Întâlnirea din Mall*IN CURS DE EDITARE*

Capitolul 1

-Dispari! Aud vocea puțin enervata a Sesiliei. Cine are mâini de mămăligă și nu știe sa tragă rulourile?

-Calmeaza-te scumpete. Îi răspund eu chicotind.

-Tie iti arde de glume? Taci și trage naiba ruloul ăla idiot, dacă nu te fac pe tine rulou. Îmi întoarce aceasta vorba total nervoasa.

-Vai. M-ai speriat. Spun eu râzând în hohote și ridicandu-ma sa trag ruloul.

-Mulțumesc capro. Se aude vocea "surorii" mele din pat de sub pătura extrem de pufoasa.

-Sa crești mare, vaco. Acum taci și dormi în continuare. Ii zic pe un ton parinteasc și o sărut scurt pe frunte uitandu-ma la ea zâmbind.

E minunat sa ai o prietena cu care sa stai intr-un apartament în mijlocul Las Vegas-ului, în cea mai bogata clădire din cartier. Sa ai un apartament cât o casa, e ceva.

Eu sunt Beatrice, Beatrice Williger. Sunt în ultimul an de liceu. Sunt brunetă, parul puțin ondulat, când eram mica era în totalitate creț. Înaltă, slaba, ochi căprui spre negru. Am o prietena de milioane, nu as schimba-o cu nimeni.* Ea este blonda, are ochi albaștri, pistrui micuți, dulci si portocali care îi acoperă fața rotunda.* Poate doar când o sa ne găsim fiecare jumătatea, cu toate ca suntem întregi, dar nu la minte, asta e mai mult ca sigur, deci, poate doar în acel moment o sa stăm separat. Dar pana atunci sunt pornita sa fac orice pentru a o vedea fericita. O cunosc de când m-am mutat în Pensilvenia, cu părinții mei în urma cu 13 ani. Aveam 5 ani și stăteam intr-un apartament, iar ei s-au gândit sa facă o mica schimbare și sa ne mutam intr-o casa extrem de mare.

Intr-o zi de vara am fost și eu cu ei sa văd casa, iar în fata ei, pe o banca de lemn, stătea o fetiță cu doua codite împletite și lungi, pistrui pe fata ei micuța și rotunda. Ochii ei de un albastru ca oceanul după răsărit, îți transmiteau fericire, dragoste și o prietenie necondiționată. Când am vazut-o am alergat intr-un suflet pana ce m-am așezat pe banca.

-Bună. Spun eu șoptit  încă gâfâind de la alergat.

-Bună. Răspunde aceasta zâmbind, iar ochii ei încep sa sclipeasca și sa mă facă sa îmi afișez dantura perfecta.

-Eu sunt Beatrice. Am sa locuiesc aici din toamna.

-Tu? Tu ești Beatrice? Mă întreabă ea cu o sclipire în ochi, care m-a făcut sa îmi dau seama ca ea e cea care îmi va schimba viața.

-Da. Eu sunt. Tocmai ce am spus-o. De fapt, mă cheamă și Anne și Williger, dar asta nu se pune acum, nu?

-Beatricee. Striga ea foarte fericita. Eu sunt Sisi. Răspunde cu glasul plin de speranță și dragoste. Pot sa te îmbrățișez? de data aceasta mă întreabă cu glasul puțin răgușit și aproape în șoaptă.

Nu i-am răspuns căci am imbratisat-o eu. Eram atât de fericita ca am cunoscut-o. Simțeam ca ea va fi cea mai buna prietena a mea de acum înainte. Știam ca mi-am găsit sora, dublura, fericirea.