Cincisprezece

296 39 1
                                    

  Sânge, mult sânge. Şi un foc imens. În jurul meu cădeau cadavre după cadavre, iar eu nu puteam face nimic să opresc masacrul. Nu puteam face nimic să opresc ce se petrecea în jurul meu. Eram condamnată să privesc oamenii cum mor. Oameni, cu care deşi nu am vorbit vreodată, îi cunoşteam. Îi văzusem pe fiecare în parte, când mă plimbam cu bicicleta. Poate chiar îi salutasem pe uni dintre ei.

Şi acum îi priveam cum mor.

Părul blond îmi sări în ochi. Cum altfel, când îl vedeam mereu, chiar şi pentru o secundă?

M-am întors în acea direcţie. Avusesem dreptate. El era.

Chris! ţip eu peste strigăte îndurerate şi gemetele muribunzilor, care îşi dădeau ultima suflare.

Luna, mă strigă şi el.

Ceva mai în dreapta lui l-am văzut pe KC, apoi pe Jay.

Rând pe rând, i-am recunoscut pe toţi din haită. Şi uni erau prăbuşiţi pe jos, dându-şi sufletul.

KC, strig, şi-mi întind braţele, dar era prea târziu.

Vârful strălucitor al sabiei ieşi prin pieptul său, sângele întunecat țâșnind din rană. Îşi ridică privirea spre mine, ochii lui stingându-se încet.

KC se prăbuşi la pământ, mort de-a binelea. Degeaba alerg atât eu, cât şi Jay şi Chris spre prietenul nostru. Era mort.

Conturat de întuneric, ucigaşul lui KC râdea cu poftă. Îşi ridică arma în aer triumfător, sângele alunecând pe toată lungimea ei.

Din gâtul lui Jamie se auzi ceva ce părea a fi un răget de animal, nu un mârâit obişnuit, cum mai auzisem eu. Era situat la jumătatea drumului între agonie şi răzbunare. Îşi scoase ghearele şi se avântă spre cel care îi străpunse inima lui KC, pregătit să-i curme viaţa.

Însă sfârşi şi el înjunghiat.

Jamie!

Lacrimile îmi înceţoşase privirea. Inima mea era bucăţi şi se transforma în praf pe măsură ce-mi priveam prieteni măcelăriţi.

Cineva se apropie de mine. Nu îl vedeam, dar îl simţeam. Şi oricum nu era nevoie să-l văd ca să ştiu că mi se apropie moartea. Am strâns trupul lui KC în braţe şi mi-am aşteptat sfârşitul. Dar nu veni. Ceva se puse între mine şi armă. Un trup căzu moale pe o parte lângă mine.

Mi-am deschis ochii să văd cine fusese cel care mă salvase, dar mai bine nu aş fi făcut-o. Chris zăcea, dându-şi ultima suflare salvându-mă pe mine. Pieptul cămăşii lui albe era acum pătat de roşul sângelui proaspăt, iar pata se întindea, formând în jurul lui o baltă.

N-am rezistat. Am abandonat trupul lui KC şi l-am tras pe Chris la mine în poală, nepăsându-mi de sânge sau de orice altceva. Nici de arma, ce ameninţa să mă ucidă.

Chris, nu mă părăsi, şoptesc. Nu şi tu.

Dar era inutil. Ochii lui verzi, atât de îndrăgiţi de mine mă priveau fix. Încă nu era mort, dar ştiam că nu mai avea mult.

Nimeni nu scapă, spuse o voce din spatele meu.

Părea cunoscută, dar nu ştiam de unde.

Ochii lui Chris se măriră, apoi se micşorară. Clipi o dată, privindu-mă o secundă înainte ca pleoapele să-i fluture şi să se închidă, ascunzând pentru totdeauna acei ochii minunaţi.

Darkbrooke I Aruncată în visUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum