Destiny

Capitolul 13

Ochii i se fac precum cepele și  oftează. Doamne Destiny, puteai să fi și mai subtilă decât atât?

-Domnule Joseph, îmi pare foarte rău...Nu asta am vrut să zic...Doar că sunt foarte stresată și doar mi-am vărsat nervii pe dumneavoastră.

-Nu copilo. Ai dreptate, de când a murit scumpa mea Alma am devenit cam acru. Se pare că am avut nevoie de cineva care să îmi deschidă ochii.

-Destiny, vino. Vocea mamei mă face să tresar.

-Scuzați-mă, însă se pare că trebuie să plec. Pur și simplu în direcția opusă nevrând să o văd pe femeia aia. M-am oprit din alergat abia când am văzut un taxi liber. Când taxiul a pornit așa s-a întâmplat și  cu lacrimile mele. Cum îi voi putea spune adevărul lui Ares? Cum îi voi putea spune că din cauza mamei mele copilul nostru nu mai e?

-Domnișoară, sunteți bine? Vreți să vă duc la o secție de poliție, sau la spital?

-Nu,nu. Doar unde v-am zis. Voi fi bine.

Pe cine mint eu? Nici măcar eu nu cred ceea ce spun. Este ciudat să spun că îmi urăsc mama? Fiindcă așa este, o urăsc.

-Am ajuns. Bătrânul îmi atrage atenția iar eu privesc casa pierdută. Scot din portofel o bancnotă de 50 de dolari și o întind șoferului, apoi cobor din taxi.

-Domnișoară, restul.

-Păstrați-l!

Deschid ușa casei iar melodia lui Eminem se auzea prin toată casă. Din bucatarie venea un miros plăcut de portocale și dulciuri, mirosea a Crăciun. Un Ares fără tricou gătea în bucatarie de zori, am lăsat geanta să îmi cadă din mână lângă pragul ușii, Ares se întoarce surprins spre mine.

-Iubito! Bine că ai venit. Gustă puțin crema asta, se întoarce cu o lingură însă o lasă jos văzându-mi expresia feței. Puiule, s-a întâmplat ceva?

-Am nevoie de îmbrățișările tale. Încep să plâng precum un copil mic, acesta lasă toată treaba și mă ia în brațe, mângâindu-mi spatele și părul.

-Shh! Sunt aici iubito. Shh! Liniștește-te. Totul e bine acum pisic mic.

-Ba nu. Nimic nu este bine. Nimic din viața mea nu este bine. Nimic. Îl strâng  puternic în brațe, acesta oftând. Cum voi putea să îi spun?

-Iubito, dacă nu știu ce s-a întâmplat, nu știu ce să spun sau să fac.

-Nu...Nu pot...

-Pisic, așeză-te. Mă  așează ușor pe un scaun, așezându-se în genunchi în fața mea. Acum spune-mi, ce s-a întâmplat? Mă ridic brusc de pe scaun urc spre camera de oaspeți. În tot visul de aseară mi-am amintit de un lucru. Faptul că ascunsesem anumite lucruri sub salteau din dormitorul de oaspeți.

-Destiny, iubito. Ce este? Te simți bine?

-Ajută-mă să ridic salteaua, am apucat marginea saltelei, încercând să o ridic, Ares apucănd și el. Exact cum credeam. Sub saltea se afla plicul pe care mi-l aminteam.

-Destiny, ce se întâmpla aici? Te porți ciudat.

-Ares, mai ști perioada aceea din relația noastră, când mă răcisem de tine și părea că am un secret față de tine?