Drumul spre Iubire

Capitolul 3

   În general, taţii sunt ataşaţi de fetele lor şi au o altfel de relaţie cu acestea faţă de mame. La fel şi mamele cu băieţii, cred. Însă, a doua variantă nu am avut cum să o cunosc deoarece sunt singură la părinţi. Tot ce ştiu este că fetele îşi consideră taţii drept un exemplu; mai ales la adolescenţă, timpul petrecut cu acesta este foarte preţios fiind cel mai responsabil membru al familiei, de la care au ce învăţa. Încă de când sunt mici, acestea văd în taţii lor un supererou gata oricând să le apere de orice pericol. Nu spun că şi mamele nu ar face acelaşi lucru, dar cu taţii e mai diferit.

Tatăl meu nu este genul de persoană care să mă alinte sau să mă ademenească prin diferite lucruri pentru a câştiga puncte în plus în comportamentul meu faţă de el. Întotdeauna a fost dur, sau a încercat să pară dur. Nu zic că s-ar comporta cu mine ca şi cum aş fi băiat, dar în ultimele zile a fost foarte ocupat din cauza muncii. Probabil.

Văzându-l afară aşteptând, mă uitam la tata şi vedeam alt om: era nebărbierit, vizibil obosit, cu cearcăne proeminente şi parcă aştepta ca cineva să îi însenineze ziua.

—Mai aveaţi de gând să staţi mult? Ne întâmpină el, aruncând chiştocul de ţigară în scârbă .

—Nu ne-am gândit că o să vii după noi, am crezut că ne aştepţi acasă. Spune mama încercând să scoată cheile din geantă.

—Bună tata! Zic eu încercând să mă fac observată.

—La ce ai mai venit cu maică-ta la cumpărături dacă ea cară sacoşele? Putea să se ducă şi singură.

—Urma să o ajut, spun şi smucesc pungile din mâna mamei şi ridic portbagajul. Tata era deja în maşină. După cum observ, este foarte dornic să ne vadă şi mai ales să ne ajute. Până şi o mică ieşire la cumpărături ajunge să devină un motiv de ceartă. Nici nu se pune problema de o ieşire în oraş în adevăratul sens al cuvântului, în familie.

Ca de obicei, tata se aşează pe locul din dreapta şoferului şi trebuie să dau scaunul mamei în faţă pentru a intra în spate, maşina fiind în două uşi.

Înăuntru nu avem parte de prea multă comunicare deoarece pot spune că nu prea avem nimic în comun. Eu pot începe o discuţie cu mama, dar prefer să mă lipsesc de comentariile enervante ale tatălui meu. Puteam să vorbim despre ce pregătim pentru masa de prânz sau despre noii vecini, dar mă abţin.

— Şi săptămâna viitoare ai liberă vreo zi? Întrebă mama.

—Cum să am liber? Spune tata răspicat.

—Pai mă gândeam că dacă ai fost astăzi... se opreşte fără să mai continuie şi lasă propoziţia în aer. Ştiam de la bun început că nu are niciun rost să deschid un subiect de discuţie cu tata, poate din cauza temperamentului său.

—Astăzi am fost să las nişte dosare, nu am avut treabă. Aseară am terminat-o târziu. Spune tata dând drumul la radio. Semn clar că discuţia a luat sfârşit. 

Nu îmi place când îi inchide gura mamei aşa. Are tot dreptul să întrebe unde a fost soţul ei şi mai ales dacă este vorba despre serviciu. Oricum, dacă era vorba despre altceva, nici nu ne spunea. Ceea ce este foarte suspect; de la un timp, tata este foarte secretos şi uneori face lucruri în ascuns.

—Cum de ştiai unde suntem? Spun eu din curiozitate.

—Am văzut maşina în parcare. George trebuia să mă lase în faţa casei, dar dacă am vazut-o aici, am zis să mergem împreună acasă, spune tata întorcându-se spre mine. Cum a fost la română, Aubrey?

WOW! În primul rând, ce?! Tata...să se intereseze de cineva...de MINE! Doamne! Se întâmplă ceva cu planetele astăzi?! În al doilea rând, cine naiba e George? Nu l-am mai auzit pe tata să-l pomenească pănâ acum sau să spună măcar de un coleg de muncă, dar să-l mai aducă şi acasă. Îmi revin în cele din urmă din şoc şi încerc totuşi să răspund la întrebare într-un mod cât mai normal: