Drumul spre Iubire

Capitolul 22

Ies din duş mai repede decat mă asteptam, iar Mandy era deja schimbată şi îşi usca părul. Eu mă ştersesem în baie cât de cât şi puteam să mă schimb.

Peste 20 de minute suntem toţi la recepţie, aşteptând.

—Scuze pentru aşteptare, a trebuit să mă asigur că totul este în regulă, se scuza doamna Georgia venind spre noi. Puteţi merge acum!

Îi mulţumim şi ne îndreptăm cu toţii la locul stabilit.

—Sper să nu fie ca cel din tabăra de anul trecut, se vaită Mandy.

—De ce? O întreb eu ţinându-l pe Derek de mijloc.

—Crede-mă, nu vrei să ştii! Aia a fost cea mai naşpa tabără în care am fost vreodată! Şi a durat şi o săptămână, se văită din nou. Era o grămăjoară de 5 lemne, toate înconjurate de nişte pietre, spune gesticulând.

Râdem cu toţii de mimica ei şi în scurt timp ajungem. Era uriaş. Lemnele erau aranjate în aşa fel încât formau un vârf înalt, chiar dacă era băgat în nisip. Groapa nu era foarte adâncă, iar directoarea ne spuse să păstrăm cât de cât distanţa şi să nu ne apropiem prea mult.

Lumea din jurul nostru deja se adunase şi se oprise pentru a admira flacăra imensă. Căldura dogorea peste feţele noastre iar vântul se pare că se liniştise. Trăiască Mama Natură!

Ne aşezăm toţi în jurul lui pe nişte perne micuţe, aduse tot de bărbaţii care aprinseră focul şi cu care vorbise directoarea.

Eu şi Derek ne aşezăm unul lângă altul. Nu mă deranja că eram oarecum înghesuiţi pentru că era destul de frig. Îmi pusesem gluga pe cap şi ne ţineam în continuare în braţe.

—Ok, ăsta nici nu se compară cu cel pe care l-am făcut noi în tabără! Spune Mandy încă holbându-se la flăcări.

—Mie îmi zici! Eu care nici nu am mai văzut unul, o aprob întorcându-mă spre ea. Eu zic să stai cu ochii în patru. Ştii la ce mă refer, zic şi îi fac cu ochiul.

—Nu cred că o să vină azi. E sfârşit de săptămână şi se adună toţi pentru nu ştiu ce şedinţă.

—Apropo, cum îl cheamă?

—Robert! Şi are 19 ani. A terminat liceul şi mi-a spus că încă nu s-a decis dacă vrea să meargă mai departe cu şcoala. Pe timp de vară şi în weekend-uri vine aici pe post de salvamar.

—Nu m-aşteptam să vorbiţi despre şcoală, spun mirată. Cu toate că ai aflat lucruri importante.

Mandy îmi zâmbeşte şi o văd cum îşi caută telefonul prin buzunare.

—Ce s-a întâmplat?

—Un mesaj.

—De la cine?

Face o pauză cât îl citeşte, se uită la mine şi îmi spune:

—De la Robert!

—Ce?! Spun şi-i iau repede telefonul pentru a-l citi.

"Hei! Mă gândeam la tine. Ce faci? R."

Îi dau telefonul înapoi şi mă întorc spre ea, iar Derek îmi pune mâna pe genunchi.

—Ha! Uite la asta nu m-am gândit. Şi, nu ai de gând să îi răspunzi, o întreb serioasă, văzând că nu are nicio intenţie.

—Nu ştiu cum...

—Serios?! Te-a întrebat ce faci, nu câte oase sunt în corpul uman!

—Da, dar nu pot să îi spun ce fac chiar acum!