Drumul spre Iubire

Capitolul 30

Îi trag capul înapoi spre fața mea, care ardea puternic și acesta nu încetează din a mă săruta. Prosopul era, oarecum, la locul lui. Asta din ce m-am putut uita în puținele momente când Derek nu era peste mine.

Dintr-odată se oprește și se uită în ochii mei în timp ce răsuflăm amândoi parcă neputând să mai respirăm.

— Aubrey..., spune și închide ochii peste fruntea mea și îl aud cum înghite în sec. Nu cred că este bine, zice și își plimbă din nou privirea peste corpul meu.

Răsuflu și eu parcă ușurată și îmi trântesc capul de așternutul care era făcut pungă de sub noi.

—Ai dreptate, spun într-un sfârșit și mă uit în ochii lui. Nu aici, zic și încep să râd zgomotos, iar Derek îmi face semn să tac.

—Nu acum, zice și el și mă mângâie pe obraz.

Ne mai zâmbim câteva secunde, apoi Derek spune parcă scos din transă:

—Dar, dacă mai stau mult așa, zice și se uită din nou la mine cu ochi de vânător, s-ar putea să nu mă țin de promisiune!

Râd din nou puternic, uitând complet de mama, care nici măcar nu știam unde s-a dus sau dacă venise și încerc să mă ridic din pat.

Eșuez deoarece Derek mă împinge înapoi în el, încă deasupra mea și mă mai sărută o dată.

Ne revenim, iar eu îi iau cămașa de pe jos, încă râzând de cele întâmplate și o așez pe un scaun.

—Mama ta a plecat până la noi să-mi aducă niște schimburi. A zis că o să fac un duș aici ca să nu mai ies afară, îmi explică Derek.

—Ok, asta înseamnă că trebuie să ajungă, spun aranjându-mi mai bine prosopul și dându-mi părul după ureche. Ar trebui să intri în baie, o să îți aduc eu hainele –

Mă opresc brusc deoarece aud ușa de la intrare trântindu-se. Mama!

—Fugi, fugi, fugi! Îi spun repede lui Derek care se abținea din râs. Îl împing până la baie și închid ușa după el și mă întorc în fugă înapoi în camera mea.

Era cât pe-aci să alunec, dar mi-am revenit repede și am aranjat lucrurile în cameră ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Mă schimb cu ce am la îndemână și cobor la mama.

—Aubrey, Derek a intrat în baie?

—Da, imediat după ce ai plecat tu, am ieșit eu și acum face el duș, spun cu speranța ca mama să mă creadă. Încerc să îmi controlez respirația.

—Bun, pentru că am luat niște haine de la Sydney, spune și mi le întinde cu o oarecare suspiciune în privire. S-a întâmplat ceva?

O privesc în ochi în timp ce iau hainele și îi zâmbesc încrezătoare:

—Absolut nimic! Și îi fac cu ochiul, apoi mă întorc cu spatele și urc scările. Îmi duc mâna la gură pentru a nu izbucni în râs și îi pun hainele la ușă. Ciocăn ușor și îi zic aproape de clanță:

—Derek, ți-am pus hainele jos! Când ieși, să știi unde sunt, spun puțin mai tare în speranța că mă va auzi, chiar dacă nu se înțelegea nimic înăuntru. M-ai auzit? Am întrebat eu.

Mă încrunt și tresar când ușa se deshide și Derek își face apariția cu prosopul acoperindu-i jumătate din corp. Jumătatea de jos.

Privirea mi se oprește pe toată suprafața corpului său și acesta începe să râdă: