Drumul spre Iubire

Capitolul 5

Când am intrat în casă, m-am uitat pe ceasul de pe hol: ora 19:30. Doamne, ce zi! Încă de dimineaţă am început în forţă cu mama şi aţipitul ei. Apoi cumpărăturile şi faza cu dozele şi noul vecin; şi după am mai dat şi nas în nas cu tata. Când am ajuns acasă, nu am stat prea mult timp pentru că a trebuit să fac pe detectivul cu ai mei, de fapt doar cu tata pentru că mama nu are nicio legătură. Într-un final, am ajutat familia Minch cu despachetatul care tocmai s-a mutat alături şi m-am ales şi cu un picior bun de nimic cu toate degetele aproape scrântite. A, şi am uitat un lucru: cred că mi s-au aprins călcâiele după un băiat, pentru prima dată în viaţă! Perfect! Ce bine că e sâmbătă şi că poate până luni la şcoală îmi trece. Tata coboară şi vine la noi destul de nervos şi zice:

—Pe unde aţi fost?! Şi tu de ce nu îţi iei telefonul după tine?! Ţipă la mine şi mi-l întinde. A sunat de 100 de ori şi a trebuit să cobor din pat să vin până aici să-l închid!

— Îmi pare rău tată, zic eu luând telefonul. Atunci mi-am adus aminte că astăzi trebuia să vorbesc cu fraţii, dar m-am lăsat cu totul dusă de val. De obicei Mandy nu e aşa insistentă şi dacă vede că nu răspund din prima, atunci înseamnă că sunt ocupată sau că nu am telefonul lânga mine. Sigur nu e nicio urgenţă, doar disperarea ei...

—La picior ce ai? Spune el observând bandajul.

—Nimic important, doar m-am lovit.

—Cât timp ai dormit, noi am fost la noii vecini şi le-am oferit o mână de ajutor cu despachetatul. Aubrey s-a lovit din greşeală în timp ce căra un birou şi-

—Un birou?! Ţipă tata. Cum adică un birou?! Nu existau lucruri mai uşoare sau cum? De ce tocmai un birou şi nu ...o vază , spune el ridicând din umeri.

—Poftim? Spune mama mijindu-şi ochii. Cum să care o vază, Billy? Apoi oamenii spuneau că ne batem joc de ei. Am cărat totul împreună. S-a întâmplat din greşeală. Atâta tot, spune mama apropiindu-se. Şi în plus, dacă veneai şi tu poate nu se întâmpla aşa ceva.

—Eu cred că ei şi-au bătut joc de voi, să ştii! Ai mai văzut tu pe cineva să iasă afară şi să-i ajute? Ştii ceva? Aici toată lumea e pe cont propriu. Sper că nu ai uitat noaptea în care ne-am mutat noi aici, nu? Cine a venit să ne ajute? Spune tata nervos.

—Păi...zice mama şi lasă capul în jos.

—Exact! Nimeni! Spune tata întorcându-se la el în cameră.

— Billy! Strigă mama după el. Nu au venit din cauza ta! Spune în timp ce se apropie de el. Din cauza ta. Pentru că au văzut ce fel de persoană eşti încă de când am venit la casă prima dată. Au văzut cum l-ai ameninţat pe proprietarul casei când ţi-a spus că a găsit o ofertă mai bună. Ţi-au văzut temperamentul şi comportamentul. Şi cred că şi-au dat seama din prima ce eu nu am putut vedea în toţi anii ăştia, spune mama cu lacrimi în ochi. Am crezut că te-ai schimbat. Măcar puţin, spune suspinând.

—Angie...încearcă tata să o liniştească, dar degeaba. 

Pentru prima dată după mult timp eram mândră de mama. Îi ţinuse piept tatei. Şi ce mă bucura cel mai tare e că a făcut-o de faţă cu mine şi pentru prima dată am simţit că nu îi este frică şi că nu îi pasă de consecinţe.

—Să nu îndrăzneşti! Spune mama dându-i mâna la o parte. Să nu îndrăzneşti! Mi-a ajuns până peste cap, Billy! Faptul că noi nu putem face nimic iar tu poţi pleca şi veni la ce oră îţi pofteşte inima şi nici măcar nu îţi pasă dacă ne facem griji sau nu. Ai idee câte nopţi te-am aşteptat pe scaun în bucătărie? Ai idee câte nopţi am adormit, totuşi, cu telefonul lângă mine, sperând să dai un semn că eşti bine? M-am săturat! Şi toate astea pentru că am fost plecate câteva ore pentru a încerca să ne îmbunătăţim proasta imagine şi reputaţie pe care TU ni le-ai creat încă din prima zi de când suntem aici? Ţipă mama şi îl împinge.