Darkbrooke I Aruncată în vis

Treisprezece

   Îmi răsfoisem jurnalul de nenumărate ori. Aveam zile când în deschideam de câte cinci ori, privind rândurile scrise, retrăind acele amintiri. Îmi plăcea să intru din nou în mintea celei care a scris în acel moment.

Felul în care se schimbase gândirea mea era halucinant. Uneori stările rămâneau la fel, dar de multe ori mă trezeam cu o altă părere faţă de un eveniment anume.

Şi în asemenea condiţii, în care jurnalul îmi era cea mai cunoscută carte, asta era prima dată când observam cu adevărat ce era scris în paginile lui. Resimt starea de plutire, transa în care m-am cufundat când Kristen mi-a pus în faţă vechiul caiet legat în piele, şi mă întreb dacă mă cufundam, în mod inconştient, într-o asemenea stare, privind paginile jurnalului meu.

Nu mă puteam concentra asupra acestui gând aşa cum trebuia. De parcă m-aş fi aflat sub un fel de hipnoză.

În timp ce-l sunam pe Chris, sunt împinsă să verific şi restul jurnalelor mele. Scot cutia de pantofi, în care le aveam puse, din şifonier şi o aşez pe birou. Fără tragere de inimă, ridic capacul şi încep să împrăștii cele cinci agende pe masă.

Primele două erau total indiferente, fiind acoperite de scrisul meu neîngrijit din generală. Dar de la al treilea, apăreau diverse pasaje în care existau scăpări. Câteva cuvinte aici, încă unul pe pagina următoare... Şi tot aşa până au început să acopere pagini întregi în jurnalul meu actual.

Mai existau şi momente în care apăreau mici fragmente citibile pentru toţi, iar acelea vorbeau doar despre drama mea cu Chris. În doar câteva rânduri îmi vărsam durerea doar pentru a rupe firul gândurilor brusc şi să încep acelaşi limbaj codat.

Am fost nevoită să mă prind cu ambele mâini de marginea mesei, pentru a nu mă prăbuşi. Iar când în sfârşit s-a hotărât şi Chris să-mi răspundă, n-am mai fost în stare să vorbesc.

Ar fi putut vorbi Nick, care se afla lângă mine, încercând să mă facă să reacţionez. Dar mă îndoiam că celălalt băiat ar fi foarte fericit să-l audă, aşa că misiunea îi reveni lui Kristy. Îi oferi pe scurt noile informaţii lui Chris, lăsându-l pe el să-i strângă pe restul.

Iar acum mă aflam în maşină la KC, strângând jurnalele la piept. Nu mai vorbisem de dinainte să plecăm de acasă, şi oricât ar fi încercat Nick, nu reuşise să scoată nici un cuvânt de la mine. Renunţă după o vreme, mulţumindu-se să-mi ţină degetele de la mână dreaptă, având grijă să nu mă rănească în vreun fel.

În ciuda inactivității mele, a fost plăcut să-i văd pe KC şi Nick salutându-se politicoși. Ba chiar au avut şi un schimb de cuvinte înainte ca furtuna să înceapă din nou, obligându-ne să ne punem în mişcare.

Flacăra focului arunca umbre stranii în întreg salonul. Se părea că cineva avusese suficientă prezenţă de spirit cât să aprindă un foc în şemineu, iar în comparaţie cu vântul nervos de afară, căldura lui era bine venită.

Toţi ceilalţi erau deja prezenţi când am ajuns noi, iar unii dintre ei chiar nu apreciau deloc ora târzie la care au fost chemați.

Privindu-le chipurile chiar şi pentru un moment, îmi puteam da seama foarte uşor cine erau nemulțumiții. Începând cu Lucy şi prietenele ei, care, judecând după hainele lor sumare, au fost luate din mijlocul unei petreceri.

Nici Tyler nu arăta prea vesel. Deşi hainele lui erau puţin şifonate, de parcă ar fi stat o vreme pe podea, erau prea elegante pentru o întrunire de urgenţă. Cel mai probabil, şi el se aflase în acelaşi loc cu cele menționate mai sus, fiind clar pe faţa lui că fusese întrerup din mijlocul a ceva important.