Din adâncurile gheții

Capitolul 12

   Ochii de un intuneric rebel lupta sa sparga zidul construit in jurul mintii mele. Sclipirea lor sireata incearca  sa patrunda direct in sufletul meu. Nu aveam sa scap usor...
   Do Min Joon ma priveste usor incruntat asteptand un raspuns plauzibil de la mine...nu cred ca va  primi asa ceva. Nu ma pricep la mintit...urasc minciuna! O minciuna spusa atrage dupa ea alte minciuni si tot asa pana ajungi sa te incurci intr-o mare panza de paianjen a minciunilor. Inghit in sec...
  - Ei bine, eu...cred ca am scapat telefonul in padure cand am fost dupa hamuri.
   Nu am ce face!  Minciuna trebuie sa contina macar un sambure de adevar ca sa para credibila.
    - Poftim?! Dar ai mers cu sania! Cati, daca incerci sa ma minti...
  - Nu te mint! Spun adevarul! M-am dus cu sania dar m-am oprit sa ma plimb prin padure. Mi se pare interesanta, atata tot.
   Il privesc cu speranta pe Do Min. Nu stiu daca imi va inghite gogoasa. De mintit, nu am mintit. Am spus doar o parte din adevar...nu e acelasi lucru. Oricat de mult mi-as dori sa ii povestesc tot prietenului meu asiatic, nu pot. Cel putin nu, deocamdata. Trebuie sa ma intorc la baza NASA,  sa adun mai multe informatii si dovezi. Cunoscand firea excesiv de protectoare a lui Do Min daca i-as povesti ceva nu as mai pune piciorul in padure iar eu trebuie sa deslusesc tainele acestui mister! Pot sa fac si eu ceva bine de una singura...
    - De cand esti tu asa pasionata de botanica si natura, Catia? Nu erai tu aceeasi fata care refuza anul trecuta tabara de vara de la Sinaia pe motivul: "eu nu dorm intr-un cort" ?!
   Scoate acum camasa domnisoara Casian! Trebuia tata sa povesteasca repede tot prietenilor lui! Si ce daca am refuzat?! Urasc camping-ul! Sa dormi in natura, inconjurata de gandaci si fiare salbatice...visul oricarei adolescente! Tabara aceea nu avea nicio activitate care sa ma intereseze! Fir-ai tu sa fii Do Min!
- Aveam nevoie de o plimbare, de o recreatie! Voiam sa fiu singura cu gandurile mele! Aici nu avem nici TV nici internet, nu avem nimic! Macar dreptul de a ma plimba sa il am!
  - Nu ti-a contestat nimeni acel drept. Doar ca astfel de plimbari sunt periculoase, Cati! Nu te poti plimba de una singura printr-o padure plina de animale salbatice si fara sa anunti pe nimeni! Poti intra in probleme si este ultimul lucru pe care mi-l doresc!
   Privirea lui Do Min s-a imblanzit considerabil. Acum ma priveste calm si ingrijorat, orice urma de suspiciune disparand cu desavarsire. Cred ca am reusit sa-l aburesc. Iar acum, vina incepe sa isi faca loc in sufletul meu. El chiar tine la mine, iar eu ii ascund adevarul. Imi pare atat de rau Do Min Joon! Iti promit ca imediat ce voi avea o dovada pentru povestea mea tu vei fi primul care va afla!
   - Te rog...macar data viitoare anunta pe cineva!
  Ii zambesc senin lui Do Min si il privesc cu admiratie.
  - Iti promit, Do Min! Data viitoare vei fi primul care va afla!
   Si zicand aceste lucruri ma intind spre el si il iau in brate. Do Min Joon ma cuprinde intr-o imbratisare frateasca si calda. Acum stiu sigur ca eu am fost intotdeauna pentru el surioara mai mica si neastamparata de pe celalalt continent. Si eu am tinut mereu la el...chiar daca nu-l cunosteam asa bine si nu am invatat coreeana. Il cunosc de cand aveam sapte ani. El avea doisprezece si venea pentru prima data in Romania impreuna cu familia lui la o expozitie de-a tatalui meu. Intaia data cand l-am vazut, l-am asemuit cu un soldatel extraterestru. Habar nu am de ce am crezut asta. Poate datorita diferentelor de aspect fizic, intrucat pana atunci nu mai vazusem niciun asiatic, si poate pentru ca statea foarte drept si serios langa parintii lui. In toate zilele petrecute impreuna micul soldatel extraterestru n-a scos niciun cuvant si nu mi-a acordat nicio atentie. In schimb eu obisnuiam sa il privesc pe furis. Dupa terminarea vizitei, familia lui a plecat si in acea zi am crezut ca este ultima oara cand il vad. M-am inselat. Vizitele au tot continuat de mai multe ori in fiecare an iar noi am inceput sa ne apropriem fara sa ne dam seama din ce in ce mai mult. Incepusem sa ma obisnuiesc cu prezenta asiaticului din fiecare vara si chiar sa incep sa o astept. Ma obisnuisem pana si cu fratele lui mai mic si enervant care statea mereu pe capul meu. Acum are doisprezece ani. In ultimii trei ani, datorita studiilor lui Do Min, prietenii nostrii de familie nu au mai venit in vacante in Romania si chiar le simtisem lipsa. Cand l-am vazut pe vapor, pentru prima oara dupa trei ani mi s-a parut incredibil de schimbat. Parea un print al intunericului...era foarte diferit de imaginea baiatului din amintirile mele. Do Min era la fel de distant si rece, dar mai rece ca de obicei. Credeam ca nu va mai avea sa ma bage in seama...dar m-am inselat din nou! Relatia noastra a ramas aceeasi, dar cred ca in ultimul timp a devenit mai stransa.
