Din adâncurile gheții

Capitolul 25

          Mă apropii încet de fereastră și îndepărtez perdeaua cât să pot trage cu ochiul. A trecut o săptămână de la ultima noastră vedere. O săptămână în care m-am gândit mult la cuvintele lui: "Întotdeauna roșești când ești prinsă într-o situație în care nu ști cum să reacționezi". Ce știe el despre mine? Ne cunoșteam de două zile...nici nu am interacționat prea mult. Spre norocul meu, fereastra din camera în care eu dorm are o priveliște aproape strategică către pădure. Pot vedea tot...inclusiv acest Caleb care de la ultima noastră întâlnire ne-a vizitat în fiecare noapte. Aparent, nu deține doar un ATV, ci și o mașină blindată. De o săptămână încoace, imediat după apusul soarelui își ascunde mașina printre niște tufișuri de lângă casă și rămâne acolo până în zori. Apoi pleacă. L-am urmărit aproape în fiecare seară. Aris știe de el...nu știu sigur dacă mai știe și altcineva. Imediat ce am aflat că ne urmărește pe timpul nopții au vrut să merg direct la tata să raportez dar Aris m-a oprit și mi-a cerut să tac, promițându-mi că adevărul oricum va ieși la iveală în curând și că el nu va lăsa să se întâmple ceva oamenilor la care țin. Încrederea și probabil slăbiciunea pe care o dezvolt pentru el m-au determinat să mă ascund foarte mult...și sincer nu îmi mai doresc asta. Mă îndepărtez de fereastră și cobor scările în sufragerie.
    Toată lumea se află adunată în jurul mesei de la bucătărie, tata fiind așezat ca un împărat în centrul tuturor vorbind înfocat și cu ochii sclipind de mulțumire. Pe masă sunt împrăștiate mai multe tuburi și vreo două papirusuri. Toți par foarte atenți la spusele tatălui meu.
  - Credeam că artefactele antice se pot deteriora dacă la expui astfel...pe o masă de bucătărie, spun eu pe un ton amuzat întrerupând discursul emoționat al tatei. Toate perechile de ochi sunt acum pe mine, unii părând nemulțumiți că am întrerupt "povestea"... și când zic unii mă refer la Sedna.
  - Dar astea nu sunt artefacte obișnuite! Nu pot determina materialul din care au fost confecționate...am nevoie de o analiză de laborator. Dar în mod cert s-au conservat într-o stare perfectă iar această expunere pe masa din bucătărie nu va dăuna în niciun fel. Doar știi că sunt foarte precaut cu munca vieții mele, spuse tata pe același ton emoționat de mai devreme.
- Măcar una din comorile vieții să o găsim...spuse Jack care stătea așezat într-un colț  pe fotoliu, privind urât către papirusurile tatei.
   Eu decid să nu îl bag în seamă. Ar strica buna-dispoziție a tatei, a lui Stan, Terignak și Ashi care chiar păreau entuziasmați mai devreme.
- De câteva zile te văd din ce în ce mai ursuz, Jack. Mai exact de la ultima noastră călătorie. Ce s-a întâmplat cu tine? spuse tata privind cu interes către Manson.
Acesta pufăie îngâmfat, după care se ridică de pe fotoliu și se îndreaptă spre ușa principală dar se oprește înainte de a ieși.
- Aventura asta nu s-a încheiat încă, Nic. Nici măcar nu a început iar complicațiile apar peste tot. Așază-ți mai bine ochelarii la ochi și ai grijă pe unde calci! spuse acesta rânjind cu o falsă căldură după care iese și trântește ușa în urma lui. O liniște profundă s-a așternut în încăpere.
- Nu îl băgați în seamă, așa este natura lui...spuse Ashi pe un ton blând zâmbind către tata.
  Dar tata încă se uita concentrat către ușa pe care Jack a ieșit.
  Atenția mi-a fost distrasă de Aris care a coborât de la etaj și s-a așezat pe fotoliul în care stătea Jack, privindu-ne curios. Tata îl observă și îi zâmbește vioi.
  - Văd că ai coborât și tu! Vino să îți arăt "minunile mele"! spuse tata făcându-i semn cu mâna lui Aris. Acesta se ridică și se așază lângă tata cu privirea lui neutră obișnuită.
