Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 44: Chin interior & exterior

Camy se ghemui în fața șemineului și privea prelung flăcările. Căldura îi învăluia întreg corpul și o făcu să transpire toată, chiar dacă nu avea nici o bucată de material care să o învăluie, dar ea tremura. Stătea foarte aproape de flăcări, era atât de aproape încât s-ar putea arde dacă focul s-ar înteți. Dar ei nu-i păsa. Singurul lucru care îl putea vedea, care i se plimba de nenumărate ori prin minte și care nu-i dădea pace, îi făcuse întreaga ei atenție și vigilență să se risipească. Inima ei sângera abundent, iar răceala ce o făcuse să tremure provenea din interiorul ei. În cameră era cald și plăcut, dar ea tremura de minute bune.

Nu putea să își ia gândul de la fapta ei odioasă. Îi era rușine de propria persoană, de ființa ei, și se întreba de nenumărate ori dacă va putea fi iertată. Îl iubea pe Benjamin, îl iubea atât de tare încât și-ar da și viața pentru el, dar cu toate acestea îl înșelase. Se lăsase pradă prietenului său, îi căzuse în brațe și nu se gândise nici măcar o dată la consecințe, la durerea ce ar putea-o avea el, sau la ceea ce se va întâmpla când toți vor afla. Nu gândise. Punct. Nu gândise nici o secundă, iar acum regreta din adâncul sufletului.

Aruncase pe fereastră ani întregi de căsnicie, toată dragostea ce o primise din interiorul familiei și amintirile frumoase. Își distruse viața, sau ce mai rămăsese din ea, și pe ce-a a lui Ben doar pentru câteva minute de plăcere. Crezuse un mincinos, o persoana ce o manipulase prin puterea cuvintelor și o făcuse să se îndoiască de sentimentele lui Ben pentru ea. Nu ar fi trebuit să îi permită lui Caden să spună chiar și un singur cuvânt împotriva iubirii lor, ar fi trebuit să îl lovească de nenumărate ori, să îl lase inconștient și să plece din cameră.

Se învinovățea pentru ceea ce a făcut. O făcea atât de tare încât o durea inima, iar jumătate din interiorul ei era pustiu. Locul imens pe care îl umpluse Ben cu dragostea și atenția lui, cu amintirile frumoase și vorbele dulci, cu bunătatea lui și fiecare moment ce i-l dedicase, se transformase într-un chin. În toții ai petrecuți în fidelitate reușise să își creeze un loc în interiorul ei ce o înălzea tot timpul, îi dădea putere și o făcea să fie cine era, acum acel loc acționa în antiteză cu el însuși. Se simțea pustiită, singură și lipsită de putere, iar sentimentul de vinovăție avea și rolul lui. Își făcuse urme vineții în locurile unde fusese atinsă, ca și cum ar încerca să șteargă amintirea corpului lui Caden peste al ei, și își produse câteva răni, inconștientă.

Simți atingerea lui fină pe spate. Trupul i se înfioră, nu din cauza plăcerii ce o simțea, ci din cauza dezgustului ce îl căpătase față de el. Cu câteva minute în urmă se lăsase răsfățată de atingerile lui, acum le dezgusta atât de tare încât îi venea să îi rupă mâna în zeci de bucăți. Se încordă și așteptă ca el să plece, nu credea că mai are sufiecientă putere nici cât să îi vorbească.

Buzele lui îi atinsese umărul stâng, apoi se deplasaseră încet și suav spre gât. Chiar dacă nu-i mai plăcea răsfățul oferit de el, nu se putea împotrivi reacților corpului ei și nici a ființei lui. Îi simțea atenția pentru ea și, deși o durea, își dorea mai mult. Chiar dacă voia să simtă încă o dată cum este să simți dragostea cuiva pentru tine, exista ceva în interiorul ei ce o făcea să își dorească să-l oprească. Locul acela dureros din interiorul ei pulsa și o durea și mai tare.

Pentru o clipă crezu că visează și că îl are pe Ben în spatele ei, sărutând-o și atingând-o. Era atât de dornică să îl aibe pe soțul ei aproape încât era pe punctul de a se lăsa pe spate. Uită cu totul cine era în spatele ei, iar trupul reacționa ca atare.

- Ce te frământă, iubta mea? auzi vocea lui la ureche.

La auzul acelui alint spus de vocea lui simți cum se înfurie. Transformă toată acea durere în ură față de protectorul ce o ademenise în capcana lui. Îl oprise dinainte de a-i mușca lobul urechii, îl prinse de gât și strânse. Nu se întoarse spre el, nu voia să îi vadă fața și nici să îi permită să îi citească durerea.