Drumul spre Iubire

Capitolul 10

Ceasul telefonului sună la 6:45 dimineaţa. Aşa îl pun mereu. Din păcate, nu îl aveam lângă mine aşa că a trebuit să mă dezvelesc şi să îl închid. Îl pun înapoi pe masa din living şi rămân pe marginea canapelei. Cred că deabia acum realizasem că nu sunt la mine în cameră. Îmi aduc aminte că adormisem aici cu mama.

Decid să mă dau jos pentru că deja trebuia să mă pregătesc pentru şcoală şi îmi strâng pătura cu care eram învelită. Simt că mă doare ceafa; probabil am dormit prost pe canapea pentru că mă simt amorţită. Totodată, îmi aduc aminte de altceva legat de ceafă: Derek mă ţinuse în braţe ieri. De fiecare dată când începeam să plâng, mă lua în braţe şi mă strângea cu palma de ceafă. Îmi plăcea asta la nebunie. Nu-mi venea să cred că mie mi se poate întâmpla una ca asta. Aubrey Newmann, te îndrăgosteşti! Şi într-un astfel de episod din viaţa ta!

Zici că sunt beată. Mă târăsc spre scări pentru a urca în cameră şi aud duşul la baie oprindu-se. Nici nu realizasem că merge. Peste câteva secunde iese şi mama şi mă vede pe punctul de a urca.

—Bună dimineaţa, scumpo! Spune în timp ce se încheie la halat.

—Neaţa', spun eu căscând. Nu vreau să mă duc azi la şcoală! Spun eu cu o voce de copil de 7 ani care e silit să se trezească dimineaţă pentru a merge la şcoală.

—Ştiu şi te cred scumpo, după tot ce s-a întâmplat ieri. Dar nici eu nu o să fiu acasă astăzi, aşa că nu te pot lăsa singură. Deci, nu ai încotro.

—Da' tu unde te duci astăzi?! Spun eu curioasă.

—Păi după ce vă duc pe tine şi pe Derek la şcoală, o să merg să-mi caut de lucru. Nu mai putem să stăm aşa.

—Stai aşa, ai spus că vine şi Derek cu noi? Spun deja plină de informaţii bombă dis de dimineaţă.

—Da, am vorbit cu Sydney până să fac duş şi a spus că are puţină treabă şi m-a întrebat dacă pot să-l duc pe Derek la şcoală şi am fost de acord.

—Aha, păi mă duc să mă pregătesc, spun plictisită.

—Să aveţi grijă astăzi, da?

—Ok! Spun şi mă duc în cameră pentru a mă schimba.

Intru în baie şi mă minunez când mă uit în oglindă. În momentul ăla, cred că orice era mai frumos decât mine. Mă mir cum de nu a bufnit-o râsul pe mama când m-a văzut acum câteva minute. Aveam părul super ciufulit şi în toate direcţiile; pe la colţul ochilor şi în jos pe obraji aveam numai urme vagi de rimel amestecat cu creion. Rujul nici nu mai exista. Nu-mi vine să cred că Derek aproape mă sărutase arătând aşa. Dacă eram în locul lui, cred că aş fi fugit mâncând pământul, cât mai departe. Până şi sperietorile de ciori erau mai atrăgătoare decât mine. Bine, toată înfăţişarea mea trecuse printr-o noapte nu prea liniştită, plină de coşmaruri, deci era puţin probabil să nu fi arătat atât de rău până să mă culc. Dar din cauza lacrimilor, mă îndoiesc.

Fac cel mai rapid duş al meu de până acum şi mă duc în cameră pentru a-mi usca părul. Aproape 7 şi un sfert şi eu nici nu mâncasem. Drumul până la şcoală era destul de lung chiar şi cu maşina mamei, nu mai zic de autobuz.

În timp ce mama face câteva sandwich-uri, mă gândesc dacă astăzi am vreo oră mai grea. Mă uit pe orar şi răsuflu uşurată când văd programul. Nu era cine ştie ce, dar nu puteam să lipsesc. Şi în plus, având în vedere că sunt vecină cu noul elev, s-ar putea să fiu scutită astăzi de majoritatea orelor. Puţin probabil.