   - Am găsit douăzeci și una de tuburi. Am tradus în această săptămână împreună cu Stan mai bine de jumătate! Cum ne așteptam, povestesc despre civilizația în căutarea căreia am pornit, astfel am găsit o multitudine de informații cu privire la înfățișarea lor, tehnologia, cultura și chiar câteva acorduri făcute de aceștia cu Egiptul. Sper că în următoarele papirusuri să găsim detalii cu privire la locul unde își aveau aceștia cetatea ca să facem săpături. Ceea ce este interesant este faptul că descrierea lor fizică corespunde mult cu a ta! spuse tata vioi măsurându-l din cap până în picioare pe Ari. De fapt, toată lumea începe să se holbeze la el. Eu simt cum încep să mă panichez...în schimb acesta pare la fel de relaxat și calm ca înainte nelăsând să se citească ceva de pe chipul său.
  - Mai mult...am găsit un papirus care povestește despre niște tatuaje speciale pe care aceștia le aveau...
  Chiar în momentul în care eu voiam să intervin, ușa se deschide zgomotos. Minjoon intră apăsat în cameră privind dur și serios către noi. Avea în mână ceea ce eu cred că este o scrisoare.
  - S-a întâmplat ceva, băiete? spuse tata privind dur către acesta.
- Da! S-au întâmplat multe.
Acum toată lumea privește îngrijorată către asiatic...mai puțin băiatul alb.
  - Am primit o înștiințare prin fax de la Universitatea Harvard în care aceștia își cer scuze pentru "micile inconveniente" și în care mă anunță de faptul că profesorul Caleb Kingston care ar fi trebuit să ajungă astăzi aici a avut un accident de mașină suspect în Danemarca...finalizând cu faptul că cercetările se amână până la terminarea anchetei.
  Urmează un fabulos val de șoc care lovește în masă. Tata scapă tubul papirusului pe jos în timp ce Ashi își duce mâinile la gură.
  - Atunci cine este acel individ care ne-a intrat în casă și s-a dat drept Caleb Kingston? spuse Stan dur ridicându-se de la masă.
  Eu privesc stupefiată către Aris...trebuie să le spun că acesta ne urmărește seară de seară. Însă el îmi face semn să tac. Cât să mai tac?! Privirea rece și dură a lui Aris e pironită pe mine, probabil încercând să se asigure că nu voi spune nimic.
- Este posibil ca cineva să își dorească acest tezaur la fel de mult ca tine, Nic.
- Nu mă îndoiesc de acest lucru, băiete...spuse tata meditativ.
- Le-ar fi foarte ușor să fure artefactele de la noi având în vedere locația noastră geografică și faptul că suntem lipsiți de apărare, spuse rece Minjoon.
- Am o pușcă în pod...voi zbura creierii oricărui împielițat care îndrăznește să se apropie de casa mea, spuse Terignak pe o voce sumbră bătând cu pumnul în masă.
- Este posibil să fie vorba de o organizație...de ce nu o organizație secretă? spuse tata în timp ce se ridică de pe scaun. Aceste papirusuri conțin niște informații monumentale...aproape ireale care vor schimba istoria. De asta sunt sigur! Acești oameni fie urmăresc să mușamalizeze totul, să ascundă adevărul oamenilor din oarecare motive...fie urmăresc să fure aceste artefacte ca mai apoi să le vândă. Dar dacă plănuiesc să le vândă...noi ieșim din peisaj, spuse tata aproape șoptit.
- Noi ieșim din peisaj în oricare variantă, Nic! spuse Minjoon vizibil agitat.
- Înseamnă că cineva ne-a urmărit de la început, spuse Stan cu o voce liniară. Iar noi nu am observat nimic...
- De ce toată lumea vede realitatea atât de sumbru? Poate că nu este nicio variantă din cele menționate de voi mai devreme...poate e doar o neînțelegere, spuse Ashi cu speranță în glas.
- Nu putem aștepta să vedem care din "poate" va fi, mamă. Suntem în pericol și nu sunt sigură că poliția va ajuta prea mult în această situație.
