Darkbrooke I Aruncată în vis

Unsprezece

  Razele soarelui îmi răneau ochii când m-am trezit şi mă tot întrebam de ce nu am tras jaluzele înainte să adorm.

Ridic pătura să-mi acopăr faţa, dar era deja prea târziu. Lumina îşi atinse deja scopul, iar eu nu mai puteam adormi la loc.

Spre deosebire de ziua de ieri, când lumina soarelui îmi stârni teama, astăzi nu reuşi decât să mă sâcâie, trezindu-mă. Nu pot spune că era mai bine, dar cel puţin nu mă aflam în pericol de a face un atac de panică, privind orice strălucea.

Ultimele evenimente încă erau proaspete în mintea mea, dar cuvintele „vârcolaci" şi „vrăjitoare" nu-mi mai ofereau fiori. Nu mă hotărâsem dacă credeam sau nu toată povestea asta, dar nu pot spune că nu începea să devină totul plauzibil.

Partea aceea din mine, care dorise întotdeauna să se întâmple ceva palpitant, era cu totul absorbită de povestea fantastică în care mă trezisem. Adora senzaţia oferită de toate aceste secrete dezvăluite şi mă făcea să devin euforică.

Există, striga ea. Magia şi creaturile mistice chiar există.

Nu pot spune exact la ce creaturi mistice se referea, dar dacă vârcolacii şi vrăjitoarele existau, de ce n-ar fi şi alţii?

Îmi strâng buzele, cântărind ideea asta. Dar până să ajung la o concluzie, decid că nu sunt pregătită pentru una. Să luăm fiecare problemă pe rând. Încă nu mă lămurisem complet cu vrăjitorii şi vârcolacii.

Nedorind să-mi mai las mintea să hoinărească aiurea, hotărăsc că e timpul să-mi încep o nouă zi. În plus, aveam o promisiune de îndeplinit.

Încep să dau din picioare, aruncând păturile de pe mine, dar gestul meu fu atât de brusc, încât cad pe podea.

Mă întreb un moment cum de ajunsesem să dorm pe marginea patului, dar când mă ridic în capul oaselor, descopăr că sunt în sufragerie. Îmi amintesc vag că adormisem cu capul pe umărul lui Nick, înainte ca cel de-al doilea film să ajungă la final.

Privesc în jurul meu, aşteptând să-l descopăr pe băiat dormind pe podea sau într-unul dintre fotolii, dar nu era nimeni în cameră. Nici în restul casei nu părea să fie prea multă activitate.

Faţa mi se strâmbă din cauza durerii, iar braţul drept protestează cu întârziere în urma căzăturii suferite. Dar mă simt ceva mai bine când văd bandajul impecabil, semn că rănile nu s-au redeschis.

Era un lucru bun. Poate până la urmă aveau să se închidă fără a mai fi nevoie să-mi fie cusută mâna.

Mă ridic în picioare, respingând întrutotul acea imagine.

Primul lucru pe care îl fac când sunt în picioare este să deschid televizorul, dar de data asta nu mai dau muzica tare. Îmi verific mai apoi telefonul, descoperind trei apeluri ratate de la mama, unul de la Jeff şi mai multe de la Ally. Nici nu m-am obosit să ascult mesajele din căsuţa vocală, fiind convinsă că erau toate de la prietena mea.

Îmi notez să nu uit să o sun mai târziu, dar eram convinsă că oricum nu aveam să fac acest lucru.

După ce îi trimit mamei un mesaj în care o anunțam că abia mă trezisem, pornesc în explorarea casei.

În urma serii mele de film, aveam de spălat toate vasele înainte ca mama să ajungă acasă.

Dar când intru în bucătărie, o găsesc curată, iar bolurile se aflau deja în maşina de spălat vase.