Pe măsură ce noaptea înainta spre zi, Alice stătea tot mai mult în camera ei de la hotel. Camy înţelese că fiica ei era obosită şi se duse la culcare, dar instinctul de mama îi spunea că ea nu era bine. Instinctul de vârcolac contribuia serios la acea senzaţie ce o avea în inimă, iar impulsul de a merge în camera ei deveni treptat tot mai mare. După ce plecaseră la culcare şi restul vârcolacilor, rămase câteva minute şi ascultă atentă. Auzi frânturi de conversaţii de pe hol, declaraţii de dragoste şi mici sforăituri, totul provenea de la camerele de pe hol ale oamneilor din hotel.
Plecase din camera ei și nu se oprise decât în faţa uşii de la camera Aliciei unde ascultă atentă. Fiica ei nu dormea, respiraţia profundă a unui om obosit nu era deloc sesizabilă, auzi un suspin. Prima dată crezuse că nu auzise bine, aşa că aşteptase încă o clipă pentru a se convinge legat de ceea ce urechile ei disting. Era imposibil că fiica ei să plângă, nu înţelegea de ce ar face-o. Dar, având în vedere că ea era un copil, un adolescent ce se confrunta cu viaţa pentru prima dată, era mai uşor de înțeles. Aşteptă până când auzi încă un suspin. De îndată ce se convinsese că acel scâncet venea din camera în care se află Alice, se decise să între peste ea. Nu îi păsa deloc de ipostază în care o găsea sau dacă o va speria, o interesa doar ceea ce a păţit puiul ei de plângea.
De îndată ce deschise uşa și privi înăuntru, scoase un icnet de uimire. Sângele îi îngheţase în vene şi parcă nu-i venea să creadă ceea ce vedea, nu-i venea să creadă ceea ce îi dezvăluia lumina de pe hol. Când auzise acele suspine crezuse că fiica ei plânge cu capul în pernă, dar acum era convinsă că nu îşi cunoştea deloc ultimul copil. Alice stătea în mijlocul camerei în timp ce hainele de pe ea erau pline de sânge. În jurul ei nu era nici o baltă de sânge, dar ceea ce se afla pe hainele albe era suficient cât să o îngrijoreze.Închise de îndată uşa în urmă ei pentru a intră şi mai bine în camera ce asistase la o criză existenţială. Becul din dormitor era stins aşa că îl aprinse de îndată. Fiica ei îşi ridică capul imediat cum sesiză că nu mai era singură în încăpere şi o privi cu lacrimi şiroindu-i pe obrajii roşii. o observase până în acel moment pe mama ei, ceea ce însemna că supărarea ei era suficient de mare cât să creeze suspiciuni.
- Ce s-a întâmplat cu tine? întreba ea mai mult şoptit.
Din câţiva paşi, se află lângă Alice. Îi evaluă de îndată rănile şi petele de sânge de pe haine şi constată cu uşurare că nu era grav rănită, probabil că avea doar câteva zgârieturi, nimic care să o coste viața.
- Cine te-a rănit?
Alice o privea cu lacrimi în ochii mari şi căprui în timp ce buza îi tremură incontrolabil. Camy o trase de îndată într-o îmbrăţişare că de urs şi o strânse la piept cu dragoste. Ca printr-o simplă acţionare de buton, fiica ei incepuse să plângă mai tare în timp ce o strângea şi ea la rândul ei. Braţele copilei erau atât de strânse în jurul ei încât era în stare să îi rupă oasele, chiar dacă era un simplu copil, era atât de disperată după acea îmbrăţişare încât Camy credea că o depărtare o va sfâşia. O sărută pe cap și o mângâie pe spate în repetate rânduri încercând să o liniștească. O depărta de ea de îndată doar când nu mai avu aer. Alice se forţă să rămână în acea îmbrăţişarea de parcă ar muri fără ea. Ochii ei începuseră să verse şi mai multe lacrimi care îi sfâşiau tot mai mult inima de mama a Camillei.
- Trebuie să îţi pansez rănile, îi spuse ea. Nu te pot lasă să sângerezi până la moarte.
- De ce nu?
