Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 10: Peripeţii

Trecuseră mai bine de trei ore de la transformarea Aliciei. Tamir stătea cocoțat pe o stâncă, una imensă și frumoasă care fusese folosită cândva de fratele său pentru a supraveghea zona pe care o stăpânise. Acum el se folosea de exact aceeași întrebuințare a imensei roci. Ședea relaxat  în timp ce vântul îl mângâia din când în când sau îl lovea cu o intensitate mai mare. Deși la acea înălțime aerul era mai rece lui nu îi era frig, se putea spune că era foarte călduros. Îşi dezvoltase o rezistenţă foarte mare la frig iar temperatura ce îl înconjura nu îi crea dificultate.

Din locul său special putea să audă și să vadă tot ceea ce se întâmpla în pădurea liniștită de la poalele stâncii. Faptul că era singur și avea parte de liniște îl ajuta să se liniștească. Nu îi făcuse deloc bine să revadă locul în care cu ani în urmă fusese înțărcat și pedepsit la o eternitate de sechestru. Acum era liber, mult mai liber decât fusese vre-o dată în toată existența lui dar încă erau lucruri care îl țineau legat de trecut. Lucruri care nu îi permiteau să fie atât de liber pe cât îşi dorea. Existența peșterii era una dintre acele lucruri. Nu putea să o distrugă, ar fi dat de bănuit și chiar dacă ar fi putut să rămână un secret implicarea lui nu ar fi reușit să miște nici măcar o piatră. Caverna mustea de energie și de putere, lucruri care îi micșorau efectul oricărei încercări ale sale. Chiar dacă ar fi reușit cumva să își mărească puterile ca să o distrugă nu ar fi putut rezolva nimic, magia din interiorul ei nu ar fi făcut nimic altceva decât să riposteze iar el ar fi fost victima propriului său atac.

Inspiră profund în timp ce realiză cu greutate că trebuia să se obișnuiască cu existența acelui loc care îi schimbase destinul și care îl făcuse, într-o oarecare măsură, ceea ce era astăzi.

De undeva din mijlocul pădurii de auzi un șcheunat puternic de durere. Tamir intră de îndată în gardă și își aminti rolul pentru care revenise la viață. Se propulsă de pe stâncă direct între primele rânduri de copaci și alergă cu cea mai mare viteză spre locul din care venea șcheunatul dureros de puternic. Pe măsură ce înainta nu își putea aminti decât că înafară de el nu mai existau decât doi lupi în pădure: Alice și Christopher. Își aminti că băiatul fusese foarte încântat de faptul că ea avea să se transforme, fusese atât de dornic de această escapadă în pădure încât îi ceruse ajutorul să o scoată din cameră. Faptul că trebuia să o protejeze pe Alice, încântarea și vorbele ademenitoare pe care i le adresase în camera ei și statornicia cu care îi vorbise când propuse ca ea să se transforme în peșteră îl făcuse să se gândească la ce era mai rău. Credea că strigătul era al Aliciei iar cel răspunzător pentru secundele în care ea țipa nu putea fi nimeni altul decât Chris. Jeff nu putea să se întoarcă, era mult prea devreme iar el era nu doar slăbit ci și în inferioritate. Chiar dacă nu avea nevoie de o armată tot ar fi avut nevoie de cineva care să îl aducă în pădure, vârcolacul din el și vraja făcută de Katherine erau mult prea mult pentru ca el să se poată controla și stăpâni fără a-și fi dat de gol prezența.

Așa cum se așteptase reușise să ajungă în locul cu pricina în cel mai scurt timp posibil. Viteza cu care parcurse cei cinci kilometri îl făcuse să vadă în ceață până în momentul în care se opri. Înainte de a face acest lucru nu văzuse decât un trup pe pământul umed și un lup ce îi dădea târcoale. Se oprise pentru a vedea limpede scena din fața lui. 

Un lup mare și alb cu o blană foarte strălucitoare și curată se agita și șcheuna în timp ce dădea târcoale trupului ce era întins pe jos. Christopher era nu doar palid dar și dădea semne de inconștiență.

- Ce s-a întâmplat? vorbi Tamir spre lupoaica albă.

În câteva secunde lupul își schimbase forma iar printr-o transformare rapidă de trezi în fața lui cu Alice. Goliciunea ei nu îl surprindea, trăise destul de mult în lumea supranaturală astfel încât asemenea lucruri să nu îi provoace nici un fel de reacție iar faptul că o supraveghease timp de şaisprezece ani încontinuu contribuia la reacția impasibilă. Ea, pe de altă parte, era foarte stânjenită din cauză că nu avea cu ce să se acopere iar acest lucru se vedea prin roșeața bruscă de îi cuprinse obrajii. Tamir își dădu jos geaca de piele de pe el și i-o aruncase privind înspre Chris. Îi întoarse spatele fetei încercând să o facă să înțeleagă că nu era impresionat de o asemenea ipostază.