   Do Min isi asaza capul pe umarul meu iar eu zambesc involuntar. Ma simt protejata de un frate mai mare.
   Fara sa vreau, ochii mei cad la baza treptelor. Acolo, baiatul alb ne priveste nemiscat, cu umerii lasati si privirea aplecata in jos. Eu impietresc.
  Isi ridica capul din podea iar ochii lui mari si albastri ii intalnesc pe ai mei. Oceanele lui violet par ca sunt mai mari ca niciodata, si sclipesc...dar nu in modul lor specific. Par mai mult...tristi. Cu o ultima privire, baiatul alb inchide ochii lent, inspira adanc si urca scarile cu lejeritate ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Eu ma desprind usor din bratele lui Do Min, ii zambesc cald si pornesc spre scari. Trebuie sa aflu ce a fost aia. Ce s-a intamplat adineauri? Baiatul alb parea trist? Oare mi s-a parut?! De ce ar fi trist, pana la urma?! Si oricum...nu vorbeste. Cum voi afla ce l-a deranjat?! In fine...ma aproprii cu pasi nesiguri de usa lui. Mainile imi sunt  transpirate iar inima imi bate cu putere. Ma simt de parca tocmai am facut o boacana si  din aceasta cauza am fost trimisa la director! Ezitand, ciocan de trei ori in usa. Nu se intampla nimic. Mai ciocan o data. Primesc acelasi rezultat. Nerabdatoare fiind si cu nervii intinsi la maxim intru buzna in camera fara sa imi mai pese de consecinte. Baiatul alb se afla asezat cu spatele la mine pe pervazul de la fereastra. Priveste pierdut spre cer. Nu mi-a acordat nicio atentie de cand am intrat in camera...dar eu nu plec de aici! Nu plec pana nu voi primi niste raspunsuri! Ma apropii precaut de el si il ating usor pe umar. El tresare si isi intoarce brusc privirea intrigata spre mine. Ochii lui trec de la uimire, la o usoara umbra de tristete dupa care se intorc la imaginea lor  obisnuita:  inexpresivitatea.
   - Trebuie sa vorbim! Ai de dat niste explicatii...de fapt, sunt mai multe explicatii. In ultimul timp s-au tot intamplat lucruri ciudate in legatura cu tine. Trecand peste infatisarea ta si tatuajele neobisnuite, temperatura corpului tau are oscilatii cel putin bizare. Sa nu mai spun de viteza si reflexele anormale. Am incercat sa gasesc explicatii rationale la aceste lucruri si pana la urma m-am impacat cu ele. Doar ca,  la intamplarea din camera tatei nu pot gasi nimic! Nu exista explicatie la asa ceva! Nu poti sa faci magiile alea prin fata mea si apoi sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic! Ar fi cazul sa incepi sa turui, domnisorule!
   Il privesc cu mainile incrucisate la piept, cu privirea sfidatoare si o spranceana ridicata. Nu stiu care ii va fi reactia de aceea bat nervos din picior.
  Baiatul alb isi schimba privirea neutra in una ceva mai interesata si incepe sa ma priveasca intens. Se aproprie ca o felina de mine si cu un brat ma apuca de mijloc si ma lipeste de pieptul sau cald...de aceasta data. Cu cealalta mana incepe sa imi contureze chipul, sa ma mangaie usor pe obraji. Mii de fiori imi inteapa pielea acolo unde mainile lui fine ma ating. Fara sa imi dau seama incep sa ma pierd in acest joc ametitor de senzatii si emotii. Baiatul alb isi apropie fata de a mea pana in momentul in care ii simt respiratia fierbinte pe frunte, apoi pe obraji si in cele din urma pe ureche. O ameteala brusca ma cuprinde  si incep sa pierd controlul propiului corp. Parca as fi paralizat in bratele acestui papusar de sentimente. Nu stiu ce imi face! Isi lipeste obrazul de al meu si ma trage mai aproape de el piepturile noastre ciocnindu-se usor. In momentul impactului simt cum o mare gaura neagra se formeaza in stomacul meu aspirand inauntrul ei toata ratiunea din mine. In urmatoarea secunda ii simt respiratia fierbine pe gatul meu, constientizez apropierea noastra nefireasca si ma smulg din bratele sale iesind val-vartej pe usa. Inima imi canta serenade pe muzica rock si pun pariu ca obrajii imi sunt pictati intr-o frumoasa nuanta trandafirie. Intru direct in camera mea, cu mintea goala si o usoara urma de dezamagire in suflet! Trebuie sa imi revin! Inainte sa caut raspunsuri la intrebarile privind existenta baiatului alb trebuie sa aflu mai intai ce se intampla cu mine. Oare baiatul e vreun fel de mag care arunca vraji asupra mea facandu-ma sa ma simt ciudat sau chiar este  ceva in neregula cu mine?! Nu pot continua asa daca nu imi dau seama ce am patit si cum pot controla asta...