Când o auzi vorbindu-i astfel, Camy simţi că avea să îi fie foarte greu să o calmeze. Înţelegea perfect starea prin care trecea şi ce se află în inima ei, nu de mult avusese şi ea o stare asemănătoare. Spre deosebire de cele două evenimente, Alice avea pe cineva care să o asculte şi care să o calmeze încă de la început, să o oprească înainte de a se gândi măcar să facă ceea ce încercase mama ei. Pe Camy o oprise Ben, dar o făcuse aproape de limita, ea o putea opri dinainte de a începe.
- Pentru că aveţi nevoie de mine pentru acel ritual? întreba Alice cu amărăciune. Dacă nu ar fi Jeff şi ritualul acela blestemat, nu ai fi venit aici.
Camy se chinui să îşi ascundă durerea ce o simţi de îndată ce fiica ei îi vorbise astfel. Nu se supărase pe ea pentru că ştia foarte bine starea prin care trecea şi cât de greu îi era să vadă orice altceva în afară de ceea ce îi oferea durere. Îi zâmbi încurajator încercând să îi tranzmită puţin din acea stare de care avea nevoie pentru a trece peste ceea ce îi chinuia inima.
- Nu vorbi aşa, îi spuse. Ştii bine că ceea ce spui nu este adevărat, nouă ne pasă de tine.
Alice râse slab şi scurt. Acel râset o făcuse pe Camy să se cutremure pentru că ştia că în spatele lui era un munte de durere, un munte de suferinţă care mai avea puţin şi se prăbuşea peste ea, ucigându-i ultima speranţa spre fericire. Acel munte trebuia distrus, trebuia schimbat și înverzit.
- Nouă? continuă Alice să radă. Care "nouă"? Eu nu văd pe nimeni.
Camy clatină din cap. Treaba era foarte urâtă şi imposibil de iremediat, dar ea nu era genul care renunţă aşa de uşor.
- Tu nu vezi pentru că eşti orbită de suferinţă. Draga mea, nici nu ai idee cât de multe persoane ţin la ţine şi cât de mulţi sunt cei care te vor în siguranţă.
Alice nu spuse nimic pentru câteva secunde. Când, în cele din urmă, reacţionase, Camy se îngrijoră şi mai tare în ciuda faptului că ştia că se apropia de limanul cel mare.
- Poate să îi pese fiecărei persoane de pe pământ de mine, dacă persoanei care contează cel mai mult nu îi pasă, restul nu contează.
De îndată ce auzi acestea, Camy făcu legăturile lipsă şi realiză ce se afla în spatele stării lui Alice. O sărută de îndată pe frunte şi o forţă să se ridice în picioare. De îndată ce reuşii acest lucru ce părea a fi imposibil, câteva picături de sânge căzuseră pe podea. Camy nu rămase să le şteargă sau să ale mascheze şi o trase de îndată pe fiica ei spre baie. Alice se mişcă asemenea unui robot, fiecare mişcare a ei era efectuată fără ca ea să fie prea prezentă în propriul ei corp, mai mult Camy o făcea să se miște. O trase până în baie, o aşezase pe closet şi se puse să îi cureţe rănile de pe braţe şi să îi panseze rănile.
De îndată ce reuşi să spele toată roşeaţa de pe braţele ei, Camy rămase de-a dreptul surprinsă. Fiica ei avea, nu tăieturi de lama sau cuţit, aşa cum crezuse iniţial, pe braţe, ci urme de gheare. Ceea ce o surprinse cel mai tare, şi o îngrijora în acelaşi timp, era faptul că îşi folosise unghiile proprii, nu pe cele de vârcolac, pentru a se vătăma. Urmele erau atât de vizibile pe pielea ei ce pălise încât se întreba serios dacă fiica ei îşi va putea reveni din hăul spre care se apropia cu paşi repezi. Rănile erau adânci şi proaspete, iar după modul în care erau făcute înţelese că fusese disperată, chiar deranjată de propria ei imagine şi de felul în care arată. Urmele erau aglomerate în jurul venelor, lucru ce spunea mai multe decât era necesar. Alice încercase disperată să îşi reteze venele cu unghiile, în timp ce se gândea la sângele supranatural ce îi curgea prin vene. Acest lucru o îngrijora pe Camy pentru că prin acest gest al ei îi spunea că nu-şi dorea să fie o creatură supranaturală, îşi dorea să fie un om, îşi dorea că ea să nu aibă nici o legătură cu acea lume nebună și implicit cu familia ei. Disperarea cu care făcuse acest gest îi spunea cât de grăbită era şi cât de mult îşi dorea să scape de acel sânge ce îi curgea prin vene. De asemenea, i se spunea şi că fiica ei îşi dorise să sufere fizic, această durere fizică a fost atât de necesară pentru ca durerea din inima să dispară.
