Întâlnirea din Mall*IN CURS DE EDITARE*

Capitolul 17

BEATRICE

-Nu te speria. O sa fiu bine. Nu iti face griji. Esti tot ceea ce iubesc pe lumea asta, sa nu uiti niciodata. Nu am nevoie de flori la mormant, vreau doar sa ma vizitezi si sa imi povesteti totul, chiar daca voi stii mereu ce ai facut, nu am sa stiu ce gandesti. Promit sa te veghez mereu si sa iti port de grija, am sa fiu ingerul tau pazitor, iti jur, esti tot ce am mai bun pe lumea asta. Esti sufletul meu. Mereu am sa iti duc lipsa, dar intr-o zi vom fi din nou impreuna, inima mea. Nu ma uita, ti-am fost aproape mereu, certurile neinsemnate dintre noi erau din simpla plictiseama. Rasuna vocea calda si aproape stinsa a prieteni mele ce era plina de sange. Priveam imaginea si ma intrebam ce se intamplase. Ii ascultam cuvintele si lasam lacrimile sa imi curga pe obraji. Ii strangem mana intra mea si o imploram sa nu inchida ochii, aveam nevoie de ea, era tot ce conta.

-SISI!!!! Tip cat ma tin plamanii.

Ma ridic in capul oaselor si observ doar micile raze de soare ce intrau pe feastra. Priveam in jurul meu si constat ca Marco nu era langa mine.

-Marco? Spun stergandu-mi lacrimile ce au aparut din cauza cosmarului. Neprimind un raspuns ma ridic din pat si imi arunc privirea la dulapul iubitului meu care era deschis si cateva haine erau aruncate pe jos si pe scaunul de langa dulap.

Imbrac o pereche de pantaoni scurti si cobor in living. Johannes si Alison priveau in gol fiecare cu gandurile sale.

-Neata scumpo! Zice acesta zambindu-mi cald si batand usor cu mana in canapea in semn sa ma ajez langa el si femeia din celalat capat. Iti sta bine in hainele baiatului meu. Adauga acesta chicotind, dar zambtul ii dispare brusc si o privire trista il inlocuieste, parca se mustra singur pentru cuvintele spuse.

-Unde e? Intreb amintindu-mi de hainele aruncate prin camera.

-Cred ca ar fi mai bine sa nu sti acum, nu ti-ar face bine sa afli. Raspunde Alison privind podeaua.

Deodata imaginea prietenei mele imi apare in minte. Imi amintesc de cosmarul ce ma trezise si un rand de lacrimi imi apare pe obraji. Nu mai avusesem un astfel de vis niciodata de cand o cunosteam.

-Spuneti-mi ca nu are legatura cu Sisi. Incerc sa zic printre lacrimile ce imi curgeau din ochi.

Nu primesc nici un raspuns ceea ce ma face sa plang si mai tare.

-Ce s-a intamplat? Spun in cele din urma stergandu-mi lacrimile ce nu vroiau sa se oprasca. Duceti-ma la ea. Acum! Tip vazand ca nimeni nu imi raspunde. Imi insfac geaca de pe cuier si incalt perechea de tenesi ce ma asteptau langa usa. Johannes si Alison ma ajutau sa ma incalt si sprijinita de umarul viitorului meu socru, asa cum speram, ajungem in masina si din nefericire ne indreptam spre spitalul in care am fost si eu internata.

Ca prin minune, ca nu era de ajuns ca eram in spital si cele mai urate imagini imi apar in minte, iubita mea prietena e internata in acelasi salon in care am fost si eu. Simt cum picioarele mi se inmoaie si alt sir de lacrimi isi face aparitia pe obrajii mei cand ii gasesc pe toti ceilalti in fata usii. Marco imi sare in ajutor cand ma vede aproape terminata.

-Iubito, linisteste, e totul in regula. Imi spune acesta, dar vazand tristetea din jur si din ochii sai imi dadeam seama ca nu e nimic bine.

-Nu ma mintii! Tip la el printre lacrimile in care ma afundam. Nu ma mai mintiti, nimic nu e bine. Ce s-a intamplat? Adaug prinzandu-l de puloverul negru ce il purta. Il strang si mai tare in pumni cand aud tipatu prietenei mele, sigur se intamplase ceva grav daca toata lumea era aici.

-Marco! Ce s-a intamplat?! Ma rastesc la el si ii dau drumul indreptandu-ma glont spre usa salonului. O deschid si vad imposibilul. Pic in genunchi si imi duc mainile la fata cand o vad pe Sisi intinsa pe pat inconjurata de cativa doctori si cateva asistente.