- Voi suna la Ambasada României din Danemarca și voi cere azil de urgență. Toată lumea are la dispoziție o oră ca să-și strângă lucrurile! Terignak, prietene...este vina mea pentru situația în care familia ta a fost pusă. Voi veți veni cu noi!
-----------------------------------------------------------
   - Ți-am spus foarte clar să ridici încărcătura cu arme în timpul nopții, nu în mijlocul zilei!
  Vocea ușor pițigăiată și enervantă a femeii de la telefon îmi face părul de pe mâini să se zburlească de nervi. Nu știu cât timp voi mai fi nevoit să o suport!
- Nu voi lăsa ca egoul tău de mascul alfa să distrugă misiunea la care lucrez de câteva luni!
- Da, doamnă...spun eu printre dinți încleștându-mi pumnul pe volan.
- Ascultă-mă...și ai face bine să mă asculți bine de data asta! Încă un rateu din partea ta și zbori de acolo! Te voi împușca cu mâna mea! Răbdarea mea nu este nelimitată dar tu știi asta mai bine Igor. Nu îi voi lăsa pe nenorociți să câștige! M-ai înțeles, sergent?!
- Da, doamnă! Îmi cer scuze, doamnă!
Iar aceasta închide. E o femeie dată dracului rău. O singură dată trebuie să o calci pe coadă ca să te consideri un om mort. Cum de cel mai rebel dintre toți agenții a ajuns în mâinile celei mai riguroase și dure femei?! La câți nervi i-am cauzat probabil aș fi fost mort până acum...dar are nevoie de mine. Iar ea știe asta foarte bine! În schimb poate să îmi tortureze nervii după bunul plac.
  Opresc mașina în locul stabilit iar Aro intră imediat trântind portiera mașinii. Eu apăs pe accelerație pornind în viteză pe aceste drumuri pustii. Nu pot spune că nu ieși în evidență când ești printre puținele persoane care deține o mașină în pustietatea asta înghețată. Aro mă privește serios cu o duritate care maschează însă o îngrijorare vădită.
  - Cum e situația? îl întreb eu fără să îl privesc.
Acesta menține tăcerea pentru câteva secunde.
- Cum mă așteptam...vor ataca în seara asta. Poate mai devreme, spuse acesta cu răceală în glas.
Strâng puternic pumnul și îl lovesc zgomotos de volan. Am un  singur lucru în comun cu femeia aceea: ura pentru acei nenorociți. O să le zbor creierii la toți. Dar voi păstra un glonte special pentru vechiul meu amic, Richard.
   În schimb, Aro pare mai mult îngândurat și posomorât. Privește serios pe fereastră ignorând prezența mea cu desăvârșire. Îl cunosc de patru ani pe Aro...suntem parteneri în misiuni dar cel mai important, suntem prieteni. De fapt...a fost singura persoană capabilă să mă suporte și mi-a fost mereu alături. Mi-a câștigat prietenia și încrederea. Asta...este cea mai delicată misiune în care am fost implicați și în același timp cea mai dificilă pentru el. Acei ochi de un albastru-senin privesc tulburi pe fereastră. Bucle de păr negru și des îi încadrează figura motrună. Mereu am râs de frizura lui cel puțin dubioasă pentru mine. Are fruntea acoperită de un breton tuns în scări pe diagonală astfel în partea stângă a feței bretonul e mult mai lung ca în dreapta. Apoi pe de-o parte și de alta a capului are părul lunguț cam până la urechi, tuns si acesta tot în scări...iar la ceafă are părul tuns scurt de tot. Nu știu la ce reclamă de teleshoping a putut observa o astfel de tunsoare...
- Ești bine, Aro?
Pentru prima dată, acesta își întoarce privirea către mine și mă privește direct în ochi.
- Nu știu...singurul lucru pe care îl știu este că nu pot da greș. Nu îi pot pierde...nu din nou.
Îl privesc cu compasiune pe prietenul meu. Nu îi înțeleg în totalitate sentimentele dar pot să îmi imaginez.
- Așa ceva nu se va întâmpla! Nu voi permite așa ceva! spun eu dur și hotărât amintindu-mi de ochii verzi și pistruiați care mi-au furat somnul.
  - Avem totul pregătit?
-  Da! Astăzi am ridicat ultima încărcătură de arme.
- Perfect! Să înceapă jocul!