Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 51: Adio

Inainte sa citit: mai este un capitol, daca ma omorati chiar ca nu veti stii cum se termina. 

PS: Inca sunt curioasa de reactile voastre. Mai ales acum!

Inima lui Camy o luă la goană. Sângele îi pulsa în vene, iar un mârâit atroce i se blocase în gât. Ochii ei se schimbaseră, dar rămăseseră la fel de plini de ură. Unghile degetelor îi fuseseră acaparate de gheare lungi şi ascuţite, atât de pregătite şi de sigure pe ele încât puteau sfâşia orice. Dinţii de un alb imaculat şi ascuţiţi erau dornici să sfâşie pielea şi să rupă oase.

În dreapta ei era Caden. Stătea atât de lipit de ea încât furia ei se accentuase. Îi venea să mârâie, să urle de frustrare şi să se transforme, doar ca să ştie că putea ataca. În faţa ei, la o distanţă de cincizeci de metri era el, Jeff. Pielea lui gri îi crease o stare de greaţă, iar mirosul insuportabil ce provenea de la el o făcea să-şi dorească să plece de acolo. Chiar dacă ar fi vrut să fugă spre el, să îl atace şi să termine toată povestea, ştia că nu poate. Modul în care i se expusese planul de atac şi scopul lor o făcea să stea potolită.

Camy îşi stăpâni impulsul de a-l înghionti pe Caden şi privi către soţul ei. Benjamin. Soţul ei adorat era prins într-un mănunche de lanţuri. Mâinile îi erau încătuşate, putea să jure că erau strânse pe încheieturile lui. În jurul mijlocului avea două lanţuri prinse strâns, iar picioarele erau încătuşate într-o pereche de lanţuri groase. Toate cele trei lanţuri ce-l ţineau locului erau legate de un al patrulea lanţ, mult mai gros şi mai greu. Din poziţia în care stătea nu putea să-l vadă prea bine, dar modul în care nu schiţase nici o mişcare de câteva minute bune îi spunea că era inconştient.

Jeff stătea în mijlocul unui teren acoperit de zăpadă. Când întrebase de ce nu-l puteau ataca chiar acolo, răspunsul fusese simplu. El putea declanşa o avalanşă, una ce i-ar nimici pe toţi, iar în zăpadă puteau fi ascunse capcane.

Trebuia să aştepte.

Jeff îşi ridică braţele spre cer, se opri câteva secunde, apoi le coborî şi se întoarse spre Ben.

Vârcolacul se ridică în şezut, îl privi chiorâş şi mârâi jalnic. Sunetul produs de el făcuse ca inima lui Camy să se frângă. Nu-l auzise niciodată mârâind atât de slab şi de lipsit de putere.

Jeff râse.

- De ce m-ai adus aici? întrebă el. Nu puteai face schimbul fără tot frigul ăsta?

Jeff inspiră atât de adânc încât aproape că plezni cămaşa de pe el, cămaşa curată ce o luase în urmă cu câteva minute.

- Dacă vreau toată puterea ta, spuse el apropiindu-se, trebuie să mi-o dai de bună voie.

Jeff se duse la el şi-l prinse de gât. Îl ridicase de la sol, atât de sus încât picioarele îi atârnau în aer. Din ascunzătoarea ei, Camy era la un pas să sară la atac. Caden o ţintui locului.

- Niciodată, se auzi vocea sugrumată a lui Ben.

Nu putea vedea dincolo de Jeff, nu-şi putea vedea soţul. Dar ştia că dacă privirea ei ar fi întâlnit chipul lui, un adevărat dezastru s-ar dezlănţui. Caden o ţintui mai bine în zăpadă.

- Te pot arunca de pe stâncă, spuse Jeff. Te pot îngropa în zăpadă, te pot lăsa să degerezi de frig.

- Şi să rişti să mă omori?

Jeff îl aruncă ca pe o cârpă. Ben zbură prin aer câteva secunde, apoi lanţurile grele se întinseseră şi îl coborâseră. Se auzi un pocnet ca de os rupt, iar Ben scoase un mormăit de durere. Fusese la un pas să strige, declanşând o avalanşă, dar se abţinu. Îşi trase nasul şi strânse din dinţi. Braţele, trunchiul şi picioarele îi erau perfect aliniate, dar se ştia că undeva ceva era rupt. Se răsuci în zăpadă, schimonosindu-se de durere.