Întâlnirea din Mall*IN CURS DE EDITARE*

Capitolul 33

-Cand am cuparat rochia asta era la fel de stramta? Intreb eu in timp ce imi priveam reflectia in oglinda mare din sifonier. 

-Am cumparat-o cam acum o luna, si cu trei marimi mai mare, ai uitat ca esti gravida?! Mi-o intoarce Sisi. 

Oftez si imi incalt platformele albe de 15 cm. Rochia alba si lunga pana in pamant, cu spatele gol, putin umflata in partea de jos, bine, putin mai mult, chiar foarte mult, acea rochie ce avea pieptul plin cu pietricele, da acea rochie, e rochia mea de mireasa. In sfarsit venise ziua nuntii, aveam emotii mai mari ca oricand. 

-Cum arat? Intreb intorcandu-ma cu fata spre prietenele mele, ce purtu doua rochite pana la jumatattea coapselor, albastre, si largi in partea de jos pentru a nu se observa burtica. 

-Perfect. Exclama cele doua in timp ce isi puneau cerceii si faceau mici retusuri la par. 

-Ma simt ca papusa barbie, dar in varianta bruneta. Spun razand. 

Usa dormitorului se deschide, iar mama mea, urmata de matusa Daiana, Alison si Valeria, mama Sesiliei isi fac aparitia. 

-Arati minunat, draga mea. Imi zice mama si ma imbratiseaza. 

Dupa ce sunt sartata pentru a suta oara pe ziua de azi de cele patru, le multumesc din nou si astept sa iasa, dar nu o fac. 

-Inca 20 de minute si trebuie sa coboram. 

Eram in dormitorul lui Lariss, caci hotarasem sa tinem nunta in imensa casa a lui Marco, nu chemasem multe persoane, bine, poate un sfert de liceu, prieteni din copilarie, destule, dar totusi aveam loc.

Dupa cateva minute de vorbit, in care eu nu reuseam decat sa inghit in sec si ma privesc speriata in oglinda sau sa inspir si sa aexpir cu zgomot, tata si unchiul John intra in dormitorul aproape plin. 

-Fetita mea, esti gata? Intreaba el si simt cum picioarele mele sunt de gelatina. 

-Deja au trecut cele 20 de minute? Intreb eu in soapta. 

-Desigur. Acum haide, totul va fi bine! Ma incurajeaza cu totii. 

Cobor scarile si ajung in dreptul usii, cu totii isi luasera locurile, doar tata era cel din stanga mea ce trebuia sa ma conduca la altar. 

-Esti pregaatita? Intreaba el zabind larg si radiind de fericire. 

-Doar nu ma lasa sa cad. Ii raspund si il fac sa rada. 

Cand pasim pe covorul rosu, special pus pentru noi toata lumea se ridica, iar Marco se intoarce cu fata spre mine. Incepem sa inaintam. Cand privirea mi se intalneste cu a sa, un zambet inocent imi apare pe fata. Simteam un gol imens in stomac, nu mai auzeam nimic in jurul meu si il vedeam doar pe el, vedeam cum ne mai despart doar cativa pasi. 

Ajunsa in fata lui imi inconjoara talia cu palmele sale mari si fierbinti. Vedeam licarul din ochii sai. Ma simteam in al noualea cer. Nu am ascultat aproape nimic din ceea ce a spus preotul si din cate cred nici Marco. 

-Doamna Williger Beatrice-Anne, de buna voie si nesilita de nimeni il luati de sot pe domnul Willson Marco-Liam ? Spuse preotul iar eu ma incrunt.

-Te cheama Liam? Intreb inainte sa dau raspunsul si un hohot de rasete se face auzit in jurul nostru. La fel si acest Liam chicoteste si da aprobator din cap. 

-Deci? Doamna Williger. 

-Ce? Ma intorc eu spre prot. La cat eram de confuza nu imi aminteam ce trebuie sa spun. Bine, poate si faptul ca de fiecare data cand eram in preajma lui Marco uitam cum ma cheama. Aaa, DA. Adaug in cele din urma si un robot de aplauze se aude in dreapta mea urmat de cateva rasete.

-Domnule Willson Marco...

-DA! Raspunde acesta inainte ca protul sa termine fraza.

-Puteti saru... 

Dar nu apuca sa o incheie nici pe aceasta caci soutul meu ma ridica de la sol si ma saruta lung si pasat transmitandu-mi toata fericirea si incantarea din el. 

Se intunecase repede, avand in vedere ca ceremonia incepuse la 3:30 pm. 

Stateam la masa noastra si asteptam felul principal, dupa urma dansul mirilor, ah ce bine suna. Eram  atat de fericita, cred ca era una din zilele perfecte, de fapt nu cred, sigur e.

-Iubito, cum te simti? Ma intreaba Marco punandu-si mana pe coapsa mea care din fericire era acoperita de rochie.

-De ce nu mi-ai spus ca te cheama si Liam? Spun eu ignorandu-i intrebarea. 

-Nu stiu, tu de ce nu mi-ai zis ca te cheama si Anne? 

-Nu am avut ocazia. 

-Nici eu. 

Si incepe amandoi sa radem

-Ma simt bine, iubitule. Ii raspund la prima intrebare adresata si acesta imi zambeste multumit.

Dupa ce ne servim platoruile, muzica pe care hotarasem sa fie valsul mirilor a inceput sa cante, de fapt, prietenii nostrii au fost interpretii acesteia. "Je'taime" era melodia mea preferata de cand am cantat pentru pria oara la un spectacol, iar aceasta a fost cea cu care l-am deschis.

--------------------------------

NEEDITAT