Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 9: Prima iesire

Ştiu că trebuia să postez mai devreme dar au intervenit o grămadă de chestii care mi-au împuţinat timpul liber şi prin urmare nu am avut când să scriu. Lăsând asta la o parte am vă aduc un capitol pe care unii dintre voi mi l-aţi cerut. Sper că o să vă placă!

Trecuseră deja două zile de când Alice își reveni pe deplin. În ciuda faptului că se simțea foarte bine iar starea ei era mai mult decât perfectă nu părăsise camera în care stătuse atâta timp în pat. Nu îi era teamă să părăsească aceea cameră care îi devenise ca o a doua casă și nici nu se temea să de-a ochii cu membrii familiei ei din cauza sacrificiului pe care îl făcuse dar era ceva în interiorul ei, ceva ascuns, ce îi spunea să rămână în acea încăpere. Se întâlnise cu fiecare dintre membrii noi ei familii și conversase cu fiecare dar nu putea părăsi acea încăpere. Încercase să pășească dincolo de prag dar de îndată ce depăși cu un centimetru perimetru camerei o nesiguranță și o teamă nefirească o cuprinse. Aceste lucruri erau nefirești și total lipsite de sens din moment ce ea era în siguranță. Încercase de mai multe ori să părăsească camera, ba chiar fusese îndemnată dulce de Christopher al ei dar nimic nu putuse opri ca acea nesiguranță și teamă să dispară.

În prezent rămase singură în propria ei cameră ce îi devenise o cușcă. Se plimba de colo-colo încercând să găsească o explicație şi o soluție pentru tot ceea ce se întâmplase în ultimele zile. Era agitată și plină de energie pe care și-o reprima cât putea de mult. Faptul că vedea pădurea frumoasă sub atingerea vântului și auzea cum fiecare frunză o îndeamnă să meargă afară îi sporea fiecare stare pe care o avea. Era agitată pentru că își dorea să meargă afară în mijlocul pădurii care o chema cu însuflețire și care îi promitea distracție și fericire. Era nervoasă pentru că nu găsise nici o explicație și nici o modalitate prin care să își învingă stările ce o copleșeau când dorea să părăsească camera. Era nefericită că rămăsese singură chiar și pentru câteva secunde. Faptul că auzea fiecare zgomot făcut de atingerea vântului o făcea să îi fie frică iar bătăile repezi ale inimii ei nu o ajutau cu nimic.

Ușa de la cameră se deschise cu putere și, din cauza fricii, Alice tresări speriată. Deși sângele îi înghețase în vene tot reuși să își controleze corpul astfel încât era pregătită de un atac. Avea ghearele pregătite iar colții ascuțiți erau la iveală.

- Uh, ai fi foarte fioroasă dacă nu ai tremura așa de tare.

De îndată ce vocea paznicului ei ajunse la urechile sale fine Alice se relaxă. Îl văzuse pentru câteva secunde ca prin ceață deși mirosul lui nu ajunse la ea înaintea vocii sale.

- Ce vrei? îi vorbi ea nervoasă.

Faptul că o speriase atât de tare nu îi picase deloc bine iar ipostaza în care o găsise, mai mult speriată decât gata de atac, nu o consolase.

- Prietenul tău aici de față, vorbi Tamir arătând spre cineva din spatele lui, mi-a spus că nu vrei să ieși din cameră.

Din spatele paznicului ieși de îndată Christopher având un aer puțin alarmat. Se îndreptă de îndată spre Alice și ignoră respingerea ei de scurtă durată.

- Îmi fac griji, îi spuse el pe un ton care îi susținea vorbele.

Văzând lipsa ei de reacție el continuă să îi vorbească şi să îi explice de ce era implicat Tamir.

- Vreau să te văd fericită și relaxată nu temătoare și încordată cum ai fost în ultimele zile. Singura modalitate prin care poți fi relaxată și fericită este dacă mergem în pădure și alergăm puțin. Ai să vezi cât de distractiv poate fi să te transformi și să te joci așa cum face un pui. O să îți placă și ai să te simți bine. Știu că transformarea te sperie dar te asigur că nu este deloc așa cum îţi închipui. Nu doare atât de tare precum se spune în cărți și nu este atât de lungă și nesfârșită precum ai auzit. Este scurtă și lipsită de durere, în special pentru cineva ca tine.