Destiny

Capitolul 16

Poate cândva vom uita aceste clipe și vom zâmbi. Sau poate vor fi alte persoane care să ne facă să râdem. Este atât de greu să trăiești cu persoana căreia ști că i-ai distrus ceva. Eu i-am răpit trei ani din viața, i-am răpit fericirea de a fi tată, i-am răpit chiar și fericirea de a îl face să simtă că îl iubesc. Gemma m-a întrebat dacă eu chiar îl iubesc. Pe moment nici eu nu am știut răspunsul, niciodată nu îmi pusesem întrebarea asta. Oare chiar îl mai iubesc sau doar asta am impresia? Însă acum îmi dau seama de adevăr, faptul că îl iubesc nu este nicio iluzie sau impresie ci un adevăr. Cred că din prima clipă când l-am văzut am știut că îl iubesc.

-Iubito, ce faci la ora asta? Își freacă ochii obosit, apucând ceasul de pe marginea noptierei pentru a vedea ora.

-Scuze puiule, nu puteam să dorm așa că am fost de am băut un pahar cu lapte. Doar că am cam rămas aici uitându-mă peste niște lucruri.

-Vino în pat iubire, este târziu si mâine mă duc la muncă. Ști că nu pot dormi dacă nu ești în brațele mele. Zâmbesc în colțul gurii și îl ascult, băgându-mă lângă el. Îmi așez  capul pe pieptul lui iar mâna lui se înfășoară în jurul meu. Mă sărută pe creștetul capului și îmi șoptește că mă iubește, apoi se lasă pradă somnului.

Dumnezeule, chiar îl iubesc pe bărbatul acesta.

****

"-Să nu uiti să mănânci  ceva la prânz. Și evită orice conține mac.

-Da mami.

-Amuzantule. Eu am sa ies să alerg prin parc. Vorbim mai incolo.

-Bine iubito. Ai grijă."

Îmi leg șireturile de la adidași, îmi bag căștile în urechi și pornesc ușor spre parc. Simt că înnebunesc  să stau singură închisă în casa aia. Îmi ridic mânecile bluzei de trening, îmi prind părul într-o coadă de cal și încep să alerg prin parc, sperând că îmi voi pune ordine în gânduri. Ascultam melodia lui Bruno Mars când m-am ciocnit de cineva, telefonul ieșindu-mi din buzunar și căzând.

-Îmi pare rău, nu eram atentă. Mă scuz aplecându-mă să adun bucățile din telefonul meu.

-Nu,nu, eu îmi cer scuze. A fost greșeala mea. Mai merge?

-Umm, cred că da. Da, merge. Bucuroasă că telefonul merge în continuare îl las de o parte și mă concetrez asupra bărbatului de care m-am ciocnit. Avea ochii albaștrii, tenul albicios iar părul negru ca abanosul.

-Scuză-mă, însă ești mult mai frumoasă decât  te-a descris Ares.

-Ha?

-Scuze, nu ești tu Destiny?

-Umm, ba da. Dar de unde mă ști?

-Ares vorbea mereu de tine. Ba chiar avea poza ta mereu în buzunar.

-Deci îl cunoști  pe Ares. Parcă mai mult a fost o întrebare decât o afirmație, însă ceva mi-se părea suspect.

-Da, am lucrat împreună acum câțiva ani. Bun, m-am liniștit.

-Aa, deci ești unul din vechii polițiști cu care a fost coleg?

-Cam așa ceva. Avea un zâmbet tâmp pe față,  care îmi displăcea. Crezi că l-ai putea saluta din partea mea?

-Sigur, doar să îmi spui numele.

-Simon Young draguțo. Îmi ia mâna și depune un mic sărut pe ea. Scârbos. Ei bine, ne mai vedem Destiny.