Drumul spre Iubire

Capitolul 15

Îmi simţeam inima în gât şi înghiţeam în sec din 10 în 10 secunde pentru a mă putea linişti. În zadar însă. Liniştea din încăpere mă termina psihic, iar ticăitul puternic al ceasului de pe biroul directoarei amplifica tensiunea în care eram.

—Aubrey, am vorbit cu doamna Georgia despre situaţia noastră, îmi spune mama băgându-mă şi mai tare în ceaţă. Am fost astăzi la poliţie şi m-am lămurit cu anumite lucruri legate de tatăl tău. Se pare că a făcut totul cu bună ştiinţă, spune dezamăgită. Am vorbit şi cu Lydia şi a spus că o să treacă astăzi pe la noi pentru a afla cât mai multe detalii despre tot ce s-a întâmplat.

—L-au prins? O întreb eu fără să-mi ridic capul.

— Încă îl mai caută, îmi răspunde mama punându-mi mâna pe genunchi. Poliţiştii vor să-ţi pună câteva întrebări şi ţie, scumpo.

—De ce? Spun uitându-mă la ea.

—Conform celor spuse de mine - se uită la directoare - ai fost martoră la multe acte de violenţă în familia noastră. Vor doar să se asigure, scumpo! Nu are de ce să-ţi fie frică. O să răspunzi doar la câteva întrebări legate de noi, atâta tot. Şi vreau să spui adevărul!

Dau din cap afirmativ, iar directoarea pune mâna pe telefon şi o aud spunând <Să intre!>. Mă uit la ea şi peste câteva secunde, aud un ciocănit în uşă. În faţa noastră îşi face apariţia un bărbat îmbrăcat în uniformă de poliţist şi cu o agendă în mână. Ciudat, nu văzusem pe nimeni aşteptând afară când am venit aici.

—El este domnul Daniel, spune directoarea invitându-l lângă noi, îţi va lua declaraţia aici.

—Bună Aubrey!

—Bună ziua, spun timidă.

—Dacă vă rog, ne puteţi lăsa câteva minute? Le spune poliţistul mamei şi directoarei. 

Acestea ies din încăpere, iar el îşi deschide agenda şi pixul.

— Îţi voi pune câteva întrebări, ok? Spune şi se aşează în locul mamei. Ştiu că îţi este greu şi dacă vom coopera aşa cum trebuie, o să se termine repede, ai să vezi!

Încerc să-i zâmbesc pentru a mă mai dezmorţi. Nu era bătrân, avea o vârstă medie şi faţa lui nu era aşa înspăimântătoare. Sigur că el era cel care avea experienţă şi ştia exact ce să facă şi cum să se poarte; eu eram cea speriată care nu-şi mai găsea locul în scaun.

Calmează-te! Îmi tot repetam în minte, cum spunea şi el, dacă răspund la tot ce mă întreabă, o să scap mai repede. O să scăpăm...

— În primul rând, aş vrea să-mi spui dacă ai observat ceva ciudat sau nou în comportamentul tatălui tău în ultima vreme, mă întreabă poliţistul.

Mă gândesc la ultimele zile petrecute cu el în casă. Mă simţeam sufocată când era cu noi. Ar trebui să-i spun că a înşelat-o pe mama? Sau ştia asta deja? Revin înainte să mă afund mai tare în gânduri şi încerc să-i răspund:

—Nu ştiu, mi se părea cam ascuns în ultima perioadă, adică, atunci când stătea cu noi, spun uitându-mă la mâinile mele care erau împreunate pe genunchi.

—Da, mama ta mi-a spus că urmează să divorţeze. Crezi că ascundea ceva?

—Nu ştiu - spun din nou dezamăgită - dar am intrat odată în camera lui când era la baie şi când s-a întors, era destul de surprins să mă vadă şi mi s-a părut că nu ştia cum să mă dea mai repede afară. Bine că nu m-a întrebat ce caut acolo...