Din adâncurile gheții

Capitolul 13

     Un tipat ascutit de copil imi taie cursul gandurilor si ma cutremura violent. Sar rapid in picioare, usor buimacita din cauza somnului. Ochii bolnavi de somn refuza sa functioneze normal iar vederea imi este incetosata. Imi frec ochii in speranta ca voi putea remedia ceva, iar dupa cateva secunde de concentrare peisajul incepe sa se contureze din ce in ce mai pregnant. In spatele si in dreapta mea se afla doi copaci inalti, cu trunchiuri groase dar fine in varful carora se afla o coama de crengi si frunze rosiatice alungite. De fapt, tot locul este inconjurat de diferite soiuri de copaci unul mai ciudat ca celalalt, cu forme si texturi diferite de ce am vazut pana acum. Insa lucrul  cel mai socant si uimitor  sunt zecile de cascade ce inconjoara locul. Nu era doar doua trei, ci zeci de cascade...de fapt tot locul este inconjurat de apa...o mare nesfarsita albastra presarata cu zeci de cascade de diferite marimi. Cred ca ma aflu pe o insulita. Cum naiba am ajuns aici?! M-am culcat in patul meu din casa Sednei. Ma uit mai bine in jur incercand sa caut ceva care mi-ar putea demonstra ca halucinez sau visez. Cerul si soarele nu se vad...intreaga bolta este acoperita de o pacla cenusie. In rest, tot ce vad sunt copaci si apa. Ma intorc cu spatele la marea ciudata si pornesc in desisul padurii. Cu cat ma afund mai mult cu atat totul mi se pare mai ciudat. Am vazut copaci cu trunchiuri indoite in pozitii imposibile, tufisuri cu frunze albe, dar cel mai mult m-a fascinat copacul masiv cu frunze care straluceau albastru...la propriu. Era singurul de acest fel din ce am vazut pana acum, si parea ca este asezat in inima insulitei. Este clar ca visez...nu am mai visat de mult ceva care sa mi se para atat de real! Un alt tipat de copil imi distrage atentia. Alerg grabita spre acel loc si pare ca padurea devine din ce in ce mai rara. Intr-un final ajung intr-un loc inconjurat de o ceata densa. Nu pot vedea nimic la o distanta mai mare de 10 m. Insa, se pare ca nu mai sunt tocmai intr-o padure. Jos nu se mai afla pamant acoperit cu frunze ci o carare elegant construita cu pietre atat de albe si fine incar par de marmura. O luminita albastra acompaniata de rasete imi atrage atentia. Ma ascund rapid dupa trunchiul unui copac. In cateva secunde o fetita ce nu parea mai mare de zece ani, cu parul lung, alb-argintiu si cu pielea palida isi face aparitia din ceata groasa, tinand in mana ceva ce semana cu un felinar, insa nu avea nicio lumanare in interior...pare mai mult un glob lucitor albastru, incrustat cu desene frumoase si un maner portabil. Fata poarta o mantie argintie pana in pamant, acoperindu-i intreg trupul plapand. Este cu adevarat frumoasa. Se uita in spate, zambeste si incepe sa alerge. Gafaind in spatele ei un baietel micut si slabut deabia se mai tine pe picioare. Fata ii este imbujorata, semn ca a alergat mult. Dubios este ca si baiatul are aceeasi infatisare...mantie lunga argintie, felinar albastru, par argintiu chiar si pielea...stai putin! Incerc sa ma aproprii de copil ca sa il pot vedea mai bine, asa ca ma furisez in spatele lui. Nu vreau sa ma vada...sunt sigura ca s-ar speria sa vada iesind o fata de nicaieri. Baiatul se uita in stanga si in dreapta buimacit, probabil incercand sa-i dea de urma fetitei de mai devreme. Acum isi sterge cu mantia felinarul. Mainile lui sunt atat de mici si albe...sunt sigura ca este dragalas!  Brusc, se opreste din orice miscare si impietreste in loc. Inima mea incepe sa bata mai puternic....mai bine ma ascund din nou. Nu apuc sa fac un pas ca baietelul isi intoarce privirea direct spre mine. Ochii lui mari violeti ma lovesc din plin. Sunt destul de sigura ca am mai vazut undeva acei ochi... Din cauza socului cad in fund, reusind sa ma lovesc destul de bine pentru un vis. Baietelul priveste speriat scena din fata lui, pare ca vrea sa fuga dar se opreste si se intoarce cu tot corpul spre mine. Acum nu mai pare speriat...ci chiar contrariat si uimit. Fata lui frumoasa si imbujorata ma priveste usor incruntata, o cuta fina brazdandu-i fruntea. A indreptat felinarul albastru in fata si acum merge spre mine. Aproape ajunsese cand un raget infiorator cutremura intreaga insula, urmat de tipatul unei fetite. Baiatul tresare si scapa felinarul jos acesta spargandu-se la contactul cu solul.