Legăturile făcute mai devreme în camera începeau să prindă tot mai mult contur în aceste clipe. Sesizase foarte mult o ruptură între Alice şi Chrsitopher, dar crezuse că aceasta fusese creată de Tamir. Crezuse, cât se poate de mult, că cei doi se prefăceau distanţi şi se separaseră în mod voit în această seară pentru a nu avea probleme cu protectorul. Acum înţelegea cât se poate de bine că acea distanţă ce se puse între ei doi nu era una de faţadă, cei doi adolescenţi chiar îşi separaseră drumurile, iar acum fiica ei avea de trecut peste o despărţire ce se vedea a fi foarte grea.
Luase spirtul şi turnă puţin peste mâna dreapta a fiicei ei. O urmări cu coada ochiului pentru a-i studia reacţia. Alice nu tresări nici o clipă, doar închise ochii şi aşteptă liniştită. În ciuda aceste reacţii, Camy ştia că în interiorul ei se dădea o lupta puternică care anula durerea oferită de spirtul aplicat pe o rana deschisă. Într-un fel, Camy era încântată că fiica ei nu suferea din cauza pansării rănilor, dar modul în care se ajunse la această rezistenţă o deranja.
În timp ce îi înfăşură braţul în pansament se gândi ce-i va spune lui Ben despre criza fiicei lor. Nu avea de gând să ascundă această problema evidentă pentru că ştia că se va supăra dacă va afla el singur mai târziu, pe lângă acest fapt, și lui îi păsa de fiica lor. Alice era fiica lor, iar pe el îl interesa de ea în aceeaşi măsură în care o interesa şi pe ea.
De îndată ce termină şi cu celălalt braţ, o văzu căscând. Camy ar fi vrut să o oblige să îşi cureţe corpul pentru că era în continuare plină de sânge, dar ştia cât de epuizată era ea în momentul de faţă. Ştia că lupta ce o duse, fie ea fizică sau interioră, o secătuise de puteri şi că acum ea era frântă. Avea nevoie de somn, trebuia să se odihnească.
- Îţi aduc nişte haine de schimb că să te poţi duce la culcare, îi spuse Camy cât de calmă putu.
Alice nu spuse nimic, nu schiţase nici măcar un gest.
Zece minute mai târziu, Alice se află în patul din camera ei, gata de culcare. Camy avea de ales dintre a merge în camera ei şi de a-l aştepta pe Ben cu noile veşti sau de a rămâne alături de fiica ei cu inima frântă. Nu se gândise de două ori şi se întinse de îndată lângă Alice. O lua în braţe şi o strânse drăgăstos la pieptul ei, în timp ce Alice primea fiecare gest cu braţele deschise. Din propria ei experiența, Camy ştia cât de necesar era că în aceste momente să existe cineva care să îi ofere o îmbrăţişare, o vorba bună şi să o sprijine. Ea ştia prin ceea ce trece fiica ei, ştia atât de bine încât parcă se vedea în ochii ei.
Când o sărută pe frunte cu dragoste, o auzi cum expiră zgomotos. Îşi ţinuse respiraţia, ceea ce însemna că îi plăcuse acel sărut părintesc şi că îl acceptă că pe o dovadă de dragoste, ceea ce ei îi lipsea în momentul de faţă.
Alice se ghemuii în braţele ei şi începuse să plângă dintr-o dată. Camy nu se panică pentru că ştia că era mult mai bună această eliberare a durerii din interior decât să se rănească încă o dată singură. O sărută încă o dată pe frunte şi o mângâie pe spate pentru a o linişti. Pe măsură ce suspină tot mai tare se ghemuia tot mai mult lângă ea.
- Cu ce am greşit? plânse Alice. Unde am procedat greşit?
CITEȘTI
Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)
LobisomemDupă o bătălie cu moartea Alice se trezește mai sănătoasă ca oricând. Și-a recuperat vârcolacul din interior care i-a fost ucis când a devenit un om complet. Se bucură de fiecare clipă petrecută în pădure alături de iubitul ei, Christopher Smith, și...