Drumul spre Iubire

Capitolul 28

— Ai de gând să îl deschizi azi sau mâine? O întreb eu pe mama care-și rodea unghiile.

Nu-mi vine să cred cât de repede l-a desfăcut și cum a văzut ditamai rândurile de cuvinte înșirate, a aruncat-o imediat pe măsuță.

Stăteam amândouă și ne uitam la plicul care zăcea pe masă, desfăcut, așteptând să fie citit.

—Deschide-l tu!

—Parcă tu erai aia curajoasă, spun și bâțâi din picior, puternic.

Mai stăm așa câteva secunde, apoi mă reped cu putere asupra lui, zmucindu-l de pe masă. Mama se ridică și ea, parcă mulțumindu-mi și ne îngropăm amândouă ochii în ea, lipindu-ne capetele.

"Domnișoara Aubrey Newmann....în urma cererii dumneavoastră....din data.....la facultatea...."

Sar peste informațiile introductive inutile care nu făceau altceva decât să sporească momentul de tensiune care se transforma cu pași repezi în panică și îmi mut privirea spre ultimele rânduri:

"....vă anunțăm cu bucurie că ați fost acceptată în facultatea noastră! Vă anunțăm că trebuie ....."

Îmi ridic privirea șocată și simt cum genunchii încep să îmi tremure. Mama ajunge și ea la ultima parte și se uită la mine cu foaia în mână, tremurând. Cu gura întredeschisă și privirea încruntată, mă uit în jos și mă sprijin cu mâna de canapea.

—Ai fost...

—....acceptată! O completez eu pe mama care încă mai era cu scrisoarea în mână.

Izbucnesc de fericire și-mi pun mâna la gură încercând să ascund țipătul. Mă întorc spre mama care clipea de zor și își plimba ochii din nou pe scrisoarea care era acum mai mototolită din cauza transpirației mâinilor noastre.

—Mamă! Am intrat!

—Aubrey... încearcă mama să spună și hârtia îi scapă și ma ia în brațe cu putere. Ai intraaat! Doamne, nu-mi vine să cred!

—Nici mie nu îmi vine să cred ce se întâmplă, mamă! Spun aproape țipând, strângând-o cu putere.

Eram așa de emoționată și de fericită, încât dacă ar fi ciocănit acum Erica la ușă, aș îmbrățișa-o fără să clipesc. Nu-mi venea să cred că reușisem. Nu-mi doream asta de la început și nici nu credeam că o să iau în calcul această posibilitate, dar să mai și intru. Pentru mine, continua să fie un șoc.

Ne retragem din îmbrățișare, încă șocate și ne priveam în ochi acum. Amândouă îi aveam înlăcrimați și râdem când ne tragem nasul simultan.

—Scumpo, nu pot să cred că ai reușit!

—Nici eu mamă! Spun ștergându-mă pe obraji.

—Felicitări, draga mea! Îmi zice și mă îmbrățișează încă o dată, mai cald și mai îndelungat.

—Mulțumesc! Îi spun din umăr.

Nu a durat mult și mama deja a început cu telefoanele. Nu aveam multe persoane cărora să le dăm vestea, dar îi vedeam fericirea în ochi și cât de mândră este de mine.

Primul care mi-a dat mesaj și m-a felicitat a fost Fred cu care am conversat puțin. Apoi a aflat și Mandy care a ținut morțiș să mă sune. Am vorbit aproape o jumătate de oră. I-am spus că mai am și alte lucruri de făcut și ea zis ca are puțină treabă așa că am încheiat discuția.