Drumul spre Iubire

Capitolul 12

—Derek?! Spun luându-l de pe mine şi îmbrâncindu-l. Ce faci?! Ţip şocată cu sprâncenele ridicate.

Râde respirând cu gura deschisă.

—Dacă ne vedea cineva? Spun încercând să-mi revin.

—Îţi place de mine!

—Poftim?! Ce tot spui acolo?

—Am vrut să văd dacă mă înşel sau mi se pare, dar e adevărat: mă placi! Spune el zâmbind.

—Nu eşti în toate minţile! Îmi iau geanta căzută în urma impactului şi dau să plec, dar Derek mă opreşte, apucându-mă de braţ.

—De ce nu spui că mă placi ca să scapi?

—Ok, ai luat-o razna rău de tot! Ce se întâmplă cu tine? Spun eu mai încet sperând să nu ne audă cineva.

—M-am îndrăgostit! Aubrey, te plac ce nu-nţelegi?! Spune dându-mi drumul la mână. Şi din câte îmi dau seama şi tu simţi la fel pentru mine, spune zâmbind din nou. Se pare că se amuză de toată situaţia. Mă înşel cumva? Şi ridică iar din sprânceană.

—Amarnic! Şi în plus, de unde ştii tu că nu am deja un iubit?

—Serios? Iubit? Spune şi-l bufneşte râsul. Nu crezi că ar fi prin jurul tău acum? Sau că mi-aş fi dat seama din comportamentul tău dacă aveai unul?

—Având în vedere că te-ai înşelat în privinţa mea, de ce nu te-ai înşela şi în privinţa lui?

—Aubrey, spune şi se apropie, am văzut privirile pe care mi le arunci, cum te fâstâceşti când sunt prin preajmă. Încă din ziua în care te-am ajutat în supermarket am văzut ceva special la tine şi speram să te reîntâlnesc. Când am aflat că o să fim şi vecini, ceva mi-a spus că am o şansă. Şi când am fost în parc, atunci mi-am dat seama că între noi poate fi mai mult decât o prietenie. Se opreşte şi mă mângâie pe obrajii din care ieşea foc.

—Derek...încerc eu să spun, uitându-mă în ochii lui.

—Nu trebuie să spui nimic. Şi atunci se apleacă din nou spre mine şi închid ochii repede. Îi simt rânjetul pe faţă, chiar şi cu ochii închişi şi decide să mă sărute uşor şi delicat pe frunte.

—Hai să mergem acasă! Îmi spune şi plecăm amândoi.

Pe drum, niciunul nu scoate o vorbă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a luat şi de mână! Dacă făcea asta...nu ştiu ce se întâmpla cu mine. Pur şi simplu nu credeam că aveam să trăiesc aşa ceva. Faptul că cineva este îndrăgostit de mine, că-i place cuiva de mine. Până acum, am fost apreciată doar pentru eforturile mele legate de învăţătură, dar niciodată în felul ăsta. Nu mai fusesem aşa emoţionată niciodată! 

Nu-mi puteam scoate din minte acea fracţiune de secundă care parcă durase o veşnicie. Nici nu-mi pot aminti dacă am avut ochii închişi sau deschişi. Şi ceea ce a spus Derek, că-l plac, mă întreb de unde i-a venit ideea asta. Oare m-am dat de gol atunci în parc cu ceva? Sau la şcoală poate mi-a scăpat ceva...sau şi mai grav: dacă i-am răspuns la sărut? Doamne, de ce mi se întâmplă toate astea mie?!

Nici nu realizez când ajungem acasă şi mă întreb dacă eram în stare să-mi iau la revedere după câte păţisem astăzi, din cauza lui.

—Ne vedem mâine la şcoală, spun repede şi mă îndrept către casă.

—Stai! Nu zici nimic?

Oftez şi mă întorc spre el.

—Derek, toate astea sunt destul de noi pentru mine şi nu ştiu cum să mă comport sau ce să fac, spun ruşinată. Chiar...nu ştiu! Spun ridicând din umeri.