Darkbrooke I Aruncată în vis

Şase

  Mi-am deschis brusc ochii, ridicându-mă în capul oaselor, ca accesată de un mecanism.

Respiram greu, iar pe spate îmi alunecau stropi de sudoare rece. Picioarele mele erau încurcate în aşternuturi şi tremuram.

Tocmai mă trezisem dintr-un coşmar în care eram fugărită prin pădure de ochii imenși, strălucitori. Veneau spre mine din toate părţile, încolțindu-mă, iar posesori lor mârâiau, întinzându-şi braţele cu gheare ascuţite spre mine.

Oftez prelung când realizez că n-a fost decât un vis urât, dar chiar şi aşa, nu mă pot convinge să mă întind înapoi în pat. Întind mâna, aprinzând lampa de pe noptieră, dornică să scap de întuneric şi de umbrele din camera mea.

Deşi mă trezisem din vis, tot îmi era imposibil să mă calmez. Părea că oriunde privesc, dau de acei ochii strălucitori. Cel mai groaznic a fost când Onix îşi ridică capul masiv de pe pături, întorcându-şi privirea spre mine. Aproape am ţipat de spaimă, şi dacă nu-mi acopeream repede gura cu mâna, probabil aş fi dat alarma în toată casa.

Lumina portocalie a lămpii se reflecta în ochii lui Onix, făcându-i să strălucească, atât de asemănători cu cei din coşmarurile mele.

Dar chiar şi după ce m-am convins că nu era decât câinele meu, tot n-am reuşit să-mi opresc potopul de lacrimi.

Nervoasă, împing cu picioarele ghemul imens în care s-a transformat așternuturile mele, şi cobor din pat.

Mă uit la ceasul de pe noptieră. Trei şi un sfert.

Chipul mi se crispează când îmi dau seama că n-am avut parte decât de o oră de somn. Era două când intrasem eu în camera mea. Ştiu sigur, pentru că ceasul electric era singura sursă de lumină din încăpere.

Pieptul îmi este scuturat de suspinele neplăcerii, în timp ce-mi las picioarele pe podeaua rece a camerei mele. Uram când eram trezită în toiul nopţii, şi mai ales, uram când eram trezită de un coşmar. Acum nu aveam să mai adorm până dimineaţă.

Iar următoarea mea zi avea să fie una al naibii de lungă şi obositoare, întrucât aveam să fiu nervoasă şi incapabilă să mă controlez.

Încep să mă plimb prin cameră agitată, frământându-mi degetele şi ştergându-mi chipul de lacrimi din când în când. Până la urmă cedez, detestând creatura din pădure şi ochii ei înfiorători, detestând becul lămpii, care mă făcea să-mi fie imposibil să-mi privesc câinele.

Îl uram pe Onix că alesese tocmai seara asta să doarmă cu mine, dar bănuiam că dacă aş fi fost singură, atunci ar fi fost mai rău.

Încercam să găsesc soluții pentru a putea adormi din nou, dar nu-mi venea nimic în minte. În mod normal m-aş fi dus să dorm cu sora mea, însă Kristen nu se întorsese încă de la facultate. Din planurile părinţilor mei, astăzi trebuia să se ducă ea.

Mai aveam posibilitatea de a mă strecura în camera mamei şi a tatei, dormind cu ei. Nu că ar fi fost prima dată.

Meditam profund asupra aceste variante când m-a apucat repulsia faţă de propria-mi persoană, întrucât eram atât de fricoasă. Voiam să strig de frustrare, dar mă abţin, torturându-mi în schimb buzele.

Trecându-mi limba peste buzele mele suferinde, descopăr ceva ciudat. Sub gustul sărat al lacrimilor, depistez o aromă de ţigări, care în mod normal n-ar fi fost acolo.

Tot trupul meu se relaxă brusc, iar pe chip îmi apăru un zâmbet tot mai larg. Era aroma buzelor lui Chris. După ce mă lăsase acasă, mă sărutase, iar buzele mele îi păstraseră gustul şi atingerea.