Destiny

Capitolul 21

-Umm! Destiny. Putem vorbi?Își freacă ceafa agitat iar eu îmi dau ochii peste cap.

-Dacă nu observi, stau de vorbă. Vorbim mai târziu. Robert se uită surprins la mine iar Gemma evită să îl privească pe Ares.

-Acum! Îmi apucă violent brațul trăgându-mă după el. Le fac semn celor doi că o să îi sun și că este totul bine.

-Ce dracului ai?Țip nervoasă la el iar el se uită precum curca în lemne.

-Destiny, știu că...

-Nu Ares, nu ști nimic. Acum te rog să îmi dai drumul la mână, mă doare. Îmi dă drumul la braț inspirând puternic, închizând ochii.

-Trebuie să ști unde am fost...

-Nu trebuie și nici nu vreau. Este treaba ta cu ce târfă ți-ai tras-o. Și am o presimțire că avea prieten, asta după ochiul tău.

-Iubito, nu am...

-Taci! Ares, doar taci. Am o durere de cap în momentul ăsta și vreau doar să taci. Ține-ți scuzele pentru tine.

Îl  las cu vorba în  gura iar eu intru în baie. Dau drumul la duș, în timp ce las rochița să cadă de pe mine. Cât apa caldă începea să curgă mă priveam în oglindă, îmi privesc abdomenul ușor bombat. Câteva bătăi se aud în ușa însă nici nu mă obosesc să ascult ce zice, îmi arunc lenjeria în cosul cu rufe și intru în cabina de duș. Apa fierbinte îmi răsfăța fiecare părticică din corp, îmi las capul în față părul udându-se și lipindu-se se corpul meu. Aveam una din mâini pe perete și capul sprijinit de ea, cealaltă o aveam așezată pe abdomen. Plângeam și nu știam de ce plângeam.

Dintr-o dată îl simt în spatele meu, îmi dă părul la o parte sărutându-mi umărul. Își așează mâna pe abdomenul meu mângâind ușor.

-Iartă-mă iubito. Nu am vrut să te fac să plângi. Mă întorc cu fața spre el, privindu-l în ochii preț de câteva secunde apoi îl pleznesc. Nu odată, nu de două ori, ci de trei ori.

-Lovește-mă, înjură-mă, țipă la mine, fă-mi ce vrei. Însă nu plânge, îmi vine să mor cu fiecare lacrimă pe care o verși. Iubito, îți jur, nu există o alta. Am încercat să rezolv o problemă mai veche. Atât. Îți jur. Îmi înfășor mâinile în jurul gâtului  său, străgându-l puternic. Nici nu mai simțeam apa care ne lovea corpurile. Se desprinde ușor din îmbrățișare, ia gelul de dus și își toarnă în mână. Începe să își plimbe mâna pe corpul meu, în special pe abdomen. Aș face orice pentru voi doi.

-Știu. Tresar ușor când mâna lui ajunge pe brațul meu. Se uită atent și vede două,trei semne.

-Eu ți-am făcut  asta?

-Este ok Ares. Sunt bine.

***

"-Căt timp a lipsit?Întrebarea Gemmei mă face să suspin, toată seara am evitat-o, însă știam că o să se ajungă și aici.

-Sunt deja două  săptămâni.  Mă sună, zice că totul este bine și să mă încred în el. Asta încercam să fac, însă...

-Destiny! Nu te considera vinovată. Nu tu ai plecat lăsând o fată însărcinată în 5 luni singură.

-Spune că face totul pentru binele nostru. Din ziua aceea când a venit bătut se retrage în biroul său, stă cu orele acolo. Iar când pleacă de acasă lipsește cu nopțile. Încep să mă îngrijorez. I-am spus că voi avea încredere în el, însă nu așa. Simt că îmi ascunde multe.

-Destiny, pune piciorul în prag. Spune-i că nu mai are ce căuta în casa asta până nu-ți spune adevărul.

-Am să încerc. Acum scuză-mă, cred că urcă sus."

-Des, iubito, mi-ai văzut...S-a întâmplă ceva scumpo?

-Ares, vreau să vorbim.

-Iubito, nu acum. Trebuie să plec...

-Ares!Țip la el, acesta se oprește uitându-se șocat la mine. Nu voi permite să mă lași singură aici, din nou.

-Iubito, înțelege! Trebuie să am grijă de ceva. Te asigur că totul va fi bine...

-Nu Ares. Nimic nu va fi bine. Fă-mă să înțeleg, fiindcă eu nu înțeleg. Ce fel de om își lasă iubita însărcinată singură atâtea zile, atâtea nopti?Deja simțeam lacrimile strângându-se în colțul ochilor.

-Destiny, îți jur că tot ceea ce fac este pentru noi trei. Pentru tine și copilul nostru.

-Bună dimineața. Ți-ai mai amintit și tu că vom avea un copil?

-Destiny, ce tot spui? Normal că știu. Doar sunteți motivul pentru care fac atâtea lucruri. Fac tot posibilul ca voi să fiți în siguranță. De ce nu vrei să înțelegi?

-Dacă siguranța noastră înseamnă să stai departe de noi, atunci nu vreau siguranță. Te vreau pe tine. Pe bărbatul de care m-am indragostit acum ani de zile.

-Iubito, sunt același bărbat de atunci.

-Ba nu Ares. Nu ești bărbatul care erai. Nu știu ce s-a întâmplat, ce te-a schimbat, însă nu mai ești. Vreau să fi sincer cu mine. Dacă există o altă persoană în viața ta spune-mi. Nu vreau să am acest copil iar el să crească doar cu o amintire a tatălui care vine și pleacă la cealalta. Bănuiesc că vorbele mele l-au cam deranjat, poate chiar supărat, fiindcă primul lucru pe care îl face este să ia veioza de pe măsuța și să o arunce în perete.

-Nu există alta! Tu ești și vei fi sigura femeie din viața mea! Se răstește la mine însă nu știu ce să mai cred.

-Spui că ai face orice pentru mine și copilul nostru, da? Ei bine unde erai acum două nopți când am ajuns la urgențe? Cine era lângă mine și mă mângâia spunându-mi că totul va fi bine? Sigur nu tu.

-Nu am știut...

-Normal că nu ai stiut. Erai prea ocupat să faci pe spionul. Eram cât pe aci să pierd sarcina, iar tu erai de negăsit. Ești doar un nemernic, spui că faci asta doar pentru mine și pentru copil, însă ști ce cred? Cred că o faci pentru tine.

-Taci!Lovește cu pumnul tabloul de pe perete, spărgând sticla.

-Așa vrei să fie Ares? Să țipăm? Să spargem? Iau poza noastră de pe noptieră și  o trântesc pe jos, călcând  pe ea. Să aruncăm cu lucruri? Atunci prinde asta! Iau cutia de bijuterii și o arunc în el, ferindu-se.

-Nu îmi mai consum energia pe toate prostiile tale. Te voi suna mai târziu. Nu apucă să iasă fiindcă fix pe lângă urechea lui trece rama pozei noastre.

-Ares Hunt dacă vei deschide ușa și vei pleca, atunci poți uita de mine si de copil.

-Îmi pare rău Destiny. Deschide ușa iar eu rămân singură într-o cameră răvășită. Mă las ușor în jos, sprijinită de perete.

El chiar a plecat.