Imperfect |Book two|

9. Inceputul unei vieti noi.

Raspunsul lui Harry ne-a socat pe toti, decizia radicala pe care a luat-o incluzandu-ne si pe noi. Pe de-o parte e mai bine, iar pe de alta parte eu ma simt pregatita sa-mi vad in sfarsit visul cu ochii?

-Asta e bine. Ma voi ocupa sa intrati cat mai repede la cea mai buna facultate din Londra, iar dupa aceea o sa vedem.

***
-Harry, tu chiar crezi ca ai luat decizia corecta?

-Iubito, am primit sansa perfecta. Tu spuneai mereu ca e timpul sa terminam facultatea, sa ne gasim un job, iar acum daca tata ne-a oferit oportunitatea asta de ce sa nu ne folosim de ea?

-Da... cad de acord cu el. N-ar niciun rost sa ii mai spun ceva acum. Faptul e deja consumat.

-Alo, raspunde el entuziasmat. Da? E perfect. Da. Mulumesc mult. E tot ce aud din conversatia lui.

-Deci? Il intreb eu cand vad ca nu-mi zice nimic.

-Era tata. A zis ca a aranjat tot si de saptamana viitoare putem merge.

-Asta e bine, ii zic leganand-o pe Rose care dadea semne ca se trezeste.

-Cina asta a picat exact la fix, spune dupa care isi scoate telefonul din nou. Alo. De ce m-ai sunat? Frate, imi pare rau, nu mai ma ocup. Cat?! Pot doar sa iti trimit pe cineva. Conversatia lui ma interesa din ce in ce mai tare si stiu sigur ca era ceva murdar la mijloc.

-Era Ozzy, spune fara sa il intreb ceva. Niste turci au primit 5 kilograme de cocaina de cel mai bun tip si mi-a zis daca sunt interesat de cateva milioane. I-am zis ca nu, adica ai auzit si tu.

-Wow, cateva milioane?

-Da. E cocaina pura, din Columbia.

-Sper ca nu o sa te bagi in asta nu?

-Jessica, ai auzit si tu cand i-am spus ca nu ma intereseaza, doar daca vrea sa ii trimit pe cineva. Asta a fost tot. Nu e ca si cand m-as duce acolo si as face eu tot. In plus nu ai spus ca nu vrei sa ma mai amestec in chestii necurate?

-Ba da, raspund cu glasul jos.

-Pai asta fac. Daca nu-mi doream asta, fii sigura ca acum eram deja acolo, imi marturiseste hotarat.

*Dupa doua saptamani*
Nici n-as fi crezut sincer ca o sa mearga atat de bine cu facultatea. University London College e tot ce si-ar putea dori cineva care vrea cu adevarat sa ajunga undeva. Harry si cu mine am fost atat de absorbiti inca din primele zile. Atat eu, cat si el am aplicat la drept. Eu imi doream asa, insa Harry a cam fost presat de tatal sau sa aleaga dreptul. Mi-a marturisit in una din zilele in care mergeam spre facultate ca el si-ar fi dorit candva sa aplice la stiinte ale vietii si sa devina psiholog, dar i-ar fi luat ani buna sa termine, asa ca a mers pe mana tatalui sau.

-Iubito, mi-ai vazut mapa maro?

-Aaa, cred ca e in camera lui Rose, ii spun incercand sa-mi aduc aminte cu exactitate unde am vazut acea mapa.

-De ce as fi lasat-o in camera lui Rose? Ma intreaba confuz.

-Pentru ca aseara cand ai adormit-o, citeai, ii reamintesc.

-Banuiesc ca ai dreptate, ma aproba si se duce in cautarea mapei.

In ultimul timp suntem atat de preocupati incat singura pe care o vede Rose des e mama. Imi displace cat se poate de mult lucrul asta pentru ca stiu sigur ca o sa pierd multe momente importante. Ador cand sta in pat, intre mine si Harry si ma ia de gat pentru a ma saruta. Din zi in zi creste si ii seamana lui Harry tot mai mult. Ochii verzi intrebatori care ma primesc de fiecare data cand ma intorc acasa ma topesc complet. Atunci cand ne vede, incepe sa gangureasca, sa rada, iar gropitele i se vad tot mai bine.