-----------------------------------------------------------
      Pasesc usor pe podeaua veche si subreda. Scartaitul pasilor mei formeaza un zgomot sinistru si deranjant. Intunericul bolnavicios imi taie calea la fiecare inaintare...doar mica lanterna din mana mai imprastie precum o sabie negura ce ma inconjoara. Batranul ceas de pe perete canta vechea lui serenada ticaitoare. Limbile lui indica ora 12 fix... in copilarie obisnuiam sa cred intr-o zicatoare care spunea:" daca o sa  privesti ceasul cand acesta indica fix miezul noptii, inseamna ca cineva te iubeste in secret". Ma amuza si intriga in acelasi timp. Timpul a trecut, eu m-am maturizat si nu mai cred in astfel de povesti. Speram sa termin mai repede treburile casnice, dar uite-ma aici, bantuind noaptea prin casa. Mai am de mutat doar aceasta cutie in depozitul de la etaj, dupa care ma pot culca si eu! Urc in graba scarile si incep sa pasesc precaut pe holul ingust. Nu vreau sa trezesc pe cineva...
   Se pare ca o usa este intre-deschisa...ma apropii de camera cu pricina, si privesc stingher inauntru. Pe patul moale, intins, cu mainile impreunate pe piept doarme baiatul care a reusit sa-mi fure toate gandurile si odata cu ele si inima. Nu stiu cum, cand sau unde s-a intamplat asta! Nu stiu de ce el! Nu imi pot da seama cum de m-am indragostit asa tare intr-un timp atat de scurt?! Intotdeauna am crezut ca iubirea se formeaza in timp, este consolidata si inchegata de acesta. Dar la mine, desi timpul a fost destul de scurt eu m-am indragostit iremediabil de el...nu este o vapaie trecatoare sau o nebunie a hormonilor asa cum am crezut la inceput. Nu este zi in care sa nu ma gandesc la el, nu este minut in care sa nu tanjesc dupa prezenta lui si cel mai rau...simt ca, cu fiecare zi care trece ma pierd din ce in ce mai mult in acest abis al iubirii. Cu fiecare rasarit de soare il iubesc si mai mult...iar asta pare imposibil! Nu am mai iubit pana acum, dar constientizez faptul ca nici nu voi mai iubi vreodata in felul asta. In sufletul meu s-a tatuat permanent numele Do Min Joon.
   Nu pot rezista tentatiei...las incet cutia jos, si pasesc lent in camera. Cu fiecare pas pe care il fac inima imi bubuie si mai tare. Am ajuns chiar langa pat...razele lunii se rasfrang pe chipul palid al asiaticului. Buzele lui subtiri  formeaza o linie rosiatica pe fondul pal al obrajilor. Parul de abanos, usor lung, sta rasfirat pe perna. Pieptul lui se ridica lent la fiecare respiratie domoala. Arata atat de inocent...atat de linistit. Este atat de frumos ca nu ma mai satur de privit. Sunt capabila sa raman aici toata noaptea si sa il privesc dar teama ca s-ar putea trezi ma sperie...imi taie respiratia. Nu trebuie sa stie ca ii port astfel de sentimente! Iubirea mea doar ar ingreuna situatia, iar eu nu imi doresc sa fiu o piedica pentru Nic. Nici nu vreau sa-mi imaginez situatia jenanta...
   Oricum, aceasta iubire nu ar fi avut vreun viitor. El este un intelectual, un om cu o gandire practica si rationala si in plus de asta locuieste in celalalt capat al lumii. Nu am avea nicio sansa...
    Nu mai vreau sa ma gandesc la asta! Ma face sa sufar...
   Ma intorc pe calcaie si dau sa plec, insa o voce ma opreste:
    Do Min:- Ssedna...mmhhhm
Impietresc cu lanterna strans in mana. Atat mi-a fost! Ce ma fac acum!
  Incordata si cu fata crispata, intorc lent capul spre patul unde doarme Do Min Joon. Acesta se fastaceste prin pat, cu ochii inchisi mormaind ceva de neinteles. Apoi se opreste...respiratia lui isi reia cursul domol.
   Rasuflu usurata. Era sa intru intr-o belea mare de tot. Mai bine ies de aici inainte sa fac vreo greseala pe care mai tarziu sa o regret. Ies cu pasi repezi afara si inchid usa incet. Ar trebui sa fiu mai atenta...nu voi mai lasa instinctele sa ma domine!
    Iau cutia de jos si o duc direct in depozitul din capatul holului. Acum ma pot culca...si pot visa! Da, pot visa! In toate visele mele aparem "noi", acel " noi" care nu va exista niciodata dar care imi umple zilele de fericire.