Destiny

Capitolul 25

-Și mie îmi pare bine să te revăd Amy. Spun eu fără să mă mai întorc spre ea.

-Eu nu. Crede-mă că dacă nu ar fi fost o chestiune de viață și de moarte, nu aș fi aici vorbind cu tine. Mă întorc șocata spre ea iar aceasta se uită cu o privire care m-ar putea ucide.

-Ce vrei să spui? Ce chestiune de viață și de moarte?

-Am fost obligată de mama să vin să vorbesc cu tine, să fie clar.

-Spune odată! Aproape că mă răstesc la ea.

-Firar! Cum naibii am ajuns eu să fac asta? Vreau ca tu să vi și să vorbești cu Ares...

-Oh nu! Nu pot să cred că a recurs la un gest atât de lamentabil doar pentru a mă face să vorbesc cu el.

-Uite, nu prea te am la suflet, însă de data asta o fac pentru Ares. Nu mai este el. Bea, fumează, casa aia arată ca o cocină de porci. Nu iese din casă, nu vorbește cu nimeni. Mama a încercat să se aproprie de el și a împins-o. Destiny, nu este bine... Poate dacă tu ai vorbi cu el...

-Sigur exagerezi. Ares nu ar fi niciodată atât de iresponsabil. Sau poate?

-Căpoasă. Îmi apucă mâna și mă trage după ea. Normal, doar fac parte din aceași familie. Îi tastez repede un mesaj Gemmei, anunțând-o că a intervenit ceva și că trebuie să plec până într-un loc. Știam că dacă aș fi refuzat i-ar fi fost indiferent. Este ca și fratele meu și nu vreau să îl mai văd așa. Dacă eu sunt motivul pentru această ceartă... Ei bine, sunt în stare să îmi cer iertare față de amândoi. Știu că am greșit...Te-am acuzat pe nedrept, nu aveam niciun drept. Știu că niciodată nu mi-am cerut scuze pentru ziua aia...

-Amy, nu ești tu de cină. Ares este singurul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu vreau să te implici...

-Să nu mă  implic? Aceasta țipă însă  își drege glasul când își dă seama că atrage priviri. Este verișorul meu, el m-a crescut, el m-a iubit. Este fratele meu din altă mamă. Așa că nu mai comenta și mergi. Vreau să vezi cu ochii tăi cum a ajuns.

Mă trage nervoasă pe poartă, iar ochii mei fug prin imprejur, iarba este crescută, pubela de gunoi dă pe dinafară, balansoarul este rupt. Spune-mi că în casă totul este mult mai ok, te rog. Nici nu se obosește să deschidă ușa. Ah! Stai! Nici măcar nu era închisă. Era larg deschisă, dinăuntru venea un miros puternic de alcool, țigări, de...mizerie.

-Vezi? Și ăsta  e doar începutul. Haide. Urcă scările iar eu în urma ei, eram obligată să fac pașii mai mari, ocolind sticlele goale și toate hârtiile aflate pe ele. Amy a vrut să deschidă ușa dormitorului însă am oprit-o.

-Stai. Trec pe lângă ea deschizând  ușa alăturată. Camera copilului era în perfectă ordine, totul era la locul lui. Cred că era singura cameră. Oftez și închid ușa așezându-mă în spatele lui Amy care deschide ușa dormitorului nostru. Dacă jos doar era un miros puternic, ei bine dormitorul duhnea. Ares stătea într-un colț al dormitorului cu capul pe genunchi, într-o mână avea o sticlă de alcool iar în cealaltă o poză.

-Ares...

-Pleacă Amy!

-Ți-am adus ceva.

-Pleacă și lasă-mă! Țipă la ea aruncând sticla din mână, neridicându-și privirea.

-Măcar uite ce ți-am adus.

-Amy...Se ridică nervos de pe jos însă rămâne împietrit când mă vede în spatele verișoarei sale. Des, iubito.

-Eu vă las să vorbiți. Amy iese închizând ușa în urma ei iar eu îmi plimb privirea prin cameră.

-Ai fost ocupat nu glumă. Concluzionez sarcastică văzând paharele sparte și țigările fumate pe jumătate și aruncate pe jos.

-Ai venit... Barba îi era crescută, ochii roși iar sub ochii avea cearcăne de toată frumusețea. Însă lucrul cel mai rău era că duhnea a țigări și alcool iar asta îmi provoca greață. Trec pe lângă el trăgând perdelele și deschizând de tot geamurile. Abia se ținea pe picioare, dacă nu eram eu să se sprijine de mine era pe jos.

-Doamne! De când n-ai mai făcut un duș? Îl întreb ținându-mi respirația. Haide gunoierule, trebuie să faci o baie. Una lungă. De fapt, mai bine te arunc în piscină. Acesta chicotește și merge sprijinit de mine. Mulțumesc Doamne că avem baia atât de aproape. Nici măcar nu am mai așteptat să se dezbrace, l-am împins sub duș, dându-i drumul la apă rece.

-Argh! E rece! Țipă precum o fetiță începând să își frece brațele.

-Oh mai taci! Meriți și mai rău!

Ies din baie, coborând înapoi jos, în bucătărie. Iau coșul de gunoi, răsturnând toate sticlele în coș. Și ale naibi multe mai erau. Unde naibii ai ascuns cafeaua Ares?

-Primul dulap, sus. Vocea lui mă face să tresar, așa că mă întorc spre el zâmbind sarcastit.

-Mă mir că îți amintești unde îți este capul. Răspund eu răutăcios, punând cafeaua în cană.

-Este oriunde ești și tu. Vai romanticule.

-Aham! Așa  îi spuneai și lui Charlotte când îți pipăia abdomenul, în scop științific?

-Ești geloasă. Constată el lăsându-și greutatea pe celălalt picior.

-Poftim? Pfu! Nici gând. Pe cine încerc eu să mint? Pe tipul care mă cunoaște de când aveam 15 ani. Se aproprie de mine, dându-mi o șuviță de păr  după  ureche.

-Te ador când ești geloasă, te înroșești la față. Exact ca acum.

-Ce? Îmi este doar cald... Acesta ridică o sprânceană și face semn peste umăr spre termostat, optsprezece grade. Off fie! De ce mă mai chinui? Da! Turbez de gelozie știind că tipa aia sau oricare alta te-a atins. Turbez neștiind unde,ce și când ai fost.

-Nici nebuna aia și nici altă femeie nu m-a atins. Doar tu. Îmi apucă mâna așezând-o pe obrazul său, apoi a coborât-o spre inima lui. Simți? Bate doar pentru tine și , își așează mâna pe burtica mea mângâind-o ușor, pentru copilul nostru. A vrut să mă sărute, însă m-am dat înapoi.

-Oh nu! Nu mă mai atingi până nu aud adevarul.

-Ești sigură că vrei să ști?

-Foarte.

-Off, fie. Îți voi povestii totul.