După mai multe ore petrecute pe drum, Caden decise să oprească pentru a alimenta mașina. De kilometri buni era anunțat că avea să rămână pe drum, dar el ignorase acest lucru. Benzinăria în care prefersase să se oprească era una mai mult pustie și veche. Părea cuprinsă din filmele în care doar o mână de oameni mai trăiau pe pământ. Stațiile de alimentare erau mai mult ruginite, iar vopeasua de pe ele era scorojită. Ecranul micuț ce trebuia să afișeze prețul era spart, iar o stație era pusă doar de formă. Pe podea erau mai multe pete de benzină și ulei, iar pe alocuri se vedeau câteva hârtii aruncate. Îți era și frică să pășești în apropierea benzinăriei de teamă să nu explodeze.
Caden trase la pompa ce părea cea mai sigură și opri motorul. Privirea lui scurtase împrejurimile în căutarea unui pericol. Ascultă atent și avu grijă să nu rateze nici un sunet ce ar putea fi suspect. Nu auzise nimic, și nici nu mirosise nimic înafara mirosului înțepător de carburant. Făcu un mic semn cu capul spre Camy și coborâse din mașină.
Din interiorul vehicolului ieși de îndată Camy și Alice. Ambele aveau trupurile amorțite de la atâtea ore petrecute pe bancheta din spate, se întinseseră de câteva ori și își pocniseră încheieturile. Nici nu mai știau când opriseseră ultima oară, părea a fi acum mulți ani.
-Mă duc să iau ceva de mâncare, spuse Camy privind-o.
Mama ei naturală, singura mamă care i-a mai rămas, o îmbrățișă cu dragoste. Alice simți cum lacrimile i se adună în spatele ochilor și se luptă instinctiv cu ele, nu putea să le lase la suprafață. Doar o îmbrățișă și ea pe Camy și își îngropă fața în trupul ei. Fu recunoscătoare că nu o depărtase prea repede.
În apropierea benzinăriei era un mic restaurant. Din exterior era la fel de distrus și de învechit ca și benzinăria de lângă, dar interiorul diferit. Era mult mai curată și, deși era simplă, era mai primitoare. Benchetele roșii erau crestate pe alocuri și ușor pătate, dar podeaua era mult mai albă decât era de așteptat.
Din mașină ieși Réchar , la fel de amorțit. Alice îl ignoră, deși vedea că el voia să discute cu ea, plecă în grabă spre restaurant. Era conștientă de privirea curioasă a roșcatului și de ochii cercetători ai lui Caden. Nu avea de gând să stea la povești cu nici unul dintre ei, tot ceea ce își dorea era puțină liniște.
Când ieși de la toaletă, avu surprinderea de a da nas în nas cu Réchar . Roșcatul o aștepta sprijinit de blatul unde erau chiuvetele. Părul lui roșu și lung era ușor ciufulit și încâlcit, părea că mersul cu mașina pe o distanța prea lungă nu îi priește deloc. Îl ignoră și de această dată, preferă să lase impresia că are ceva mai bun de făcut. În minte îi reveniră replicile lui dinainte de a părăsi cabana din pădure. Nu putea să uite modul în care îi spuse că va regreta pentru că îl iertase pe Christopher. Era aligerea ei, de ce trebuia el să se implice și să o facă să se simtă și mai prost?
– De ce l-ai iertat? auzi vocea lui.
Vorbea mai gros decât de obicei și mult mai șoptit.
Alice nu îi răspunse de îndată, deși ar fi putut. I-ar fi spus că îl iubește mult prea mult ca să se despartă de el, când ea putea decide acest lucru, și i-ar fi spus că a văzut în ochii lui căință. Inima ei ținea mult prea mult la Chris pentru a-l respinge, când știa că doar el o putea face fericită și când văzuse în ochii lui regretul că sărutase o altă fată și că o neglijase. S-ar fi distrus singură, dacă nu și-ar fi călcat pe orgoliu și nu l-ar fi iertat.
– Am văzut că îi pare rău și că mă iubește.
Réchar pufni dezgustat.
– Doar pentru că ți-a vorbit frumos nu înseamnă că te și iubește.
CITEȘTI
Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)
WerewolfDupă o bătălie cu moartea Alice se trezește mai sănătoasă ca oricând. Și-a recuperat vârcolacul din interior care i-a fost ucis când a devenit un om complet. Se bucură de fiecare clipă petrecută în pădure alături de iubitul ei, Christopher Smith, și...