , că fetița mea ar putea păți ceva până se va naște.
-Des, scumpo, totul va fi bine. Ne ai pe noi, îi ai pe Gemma și Robert, dar mai presus, îl ai pe Ares.
-Pot să o împrumut pentru un dans? Vocea lui Ares încă îmi provoacă furnicături pe șira spinării.
-Desigur. Tatăl meu ne lasă să dansăm, chiar atunci începând melodia noastră, "Thinking out loud".
-De când nu am mai dansat împreună?
-De prea multă vreme, vine raspunsul meu apoi îmi așez mâinile după gâtul lui, ascunzându-mi fața în pieptul lui.
-Ți-am mulțumit vreodată pentru câte ai făcut pentru mine, pentru noi doi? Dau negativ din cap apoi mă uit în ochii lui. Nu știu dacă era de la lumini, însă ochii îi luceau. Ei bine, îți mulțumesc că mi-ai fost alături oricând. Că mă faci cel mai fericit om oferindu-mi o prințesă pe care va trebui să o apăr de golani.
-De unde...
-Te-am cam auzit când ai vorbit cu Gemma la spital. Zâmbesc prostește apoi observ un lucru, Gemma și Robert filmau dansul nostru. Să mă bage la bănuieli? Ares se oprește din dansat și se îndepărtează puțin de mine.
-Ce...
-Des, m-am îndrăgostit de tine încă de la petrecerea aceea, însă eram prea prost ca să îmi dau seama pe moment. Ar fi trebuit să îmi dau seama de asta în nopțile când te visam numai pe tine. Chiar și acum după aproape opt ani te iubesc al naibii de mult. Iubesc atunci când te înroșești, ca acum. Îmi duc mâinile la obraji și îi pot simți cum frig. Iubesc zâmbetul tău și îmi iubesc fiica, își așează preț de câteva secunde mâna pe burtica mea apoi îngenunchează în fața mea. Oh nu! Oh nu! Își scoate din buzunarul sacoului o cutiuță, deschizând-o. Înăuntru se afla un frumos inel cu un mic diamant pe el. Destiny Forbes, îmi faci plăcere a îmi fi soție și mama tuturor viitorilor copii?
-Înainte să răspund am să zic și eu câteva lucruri. Cred că atunci când te-am cunoscut eram ambiționată de faptul că te vroiam cu adevărat. Am făcut multe lucruri ca să pot ajunge unde sunt acum. Iar tu, tu și fiica noastră sunteți cele mai bune lucruri care mi s-ar fi putut întâmpla vreodată. Deci da, accept să fiu soția ta domnule Hunt.
-Doamnă Hunt.
CITEȘTI
Destiny
RomanceCartea nu este corectata momentan. Sunt destule greseli, insa imi cer mi de scuze.