Drumul spre Iubire

Capitolul 11

Haide Aubrey! Gândeşte! Trebuie să-ţi vină o idee, ceva!

Numai la asta mă gândeam, iar ceilalţi mai aruncau o ultimă privire asupra eseului.

—Deci, copii, sper că nu aţi uitat de eseu, nu-i aşa? Spune profesoara uitându-se prin clasă. E nevoie să întreb dacă nu l-a făcut cineva? Spune dându-şi ochelarii de la ochi.

Din câte ştiu eu, profesoara noastră de biologie nu era genul <ăla> care nu concepe că elevul mai poate greşi sau uita câteodată ceva. Era înţelegătoare cu cei care uitau să-şi facă temele, dar nu ştiu de ce îmi era frică de cum va reacţiona când va afla că eu sunt cea care a uitat de data asta. Eu, care am fost la toate concursurile legate de această materie şi nu numai. Eu! Mă gândesc la posibila reacţie pe care ar putea să o aibă şi nu exclud şi varianta ca una din lentilele de la ochelari s-ar putea crăpa la aflarea veştii.

Hotărăsc să fac ceea ce este corect şi închid ochii în timp ce ridic mâna:

—Doamna Julie? Spun ridicându-mă din bancă.

—Da Aubrey, s-a întâmplat ceva? Spune uitându-se la mine.

—Hmm...legat de eseu, spun privind în jos.

—Ce s-a întâmplat cu eseul, mă întreabă aşezându-se mai bine în scaun. 

Asta nu e bine deloc! Am asupra mea aţintiţi ochii profesoarei, plus o clasă întreagă de gură-cască şi habar nu am cum o să ies din asta.

Oftez. Nici nu ştiu ce scuză să găsesc. Nici nu se pune problema de animale care îmi mănâncă tema, în primul rând nu am niciun animal de companie şi în al doilea, nici temă nu am. Nici motivul pentru care nu am putut să o fac nu pot să-l spun aşa că, decid să-i ascund doar o parte. Sau, aproape o parte.

—Nu l-ai făcut, nu? Spune concluzionând după starea mea.

Dau din cap negativ, uitându-mă în jos încruntată. Nici să-i spun asta cu voce tare nu sunt în stare. Cred că dacă ar fi Mandy aici, acum s-ar prăpădi pe jos de râs.

—Şi presupun că ai o scuză bună, nu? Spune ridicându-se în picioare.

—...nu am avut timp, spun evitând răspunsul.

—Nu ai avut timp pentru teme? Spune doamna Julie mirată. Aubrey, tu auzi ce spui? Până acum mă rugai să îţi dau pentru acasă, iar acum nici pe cele din clasă nu ai timp să le faci? Spune apropiindu-se de mine. Ce se întâmpla cu tine?

În acel moment simţeam cum îmi pică tot cerul în cap. Nu mai fusesem niciodată într-o astfel de situaţie. Doar îi priveam din bancă pe cei care erau acum în locul meu. Fir-ar să fie! Chiar toţi făcuseră tema asta nenorocită astăzi?!?

—Vă rog să o scuzaţi, doamna profesoară! Spune o voce din stânga mea. Nu se poate! Trebuie să am o discuţie serioasă cu băiatul ăsta! Mă uit la Derek şi îi arunc o privire ucigtoare, mărindu-mi ochii la el.

—Mă scuzi? Se întoarce doamna Julie înspre el. Eşti avocatul domnişoarei Aubrey?

—Nu, sunt vecinul ei, spune fără nicio jenă. Eu mai aveam puţin şi leşinam. Ne-am mutat în weekend-ul acesta în Pittsburg şi Aubrey împreună cu familia ei ne-au ajutat cu mutatul, spune acesta foarte serios. Mă numesc Derek Minch şi sunt noul elev, dar cred că ştiţi deja asta.

—Mi-a fost comunicată venirea ta aici, domnule Derek, într-adevăr. Ok, cred că o să mă alătur şi eu celorlalte guri căscate din clasă. Se pare că tu ai ţinut-o ocupată tot weekend-ul pe domnişoara Aubrey, nu? Spune aceasta zâmbind ironic.