Imperfect |Book two|

14. Inapoi la o viata normala.

Harry P.O.V.
Un firisor de frig parea ca-mi zbarleste pielea asa ca am deschis ochii. Eram amortit complet, cu Jessica in bratele mele. Doarmea atat de linistita incat nu parea sa simta frigul din masina. Am incercat sa nu ma misc prea mult pentru a nu o trezi, dar nevoile fiziologice interveneau stricandu-mi planurile.
Fara sa fie nevoie sa o trezesc, a deschis ochii, fluturandu-si lenes genele peste ochii ciocolatii.

-Mmm, deja e dimineata? Se intinde in brate mele si toarce ca o felina.

-Da, iubito, e dimineata, ii raspund in timp ce o ajut sa se ridice. Eu o sa ma uit prin imprejurimi, poate o sa gasesc o pista, un semn, ii explic excluzand partea cu natura si ma bucur ca n-a venit cu mine. Cobor din masina, iar aerul rece ma izbeste in plin, trezindu-ma complet. Doar nu ma asteptam sa fiu in mijlocul unei plaje la 30 de grade. Dupa ce mi-am terminat treaba din cauza careia sunt in mijlocul naturii, am inspectat zona. Nici urma de vreo masina pe drumul asta, sau semn de civilizatie. E clar ca e un drum optional, nu unul principal. In departare puteam observa ceva asemanator unui banner si nimic mai mult. Doar pustietate. M-am intors la masina unde Jessica era ocupata cu aranjatul hainelor inapoi in valize.

-Cred ca am gasit o cale, ii spun si imediat sare in bratele mele, sarutandu-ma de nenumarate ori pe buze.

-Cum? intreaba curioasa dupa ce se retrage.

-Acolo, i-am aratat cu degetul, e un banner ce ne va indica ceva probabil. Trebuie sa stim doar unde suntem ca mai apoi sa ne punem pe drumul principal.

-Si atunci ce mai stam aici? O sa mergem acasa, a tipat in gura mare, urcandu-se imediat la locul ei. I-am urmat si eu exemplul si am pornit motorul. Acul din cadranul ce indica cantitatea de compustibil era pe terminate si trebuia sa ma grabesc daca nu vreau sa ramanem aici mult si bine. Am facut o ultima incercare cu GPS-ul in speranta ca s-a reparat, dar degeaba. Abia astept sa ajung acasa si sa le fac o reclamatie de toata frumusetea. Am plecat de pe loc, si cum banuisem, la o distanta de aproape un kilometru am gasit banner-ul ce ne indica locul restaurantului la care ne-am oprit cand am plecat spre oras. Dupa inca un kilometru de mers, in raza noastra vizuala a intrat restaurantul micut si parcarea sa.

-Uite, acolo, a indicat Jessica practic tipand locul. Am parcat masina cat mai aproape de restaurant si am coborat amandoi in graba. Intr-o clipita Jessica era deja inauntru, iar eu m-am oprit putin sa-mi recapat suflul. Cu siguranta o sa incep din nou sala. Am oftat si am intrat in restaurant dupa Jessica, care deja vorbea la telefon gesticuland si explicand.

M-am indreptat spre casa, unde o femeie la fel de in varsta ca cea care ne-a servit si statea acum cu Jessica, arunca priviri tuturor clientilor. Acum, locul asta era mult mai plin decat ultima data si asta ma mira. Cine ar opri in dugheana asta? Da. Poate altii la fel ca noi care mureau de foame sau aveau nevoie de ceva.

-Ma scuzati, m-am apropiat de femeie, stiti cumva daca aici exista si compustibil? am intrebat-o cat de politicos am putut.

-Nu, mi-a raspuns ea sec si m-a facut sa ma incrunt.

-Dolly, du-te si adu-i baiatului din spate o canistra cu motorina, femeia i-a ordonat si acritura s-a supus, abia deplasandu-se.

-Am vorbit acasa, se intoarce langa mine Jessica.

-Si? Cum sunt lucrurile?

-Cu Rose totul e bine, mai avea acum foarte putina febra si ne-au spus sa avem grija la drum. Le-am spus ca nu mai avem baterie, ca sa nu se ingrijoreze.

-Ok, e bine atunci. Asteptam in continuare sa vina acea Dolly ce nu-si merita numele deloc si ma gandeam la motivul pentru care intarzie. Cine stie ce-i trece prin cap si amesteca motorina cu apa.