Din adâncurile gheții

Capitolul 9

          Terignak a alergat catre Sedna si a luat-o in brate.  Baiatul alb doar  se uita la cei doi fara niciun fel de emotie. Sunt complet socata. Cum au ajuns cei doi aici? Si mai important, ce cauta aici?

        - Sedna, fiica mea, esti ranita? Te simti bine?

Ochii blajini ai  lui Terignak o sfredeleau pe Sedna fara incetare cautand vreo rana care i-ar putea pune viata in pericol.

      - Nu, tata. Sunt bine. Strainul m-a protejat de explozie. Spuse Sedna zambind si uitandu-se recunoscatoare la baiatul de langa ea.

    De aceasta data, toata atentia se indreapta catre baiatul misterios. El doar se uita la noi cu o oarecare nerabdare si neliniste. Oare ce a patit?

  - Terignak, ce cauta fata ta aici cu baiatul asta? spuse Jack confuz.

   Manson pare la fel de incurcat ca si mine de altfel. Spre deosebire de noi, tata ii priveste pe Terignak si Sedna zambind cu o caldura inexplicabila. Toata lumea a inceput sa se relaxeze, mai putin Do Min Joon care pare ca va exploda in orice secunda. A ramas impietrit uitandu-se sumbru la baiatul alb. De cand am ajuns in sat a inceput sa se schimbe...ma intreb ce s-a intamplat cu el?

  - Ei bine, Sedna ce s-a intamplat? spuse Terignak.

   Acesta o priveste pe Sedna intens si serios, asteptand probabil o explicatie buna. Din modul in care o privea mi-am dat seama ca orice incercare a Sednei de a ocoli adevarul ar fi esuat lamentabil.

    Sedna se uita descurajata catre baiatul alb fara sa scoata vreun sunet. Apoi isi intoarce privirea din nou  catre tatal ei si inspira adanc.

      - Adevarul este...ca eu...nu prea, stiu. Sedna lasa invinsa capul in pamant.

    - Cum adica nu stii? Spuse aproape rastit Do Min Joon, fixand-o pe Sedna cu cea mai rece privire pe care am vazut-o vreodata.

  Sedna se uita incurcata la baiatul asiatic si observ cum lacrimi incep sa ii apara in ohii mari si albastrii.

   - Calmeaza-te, baiete. Este clar ca fata-i confuza. Daca ridicam tonul o sa o intimidam si mai mult. Iar eu te stiam destul de calm pe tine...,spuse tata pe un ton usor dojenitor.

  Do Min Joon se uita invins catre tata, isi incruciseaza bratele la piept si murmura un "scuze" Sednei. Apoi incepe sa priveasca absent un perete.

    - Sedna, cum ai ajuns aici? Linisteste-te si incearca sa ne explici....este imposibil sa fi parcurs atatia kilometrii pe jos, si oricum tu nu stiai unde mergem noi, asadar...intelegi ce derutati suntem noi, nu? Tata ii vorbise pe cel mai calm si cald ton posibil, si pare ca Sedna incepe sa se imbarbateze. 

      -Domnule Nic, mama mea m-a trimis sa aduc apa deoarece rezervele de apa potabila din camara s-au  imputinat. Se afla un izvor la 10 km departare de casa...tata stie! Cand am iesit afara, strainul ma astepta deja cu sania pregatita, iar cand m-a vazut ca am sosit, el a plecat in graba pe un drum numai de el stiut. Am incercat sa il opresc, dar el nu m-a ascultat. Am ajuns la o pestera si am inceput sa mergem prin ea  pana am dat de o fundatura, insa acolo...

     - Sedna, ai plecat cu un strain intr-un loc necunoscut si periculos? Daca va rataceati? Daca te raneai? Nu mi-as fi iertat-o...Ultimele cuvinte ale lui Do Min au fost mai mult soptite, dar eu tot le-am auzit. De aceasta data, el nu mai pare asa de furios...ci mai mult, ingrijorat. Se uita bland la Sedna, careia i s-a luminat fata, odata cu vorbele rostite de Do Min Joon.

    - Nu am patit nimic, Do Min. Strainul parea ca stie foarte bine drumul. Nu stiam ca iti pasa atat de mult de mine...Spuse Sedna zambind inocent catre Do Min care a rupt contactul vizual cu ea, si pare ca a rosit, dar Do Min Joon nu roseste...cred ca mi s-a parut.