Drumul spre Iubire

Capitolul 13

—Aubrey! Strigă Mandy din hol. Mă uit spre ea şi într-o secundă este lângă mine, alături de Fred.

—Am auzit ieri ştirea la televizor, eşti bine? Spune şi Fred speriat.

—Da, sunt bine, zic în timp ce închid dulapul. Nu vreau să vorbesc despre asta! Le spun din start pentru eventualele întrebări. Nici nu înţeleg prea multe.

—Deci voi nu aţi ştiut nimic? Mă ignoră Mandy.

Oftez şi dau ochii peste cap. Văd cum Fred îi face semn lui Mandy să înceteze şi ea ridică din mâini în semn de predare. Eu şi Derek hotărâm să mergem la cantină şi suntem urmaţi de fraţi.

—Măcar eseul a fost bun? Spune Mandy şi se aşează lângă mine cu tava.

—M-am chinuit o grămadă la el şi mă bucur că doamna Julie mi l-a apreciat, spun eu mândră. Arunc o privire asupra lui Derek şi-i văd un colţ al gurii ridicat şi-mi mut privirea înapoi în tavă, înainte de a mă bufni râsul.

— Ştii că o să vină poliţia acasă la voi, nu? Îmi spune Fred.

—Da, m-am gândit la asta. Şi în plus, nimeni nu ştie că ai mei urmează să divorţeze deci sigur o să-l caute acasă, spun jucându-mă cu furculiţa.

Nu mi-a venit să cred când am văzut ştirea la televizor. Vedeam poza tatei pe ecranul televizorului lângă prezentatoare. Chiar dacă ne făcuse atâtea, nu-mi plăcea când era supranumit "suspect". Asta făcea situaţia mult mai gravă decât era deja. Iar îmi inundă întrebările mintea... 

De ce a făcut tata un asemenea gest? 

Era singur în toată tărăşenia asta? 

Mai complota cu cineva? 

De cât timp?

Oftez şi încerc să le alung cu toate că mă gândeam la ele în fiecare noapte. Speram să nu fi văzut multă lume ştirile şi tot ce voiam era să nu fiu considerată fata unui ticălos. Sau mai grav, unui hoţ. Nimeni nu ştia prin ce trec eu şi cât de puternică trebuia să fiu pentru toate astea.

Privind în gol, observ cum cineva se apropie de masa noastră şi nu stau mult până să o recunosc.

—Asta mai lipsea, o aud pe Mandy şoptind într-o oftare.

—Newmann! Ce prostii ai mai făcut de ai apărut şi la televizor, dragă? Spune Erica sprijinindu-se cu mâinile de masă.

—Tu n-ai treabă? Se încruntă Mandy spre ea.

Nici nu o băgă în seamă pe aceasta şi se apropie de mine, spunându-mi mai încet:

—Sau să-ţi spun...hoaţă? Zice zâmbind diabolic.

Îmi întorc privirea spre ea şi mă ridic nervoasă de la masă. Mandy se ridică şi ea şi mă apucă de braţ.

—Cum mi-ai zis? O întreb parcă scoţând fum pe urechi.

—Haide, Newmann, m-ai auzit din prima! Vrei să o spun mai tare? Zice ridicând din sprâncene şi ducând mâinile la gură, sub formă de pâlnie pregatită să facă anunţul. Îi dau peste mâini la timp şi dintr-odată se face linişte în toată cantina. Atunci se ridică şi băieţii şi Fred îi spune Ericăi:

—Erica, încetează!

— În locul vostru, nu aş mai sta lângă ea, spune uitându-se la cei doi fraţi. Cine ştie ce-i poate pielea? Ţi-ai arătat adevărata faţă, Newmann, nu te mai scoate nimeni din rahatul ăsta, spune şi pleacă. Întoarce capul şi-mi spune din nou: