Drumul spre Iubire

Capitolul 18

—Derek!!! Ţip alergând la el. Dumnezeule, eşti bine?

Era la pământ cu ambele mâini peste faţă şi se rostogolea încet de durere. Mi-am pus mâinile peste ale lui, încercând să i le îndepărtez de pe faţă.

—Iubitule, mă auzi? Eşti bine, spun speriată mângâindu-i faţa. 

 —  Ce s-a întâmplat, mă întreabă cu ochii închişi şi cu o mână pe cap.

—Ai fost lovit, iubitule! Dar eşti bine acum, spun apucându-l de umeri şi încerc să-l ridic. Se ajută de mâna liberă şi reuşeşte să se ridice, stând cu picioarele întinse pe nisipul fierbinte.

Nici nu observasem lumea care se strânsese în jurul nostru; o văd pe directoare cum vine grăbită, făcându-şi loc prin mulţime.

—Doamne, Derek eşti bine? Te doare ceva? Îl întreabă şi aceasta speriată.

—E bine, staţi liniştită, îi răspund văzând că Derek nu părea să o fi auzit.

—Hai să mergem în cameră, spune doamna Georgia şi îl apucă de braţ. Ajută-mă Aubrey, îmi face semn şi îi iau locul imediat. Ne îndreptăm cu toţii spre hotel.

—E nevoie de un doctor? Vrei să chem pe cineva? Îl întreabă aceasta pe Derek.

—O să-mi revin, staţi liniştită. O să mă duc în cameră şi o să-mi pun nişte gheaţă şi o să fiu mai bine, o asigură el.

—Doamna Georgia! Veniţi repede, strigă Erica din holul hotelului. Ne întoarcem toţi trei şi o vedem cum îl ţine pe Dylan de braţ; acesta scrâşnea din dinţi de durere. Se duce în fugă spre ei şi îi întreabă speriată:

—Cu el ce s-a mai întâmplat?

—Nu ştiu, cred că i-a intrat ceva în picior, spune Erica panicată. Chiar şi noi, care eram departe de ei, puteam vedea micile picături de sânge care se scurgeau din talpa lui Dylan. Mă bucur că Derek nu păţise ceva atât de grav. Eram oricum speriată, nu vreau să ştiu cum aş fi reacţionat dacă-i curgea sânge de undeva.

Văzând situaţia, femeia de la recepţie a chemat medicul hotelului şi l-au aşezat pe Dylan în cel mai apropiat scaun. Noi chemasem deja liftul pentru a ne duce în cameră. Aveam pacientul meu şi trebuia să se ocupe cineva şi de el, cu toate că sunt sigură că se dădea lovit doar de dragul de a fi tratat de către mine.

—Cred că am început să delirez, îmi spune urcând în lift.

—De ce?

—Pentru că mergem în cameră. Noi doi! Singuri! Îmi zice şi ridică o sprânceană. E adevărat?

—Derek, nu avem timp de glume, îi spun şi îmi dau ochii peste cap. O să am eu ceva de discutat şi cu rănitul ăla de jos, spun nervoasă.

Ajungem la etaj şi îi cer cheia pentru a descuia uşa.

—Cine? Dylan? Mă întreabă Derek rezemându-se de perete.

—Cine crezi că a aruncat mingea spre tine? Spun şi deschid uşa, băgând cheia pe dinăuntru.

—Atunci o să am o discuţie cu el. Şi cred că de data asta o să vorbesc pe limba lui, spune şi se trânteşte în pat.

Mă duc spre frigider sperând să găsesc ceva rece care să-i pun la cap, dar sunt înşfăcată pe la spate şi trântită în pat cu toată forţa. Derek sare imediat deasupra mea, imobilizându-mă; începe să mă sărute pasional şi imediat limbile noastre se întâlnesc. Încerc să-i spun ceva, dar nu prea reuşesc şi se opreşte coborând spre gâtul meu, sărutându-l.