Legende si Mituri

Bucurestiul groazei

  Ca orice capitală care se respectă, Bucureştiul are şi el repertoriul său de case bântuite şi legende urbane, de la fantome şi demoni, până la relatările vremii despre hoţii de organe din spitale. Desigur, nu tre­bu­ie uitate nici istorisirile despre reţeaua de tuneluri sub­te­rane care se răspândesc sub întreg oraşul, tuneluri ce erau folosite în trecut de domnitori şi de marii bo­ieri, pen­tru a fugi din calea duşmanilor.

  Poveştile cu locuri bântuite din Bucureşti, care aduc groază localnicilor şi deliciul aventurierilor care le vizitează în căutare de apariţii misterioase. Mistere şi legende au fost dintotdeauna. Au început chiar la întemeierea Bucureştiului (menţionat iniţial la 1459) când, spune legenda, ciobanul Bucur era bântuit de oile lui care fuseseră mâncate de lupi. În timp, numărul "întâmplărilor nemaivăzute" a crescut. Întâmplările cu fantome, demoni, năluci de animale sau autobuze-fantomă există cu zecile, în fiecare cartier al oraşului. Vă invităm, aşadar, să cunoaştem şi alte locuri despre care se spune că sunt băntuite, locuri pline de mister şi istorie. 

Spitalul unde se vindeau organe

În clădirea din spatele Bisericii Stravropoleos, se afla un spital. Cunoscut în trecut sub nu­mele de "Spitalul Poştelor", se spune că, în urmă cu zeci de ani, aici erau duşi nefericiţii cu boli grave, pentru a li se fura organele. În acel spital erau ceva separeuri pentru tratamente, însă mărturii ale oamenilor de atunci, arătau că se murea, iar organele erau vândute. Acestea erau băgate în nişte geamantane frigorifice, pe care traficanţii le conectau la bateria de la maşină şi plecau cu ele. Din cauza numărului mare de oa­meni care au murit aici, mulţi dintre ei crezând cu tărie că se vor face bine, folclorul zonei spune că această ari­pă a clădirii ar fi devenit bântuită, mai ales în nopţile lungi de iarnă auzindu-se, pe străduţele care dau înspre Teatrul de Comedie, gemete şi plânsete sfâşietoare.

Şcoala Centrală, locul unde au fost simţite adieri reci 

România nu exista încă pe hartă când, la 19 martie 1851, domnitorul Barbu Ştirbey hotăra înfiinţarea, în Bucureşti, a "Pensionatului Domnesc de Fete", devenit Şcoala Centrală de Fete. Într-adevăr, şcoala, pe care o găsim astăzi pe stradă Icoanei, în cartierul cu acelaşi nume, se numără printre cele mai vechi şcoli din Bucureşti. Prestigiul şcolii era dat de faptul că îi urmau cursurile fiicele marilor demnitari sau boieri ai ţării, elita acelor vremuri. Spre sfârşitul secolului însă, şcoala avea să dobândească un alt titlu de nobleţe care îi va marca durabil destinul: construcţia noului sediu de către arhitectul Ion Mincu.Legenda spune însă că, atât în clădirea cu arhitectură istorică, cât şi în frumoasă curte interioară, au fost auzite, de-a lungul timpului, sunete stranii, au fost simţite adieri reci, au fost văzute obiecte levitând, uşi şi ferestre care se închid şi se deschid fără vreo intervenţie umană.

Spiritele arşilor de sub crucea Bisericii „Sfântului Anton"

Una dintre cele mai vechi zone din oraş, Centrul vechi, abundă în legende urbane cu strigoi şi fantome. Şi cum duhurile rele nu pot fi suprimate din imaginarul religios, în zona numită Piaţa Crucii, aproape de Curtea Veche există Biserica Sfântul Anton. Cunoscută şi sub numele de Biserica Puşcăriei, unde, la 23 martie 1847 a avut loc un mare incediu ce a distrus şi alte clădiri din împrejurimi. În acea seară liniştită, când oamenii se aflau la slujbă, flăcările au cuprins, dintr-odată, biserica şi zeci de suflete s-au stins mistuite de flăcări. Apoi, toţi acei oameni, care nu au apucat să mai iasă din biserică, au fost îngropaţi, într-o groapă comună, iar la capul gropii s-a pus o crucea mare. Se pare că spiritele celor arşi sunt încă prezente în acel loc. O minune totuşi s-a petrecut: icoana făcătoare de minuni a Sf. Anton a scăpat, surprinzător, din flăcările incendiului. Ea va fi adăpostită, de atunci, în biserica Sf. Gheorghe Vechi, în timp ce hramul bisericii arse va fi preluat de Biserica Domnească, aflată în apropiere.