Darkbrooke I Aruncată în vis

Epilog

  Buzele îi erau reci şi uscate, dar el încă le simţea fierbinţi. Încă le simţea moi şi delicate. Păreau ca două petale de trandafir.

Dar ajunse repede la concluzia că nu erau buzele lui. Era doar o amintire. O dulce şi necruţătoare amintire.

Oftă, pe jumătate mulţumit, pe jumătate îndurerat. Ştiuse de la început că această iubire avea să-l distrugă, dar nu ştia în ce măsură. Nu credea că va afla vreodată.

Se ridică în capul oaselor, coloana pocnindu-i în acelaşi timp. Se simţea amorţit şi îi era frig. De mult nu-i mai fusese atât de frig. Nici măcar nu credea că va mai simţi vreodată răceala pe piele.

Era oarecum plăcut să aibă din nou pielea rece. Îi plăcuse mereu vântul şi aerul îngheţat lovindu-se de faţa şi braţele lui. Când se transformase, frigul îi lipsise cel mai mult.

Începu să-şi întindă braţele, făcând şi mai multe oase să-i trosnească. Oare cât timp stătuse aşa, încât era atât de amorţit?

Cearceaful, care îl învelea de la brâu în jos alunecă, iar el avu surpriza să descopere că era complet dezbrăcat.

Bine, asta devenea deja ciudat. Peste ce nebun dăduse, şi ce fantezii bolnave avea?

Începu să studieze camera, dar nu recunoscu locul. Totul era numai frig şi metal, oriunde te uitai. Chiar şi masa pe care era întins era tot din metal.

Înghiţi în sec, teama strecurându-i-se în inimă şi în minte. Nu ţinea minte să mai fi fost atât de îngrozit.

Brusc, frigul nu i se mai părea atât de reconfortant.

O uşă din dreapta lui se deschise brusc, făcându-l să tresare. Se încordă, când recunoscu persoana ce stătea în prag.

— Bun, te-ai trezit.

Aruncă o geantă neagră, iar el o prinse din reflex.

— Îmbracă-te, avem multe de discutat.

O, cu siguranţă aveau multe de vorbit. Era convins de asta, pentru că el nu înţelegea nimic din ce se petrece aici.

Allan ieşi, lăsându-l singur în camera rece.