Din adâncurile gheții

Capitolul 21

- Ești bine, copilă?
Vocea stinsă, aproape șoptită și bolnăvicioasă m-a îndemnat să îmi îndrept privirea consternată spre bărbatul slăbuț, ușor cocoșat de boală și cu fața palidă. Un zâmbet timid, aproape chinuit se întinde senin pe pielea albă. Unchiul Stan, mai bătrân și plăpând ca niciodată stătea în fața mea cu una din mâini sprijinindu-se de perete. Nu a mai ieșit de câteva zile din camera sa...dar știu sigur că nu se simte bine deloc. Mă ridic rapid de pe podea și mă reped către acesta luându-i mâna de pe perete și așezând-o în palma mea. Acesta tremură și mă strânge puternic.
- Unchiule Stan, de ce ai ieșit din cameră? Nu te simți bine...
- Copilă, de când am venit aici tot ce fac este să zac și să mă plâng lui Heni la telefon de cât de util sunt, spuse acesta pe un ton ce vrea să pară amuzat dar sună mai degrabă obosit și sfârșit.
Unchiul Stan avea imunitatea scăzută din cauza bolii de inimă de care suferă când a decis să îl însoțească pe tata în călătorie. La câteva zile de la venirea noastră aici a răcit însă nu a fost o simplă răceală. În ciuda diferitelor medicamente și remedii naturiste pregătite de mama Sednei, sănătatea unchiului pare că se deteriorează pe zi ce trece din ce în ce mai mult. Are nevoie de ajutor...
- Haide, te voi duce în camera ta.
Acesta încuviințează zâmbind și pornim încet împreună.
- Am crezut că sunt destul de puternic ca să cobor până în sufragerie...ei bine m-am înșelat. Țara asta mă învinge...
- Nu spune asta! Imediat ce va veni tata te vom duce la spital!
Unchiul Stan oftează adânc în timp ce se întinde în pat. Radioul Sednei turuie în engleză pe masa din mijlocul camerei...Ashi l-a așezat aici pentru el. Sunt foarte îngrijorată pentru unchiul Stan. Prinsă fiind în toate celelalte probleme aproape că am uitat de el. Mă simt oribil...din nou. Peste tot văd numai probleme. Minciuni, societăți secrete, răpiri, supărarea inexplicabilă a lui Ari, mai e si Sedna...unchiul Stan. Simt cum capul începe să mă doară brusc și foarte intens ceea ce m-a făcut să îmi cuprind tare capul în mâini.
- Cati...chiar dacă în ultimul timp nu te-am văzut prea des, pot să observ că devii din ce în ce mai timorată și introvertită pe zi ce trece. Începi să ai secrete, copilă?
Mă încordez brusc la auzul cuvintelor șoptite de unchiul Stan. Nu știu ce i-aș putea spune...
- Toți avem mici secrete...
Stan zâmbește înțelegător având o sclipire ciudată în ochi.
- Ehe...iubirea asta...șterge orice urmă de normal și transformă pe oricine într-un erou neînfricat...sau poate un villain, depinde de sufletul transformat.
- Poftim?
- Am fost și eu ca tine, Cati...nu poți păcăli acest bătrân șubrezit, spuse Stan zâmbindu-mi nostalgic.
Eu îmi feresc privirea rușinată de situație. Nu știu unde vrea să ajungă...dar mă simt ca o căprioară prinsă în capcană.
- Sunt din ce în ce mai slăbit...curând voi adormi. Te rog să mă anunți imediat ce Nic ajunge acasă. Aș vrea să discut cu el despre tezaur.
- Desigur, îl voi anunța. Odihnă plăcută, unchiule...și te rog, fii bine.
Mă aplec, îl sărut pe frunte și ies ușor din cameră. Acum am o stare de spirit și mai proastă ca înainte. Dar trebuie să îl găsesc pe Ari și să vorbim. Trebuie să văd dacă se simte bine. Îi verific camera dar acesta nu se află acolo. Of, unde a dispărut din nou?
Cobor scările în graba, îmi iau haina din cuier și ies afară. Încep să îl caut prin curte și îl găsesc în spatele casei așezat pe leagănul din lemn al Sednei. Stă cu umerii plecați și mâinile așezate pe genunchi. Privirea îi este împietrită și fixată într-un punct inexistent din gol. Ochii săi par mai violeți ca niciodata...și mai reci ca înainte. Ceva îl frământă.
Mă apropii timid de el și îl privesc sceptic.
- Ești bine?
