Din adâncurile gheții

Capitolul 8

O raza de soare plapanda, se izbeste de geamul meu si intra in camera nestingherita. Incerc sa imi apar ochii de lumina nemiloasa acoperindu-mi capul cu patura. Dar totul este fara folos! Oricum nu mai pot dormi. Ma ridic rapid din pat si ma indrept spre baie. Dupa un dus relaxant ma asez in fata oglinzii si incep sa imi pieptan parul extrem de incurcat. Fara sa vreau, ochii mei cad asupra tavii de metal de pe masuta de toaleta si imediat, imaginea cinei de acum o saptamana imi apare in minte...ar trebui numita "cina tacerii". In viata mea nu am asistat la o cina atat de tacuta! Nimeni nu a spus nimic, nimeni nu a mai glumit, nici macar nu s-au mai uitat unii la altii, iar Terignak si sotia sa sigur suspecteaza ceva. Baiatul alb nu a coborat...si cred ca a fost mai bine asa! Cina ar fi devenit si mai ciudata. Am rugat-o pe mama Sednei sa ma lase pe mine sa ii duc tava cu mancare, iar ea a incuviintat fara prea multe intrebari. Cand am deschis usa, baiatul nici nu s-a obosit sa ma priveasca...era prea concentrat pe imaginea stelelor ce sclipeau zglobiu pe cerul intunecat. Deabia dupa ce am asezat tava pe masuta el a tresarit si m-a privit, la inceput cu ochii mari, dar dupa ce si-a dat seama ca sunt doar eu s-a calmat instantaneu. Eu am asezat pe masuta toata mancarea, si i-am urat "pofta buna"...el doar s-a uitat la mine si mi-a zambit cald...acela a fost al doilea zambet pe care mi l-a acordat. De atunci el nu s-a mai obosit sa iasa din camera. Eu ii duc mancare in fiecare zi si primesc in schimb un zambet. Nu stiu ce poate face acolo de unul singur. Cercetarile tatei s-au limitat la sedintele din sufrageria lui Terignak. Planuiesc " mare expeditie" de mai multe zile...nerabdarea si chiar iritarea li se citeste pe fete.

Dupa ce am terminat toaleta de dimineata, am coborat in living pentru micul dejun. Toata lumea era deja acolo...Do Min Joon discuta ceva cu tata si Jack Manson, Stan il ajuta pe Terignak la aprinderea focului din semineu, Sedna si mama ei pregateau micul dejun iar baiatul alb statea turceste pe covor mesterind ceva....stai, ce?!!! Baiatul alb?! Ce cauta el aici? Cum de...Pana si el s-a trezit inaintea mea?! Tata imi observa expresia fetei si zambeste amuzat. Eu ma stramb la el si ma indrept catre scaunul de langa baiatul alb...scaun pe care ar fi putut sa se aseze...dar a preferat sa nu, din motive subiective! Acum, ca ma uit mai bine, observ ca el lucreaza la vechiul aparat radio al Sednei. Ea a spus ca este stricat de cinci ani si nimeni nu l-a putut repara, dar totusi l-a pastrat cu speranta ca va fi reparat vreodata.

  - Neata somnoroaso! In sfarsit te-ai decis sa cobori si tu! Vocea vioaie si binedispusa a Sednei m-a facut sa zambesc inconstient...cateodata e atat de serioasa incat crezi ca e sfarsitul lumii, iar alta data e plina de energie la fel ca un copil in parcul de distractii! Fata asta ma surprinde mereu...

- Neata si tie! Se pare ca cineva este bine dispus astazi! Are vreo legatura cu mesterul din mijlocul sufrageriei...sau radioul..

Sedna pare incurcata pentru o clipa, se uita la baiatul alb ce lucra de zor la aparat si apoi incepe sa rada cu pofta.

  - O, da! De dimineata am facut curat in pivnita, si acolo am dat peste vechiul meu aparat radio. L-am pus alaturi de celelalte lucruri de aruncat intr-o cutie, in spatele casei. Apoi m-am dus sa aduc cateva lemne pentru mama. Cand am intrat in sufragerie baiatul era asezat in mijlocul sufrageriei inconjurat de piesele radioului meu. Toata lumea era mirata, dar nu a indraznit nimeni sa il intrebe pe baiat ce face. Pe mine m-a amuzat tare mult aceasta situatie, mai ales ca saracul de el isi pierde timpul si oricum...

Sedna nu a mai apucat sa termine fraza ca mana ei a fost cuprinsa de un brat subtire de portelan. Este el...

Baiatul i-a desfacut palma, si i-a asezat radioul in mana. Sedna se uita incurcata la mine, nestiind cum sa reactioneze, iar eu ma aflu in aceeasi situatie ca si ea. Baiatul apasa pe un buton, si radioul incepe sa turuie intr-o limba straina. Ochii Sednei se maresc si fata i se lumineaza.

  - O, doamne! Merge! Radioul meu merge! L-ai reparat! Iti multumesc atat de mult, nu stiu cum m-as putea revansa...

Sedna e atat de entuziasmata incat a inceput sa se agite si sa ii tremure mainile, iar asta nu e bine deloc. Presimt ca ceva neplacut se va intampa daca nu se va calma si brusc, temerea mea se adevereste iar radioul ii aluneca din mana. El nu apuca sa atinga podeaua, intrucat baiatul cu super reflexe l-a prins inainte sa cada pe jos. Sedna isi tinuse respiratia in tot acest timp...acum era si mai recunascatoare. Baiatul inca ii tinea mana in mana lui...parea mai mult ca o studiaza.