Drumul spre Iubire

Capitolul 8

—Eşti gata?! Hai odată! Aşteaptă oamenii ăia afară! Spune mama grăbită şi nervoasă. Nu înţeleg de ce nu te-ai pregătit mai din timp. O să ne apuce seara şi dup-

—Gata mamă, vin acum, spun şi cobor scările. Rămâne puţin şocată şi se uită fix la mine cu gura întredeschisă. Ce? Mă uit în oglinda de pe hol. E prea mult, nu-i aşa? Arăt groaznic! Spun deja panicată la gândul că iar trebuie să mă schimb pentru a 10-a oară.

Alesesem, pentru ieşirea cu familia Minch, o ţinută destul de comodă şi cu care să mă simt în largul meu. Purtam o rochie albă care îmi venea deasupra genunchiului şi avea buline roşii. Era la baza gâtului şi nu avea mâneci. Am asortat-o cu o pereche de săndăluţe fără toc pentru că ştiam că avem mult de mers şi evident câteva accesorii, dar nici alea prea stridente. Îmi lăsasem părul liber, dar după urechi.

—Mă duc să-mi iau nişte pantaloni şi o bluză, ceva, dau eu să plec, dar mama mă opreşte.

—Scumpo, eşti superbă! Spune mama analizându-mă din cap până în picioare. Am uitat complet de rochia asta, spune aranjând-o pe mine. Aubrey, eşti aşa frumoasă!

—Mulţumesc, mamă! Încep să râd. Deci nu mă mai schimb?

—Nu, deloc! Mi se pare mie sau tu începi să te-

—Nici să nu te gândeşti! Şi să nu mă faci de râs în faţa lui Der...familiei Minch!

—Stai liniştită, noi oricum o să stăm în urma voastră ca să vă – tuşeşte – privim, spune şi râde când îmi vede faţa gen "termină cu prostiile astea!". Scuze scumpo, promit că o să tac din gură.

—Bine, hai odată! Spun eu puţin enervată şi stânjenită de situaţie.

Ieşim amândouă din casă şi ne apropiem de maşina familiei Minch şi o vedem pe Sydney ieşind din ea.

—Stai să scot şi eu maşina şi vin imediat, spune mama.

—Nu! Strigă Sydney. Mergem toţi cu a noastră.

—Eşti sigură?

—Da! Tu o să stai cu mine în faţă pentru a mă ajuta la drum, iar copiii pot sta în spate.

—Bine atunci, spune şi ne urcăm toţi în maşină.

—Bună, Aubrey! Spune Derek zâmbind.

—Bună! Zic zâmbind şi eu.

—Te mai doare piciorul? Mă întrebă uitându-se la el.

—Aproape mi-a trecut, zic eu mişcând din deget.

—Cu toată aglomeraţia nu am apucat să-ţi dau numărul meu de telefon. Vrei să facem schimb acum?

—Da sigur! Spun şi îi dau telefonul pentru a-l introduce în memorie. La fel fac şi eu cu al lui.

—Derek, trece-l şi pe al meu, dragă, astfel o să-l iei şi tu Angie, spune Sydney din faţă.

—Gata! Spunem amândoi în acelaşi timp şi râdem.

                                                                      ...

După toată alergătura, ne oprim într-un parc unde ne hotărâm să ne odihnim puţin.

—Vai de mine, ce aglomerat este oraşul! Spune Sydney abia aşteptând să se aşeze pe o bancă.

— Şi astăzi e duminică, spune mama aşezându-se şi ea.