Acesta nu îmi răspunde. Continuă să privească în gol ca și cum eu nu m-as afla acolo. Acest comportament deja nu mă mai intrigă...este ceva obișnuit pentru el. Când ceva îl supără sau îl frământă se închide în el și ignoră pe oricine încearcă să intre dincolo de zid. Dar eu nu sunt oricine pe care îl poate ignora. Mă îndrept frustrată spre el și mă așez nonșalant ca un sac în poala lui. Îl apuc de gât în vreme ce îi zâmbesc cu toți dinții.
Acesta mă privește cu ochii cât cepele neștiind parcă cum să reacționeze sau mai exact ce se întâmplă. Privirea îi este surprinsă dar curiozitatea care i se citește în ochi depășește orice alt sentiment.
Spre surprinderea mea, mă apucă de mijloc și mă lipește de pieptul său. Frunțile noastre se ating ușor producând mici fiori de electricitate care îmi răzbat trupul. Respirația lui caldă se ciocnește de buzele mele tremurânde...eu aproape că am uitat să respir. În urechi sună ritmat bătaile puternice ale unei inimi, nu sunt sigură dacă este a mea, a lui...sau a noastră. Ochii lui mari și violeți pătrund adânc și hipnotizant până în adâncul ființei mele, răscolind sentimente de a căror existență nici nu o conștientizam. Mă văd prinsă intr-o vrajă atât de puternică că aproape simt cum îmi pierd simțul rațiunii. Nasul lui se freacă delicat de al meu în timp ce una din mâinile lui pătrunde adânc în părul meu. Cealaltă rămasă pe mijloc, mă strânge mai tare ceea ce mă face să tresar. Buzele lui le atinge ușor pe ale mele...un foc de artificii străbate într-un mod înțepător cerul din inima mea. Sunt atât de calde, fine și moi...simt că vreau mai mult...mult mai mult. Îl vreau pe el.
- Cati! Cati, unde ești!
Vocea bine-cunoscută a Sednei mă propulsează din Paradisul în care mă aflam direct pe pământul rece. Mi-e rușine să mă uit la el așa că mă ridic rapid, ignor intenția acestuia de a mă ajuta și alerg aproape împiedicându-mă spre ușa de la intrare unde mă aștepta Sedna. Sper doar că Ari nu râde de mine chiar acum...
- Hei, unde ai fost? Mă intreabă aceasta puțin îngrijorată și pot să observ din ochii ei că ceva s-a întâmplat.
- Eram în spate la leagăn. S-a întâmplat ceva?
Cineva a bătut la ușă așa că m-am dus să deschid. Un bărbat s-a prezentat ca fiind doctor și profesor biolog la Universitatea Harvard din America. A spus că a venit aici în urma unei scrisori pe care a primit-o de la această adresă. Eu nu știu despre ce vorbea. Nu am vrut să îl primesc în casă dar mama a insistat. Acum îi așteaptă pe bărbați să se întoarcă din expediție.
- Aici?
- Da, aici. A spus că nu va pleca până nu va vorbi cu tatăl tău.
- Cine mai este și ăsta?
Trec vijelios pe lângă Sedna și intru rapid în casă. Singurul lucru care mă macină este că acest bărbat ar putea fi unul din oamenii americanului nebun care ne-a ținut captivi. Dacă am fost descoperiți?
În sufragerie, pe canapea observ silueta voluminoasă a unui om care stă cu spatele la mine, îmbrăcat din cap până în picioare în negru. Singurul lucru colorat la înfățișarea sa este părul blond închis, ciufulit și lung până la jumătatea urechii.
Fără să mă gândesc de două ori îl întreb pe un ton aproape răstit:
- Cine ești?
Pentru câteva secunde bărbatul nu schițează nicio mișcare. Apoi își lasă ceașca cu ceai delicat pe masă și se ridică în picioare. Este mult mai înalt decât mă așteptam eu să fie. Acesta se întoarce cu fața spre mine iar eu mă blochez. Ochii lui...un fel de verde întunecat, tulbure, mă privesc la început destul de plictisiți, ca mai apoi să scânteie a curiozitate. Mă măsoară din cap până în picioare cu un rânjet care denotă un interes aparte. Are buzele pline, rozalii și pielea ușor bronzată. Nu arată a ceea ce îmi imaginam eu. De fapt, pare foarte tânăr...și impunător. Acesta se apropre lent, mergând aproape legănat până la mine. Din instinct mă dau câțiva pași înapoi. Ceva din aura lui îmi inspiră pericol.
- Numele meu este Caleb Kingstone, spuse acesta într-o engleză perfectă dar totuși umbrită de un accent anume pe care probabil încearcă să îl ascundă.
