Drumul spre Iubire

Capitolul 26

La masă se instalează o liniște insuportabilă, iar eu îl țineam în continuare pe Derek de mână. Mă uit rapid la Mandy care părea destul de relaxată și nu avea nicio expresie pe față. Doar se uita la noi serioasă și aveam impresia că aștepta ceva. Nici nu o condamn. Pentru ea, Derek e doar un prieten care a picat un test auto, atâta tot. Dar pentru mine, însemna enorm.

— Iubito, îmi pare rău — spune și imediat închid ochii știind ce urmează — că am întârziat!

Îmi ridic din nou privirea și mă uit în ochii lui care parcă se mai luminaseră puțin.

—Cum adică...ai întârziat? Spun confuză.

Mandy izbucnește în râs și-și dă capul pe spate. Nu mai înțeleg nimic. Mă uit la amândoi confuză și mirată și nu le înțeleg reacțiile. Mandy își revine repede și îmi spune printre suspine:

—A...luat!

Fac ochii mari și mă uit la Derek care dă din cap și zâmbește. Îmi trag mâinile din ale lui și mi le pun la gură, nemaiputând controla lacrimile care deja curgeau pe obraji.

—Iubito!

—Derek, cum ai putut să faci asta? M-ai speriat îngrozitor, spun răspicat încercând să îmi opresc suspinele.

Se apropie de mine și încearcă să mă ia în brațe, iar eu îl resping. El râdea de mama focului.

— Și tu, spun către Mandy, tu ai știut asta tot timpul? O întreb încercând să mă calmez.

Devine serioasă și se apleacă pe masă spre mine:

—Aubrey, îmi pare rău! A fost doar o glumă...

— Știai cât de mult înseamnă asta pentru mine, nu? Doamne, nu pot să cred că ați complotat împotriva mea, spun mai calmă ștergându-mă la ochi.

—Iubito, nu a complotat nimeni, mă liniștește Derek. Eu am anunțat-o pe Mandy și i-am spus să nu îți zică. Și îmi pare rău acum, nu am știut că faci așa, spune și se apropie de mine punându-mi mâna pe obrazul umed.

Îmi iau sucul și beau puțin din el și apoi mă întorc în scaun și-i spun:

—Eu nu ți-am făcut așa cu examenul!

— Știu! Tu ești mereu serioasă și eu sunt ăla care face glume proaste. Mă ierți?

Mă uit la el și cedez, dându-mi ochii peste cap. Zâmbește și mă sărută pe buze apoi pe frunte.

—Promit că nu mai fac!

—Atât îți trebuie! Spun serioasă și râdem cu toții.

Nu eram supărată pe Mandy pentru că vorbise cu el înainte. Ea, practic, știa că luase și mă mir cum de a putut să se abțină. Sigur Derek i-a trimis mesajul când eram la masă, atunci când butona telefonul.

Mi s-a luat o piatră de pe inimă. Cea mai grea. În sfârșit luase carnetul!

Ne-a povestit tot chinul prin care a trecut datorită domnului Michel. Francezul ăla e tare complicat. Și pretențios totodată! Nu aș vrea să dau și eu examenul cu el. Cine știe, poate mie o să-mi pice o doamnă cumsecade, sau dimpotrivă, mai rău. Nu contează asta acum.

                                                                                  ...

După o plimbare lungă și obositoare, ajungem acasă. Vorbisem la telefon cu mamele și le dădusem și lor vestea cea bună și erau încântate. Au spus să ne întâlnim toți și să mâncăm împreună.