Mâna lui se întinde în mod bine-voitor spre a mea dar eu prefer să o ignor și să urc pe scări până în camera mea. Înainte să intru mai arunc o privire acestui Caleb care se pare că mă urmărea. Ochii noștri se intersecrează creând o tensiune ciudată în mine...o tensiune care nu pot spune că îmi place. Acesta rânjește cu subânțeles spre mine după care îmi face cu ochiul. Super...avem un rege al balului în sufragerie. Mă uit urât la el înainte să trântesc ușa.
Sper să plece mai repede...am un sentiment rău în legătură cu el.
-------------------------------------------------------
Așez frumos câteva fursecuri pentru oaspetele din sufragerie. Mama a ieșit afară să mai aducă câteva lemne și m-a lăsat singură cu acest necunoscut care nu îmi inspiră prea multă încredere. Spune că este om de știință dar arată ca un motociclist rebel care a fugit de acasă și lucrează ca asasin pentru mafia italiană. Nu m-aș mira dacă ar ascunde vreun pistol prin geaca aia mare și neagră. Nu mă simt în siguranță cu el aici. Pun farfuria pe tavă și merg spre sufragerie. Bărbatul stă în picioare și se uită cu un interes neprefăcut spre o Cati urâcioasă și iritată. Privirea ei mă amuză...dar mai mult admir curajul ei. Aceasta intră în cameră și trântește ușa zgomotos. Așez tava pe masă ceea ce îl face pe bărbat să se întoarcă spre mine. Stă rezemat pe un picior și cu mâinile băgate în buzunar, relaxat ca și cum ar fi la el acasă.
- Cine este fata înțepată de mai devreme? întreabă acesta încă uitându-se lung spre ușa camerei lui Cati.
- Nu este înțepată...se comportă așa doar cu persoanele...mhh...mai puțin agreabile ei.
- Să înțeleg că nu sunt o prezență atât de plăcută pentru ea? Deabia dacă am scos pe gură trei cuvinte! Pfff! , spuse acesta pe un ton amuzat dar puteam simți iritarea din el.
Eu ridic din umeri și mă așez în fața lui pe fotoliu. Nu îmi face prea mare plăcere dar nu am de ales...nu putem da dovadă de proastă educație.
- Pun pariu ca este fata lui Casian! spuse acesta rânjind către mine.
- Poate..., spun eu pe un ton care scoate la iveală interesul meu spre a avea o discuție cu el.
Acesta își arcuiește sprâncenele intrigat și mă privește într-un mod jucăuș.
- Ați mâncat cumva pește stricat? Toată lumea din casa asta este prost dispusă?
Nu am apucat să răspund deoarece ușa de la intrare s-a deschis zgomotos. Nic, tata, Jack și Minjoon au intrat vioi în casă, însă s-au blocat la vederea bărbatului din fața mea care îi privește zâmbind. Minjoon face câțiva pași apăsați în față privindu-l amenințător pe blondul din dreapta mea.
- Cine ești?
- Iubitul Sednei. Deoarece toată lumea a plecat de acasă, am decis să profităm de libertate și să ne distrăm puțin dar se pare că ați ajuns mai repede decât calculasem noi, spuse blondul nonșalant, zâmbind malițios către Minjoon.
La auzul vorbelor sale tot sângele mi s-a scurs din obraji și am simțit cum picioarele mi se înmoaie. Pentru prima oară în viață văd un Minjoon roșu, culoarea obișnuită a pielii lui evaporându-se subit. Fulgere de furie sunt îndreptate spre bărbatul care privește relaxat scena de circ. Tata pare mai mult confuz în vreme ce Nic are o privire concentrată. În următoarea secundă, Minjoon se repede la bărbatul din mijlicul încăperii strângându-l puternic de guler și privindu-l cu dinții încleștați.
- Dispari! Înainte să îți șterg rânjetul ăla de față cu toată lumea!
- Să dispar? Dar iubițelule, tu m-ai chemat aici! spuse acesta zâmbind învingător către asiatic.
- Poftim?!
- Trebuia să fi primit citația până acum. Am ajuns mai devreme, asta e adevărat...
Strânsoarea lui Minjoon se slăbește până în punctul în care îi dă drumul și se îndepărtează șocat. Același șoc îl pot citi și pe fața lui Nic.
Caleb își aranjează haina în timp ce îi privește amuzat pe bărbații din fața lui.
- Vă rog să scuzați gluma de mai devreme. Este ceva specific personalității mele joviale. Nu m-am gândit că va stârni...atâta vâlvă. Numele meu este Caleb Kingstone, doctor și profesor în biologie la Universitatea Harvard. Încântat de cunoștință!