      Cu urechile amortite de sunetul ingrozitor tresar speriata direct in sezut. Inima pare ca vrea sa imi sara din piept iar palmele imi sunt transpirate...tremur toata ca si cum m-as fi trezit dintr-un cosmar oribil. Pana la ultima parte, visul nu fusese deloc un cosmar. Cu toate acestea corpul imi este tot amortit si ma simt mai grea ca niciodata. Cobor usor din pat pe podeaua rece si ma indrept spre fereastra. Soarele este sus pe cer iar in curte tata si Manson incarca cu bagaje sania lui Terignak. Se pare ca am pierdut multe. Si totusi, nu imi pot lua gandul de la vis...paruse atat de real. Inca pot simti furnicaturile in sezut. Oare ce fusese acel raget ingrozitor si ce i s-a intamplat fetitei?! Cine stie...oricum e doar un vis. Imi fac rapid rutina de dimineata, ma imbrac cu vesnicii mei blugi,  obisnuitul pulover si pornesc in fuga pe scari. Nu vreau sa il las sa scape pe tata. Trebuie sa aflu unde merge. Imi iau paltonul din cuier si alerg prin gerul sfasietor pana la sania ce era gata sa plece. Tata pare surprins sa ma vada si isi asaza mai bine ochelarii. Jack Manson ranjeste batjocoritor. Asta nu miroase a bine.
- S-a trezit si frumoasa adormita! Sarut mainile, domnisoara!
Ma incrunt nervos catre Manson, fara sa ii raspund  la salutul batjocoritor. Nu am timp de el. Ceea ce conteaza acum este tata...si faptul ca pleca undeva fara sa ma anunte.
   - Tata, ce s-a intamplat? Unde mergeti? spun cu o urma de ingrijorare si nerabdare in glas.
Tata inca aranjeaza cateva bagaje in sanie si ma priveste senin.
  - Eu, Jack, Do Min si Terignak vom merge undeva. Diseara sau maine dimineata va vom spune mai multe. Totul depinde de vreme.
- Stai, ce?! De ce nu imi spuneti unde mergeti? Ce imi ascundeti?! spun eu de aceasta data mult mai agitat si precipitat.
     Jack incepe sa chicoteasca si sa se uite amuzat la mine. Ii simt privirea insistenta pe ceafa mea. I se par amuzante cele mai serioase situatii iar atunci cand ar trebui sa fie amuzat se enerveaza. Sunt sigura ca tata putea gasi un om mai bun de atat...sau cel putin cu toate tiglele pe casa.
  - Cati, nu iti ascundem nimic. Ti-am spus, vei afla totul azi sau maine. Pana atunci, fii cuminte si fa-te utila in casa! imi spuse tata zambind calduros si inchizant portiera masinii.
  - Pot sa fiu utila si cu tine! Eu de ce nu pot veni?!
-  Este prea periculos pentru tine. De aceasta data vei sta acasa dar iti promit ca te voi lua in toate expeditiile mai putin periculoase!
- Periculos? Veti fi in pericol?! Si ai fi plecat fara sa imi spui daca nu apaream...
- Discutie incheiata! Noi trebuie sa plecam, nu mai avem timp de pierdut. Terignak, putem pleca?
- Suntem gata de drum, Nic!
 - Atunci sa mergem! Sa fii cuminte, Cati si te rog pentru binele tau sa nu intri in probleme!
  Acestea fiind spuse tata intra in sanie alaturi de Jack si Terignak. Do Min vine alergand din spate si imi ciufuleste usor parul. Se uita la mine ranjind cu toata gura.
- Esti amuzanta cand te enervezi. Stiai ca ai ticuri la nervi?! spuse Minjoon privindu-ma amuzat.
  - Si tu?! Ce vi se pare asa amuzant, fratilor! Asta este o situatie serioasa!
   -  Ce si eu? raspunse acesta confuz.
  - Pa, Do Min! spun eu nervoasa.
Acestea fiind spuse ma intorc pe calcaie si pornesc nervoasa spre casa.
Intru trantind usa si ma indrept direct spre bucatarie. Voi infuleca rapid un mar si voi face un plan de evadare . Trebuie sa ma intorc la " locul protejat" si sa adun dovezi pentru Do Min. De data aceasta ma voi asigura ca nu intru in belele. Nu va fi mereu cineva acolo sa ma salveze.
    Sedna intra in bucatarie si se loveste de privirea mea crispata. Pare un pic contrariata, pare ca vrea sa spuna ceva dar se opreste si continua sa ma priveasca mirata.
  - Neata si tie Sedna! S-a intamplat ceva?  spun eu pe un ton usor plictisit.
  - Nnu...scuze, adica buna dimineata! Sedna lasa capul in pamant vizibil rusinata de ceva.
  - Nu ai de ce sa iti ceri scuze, nu ai facut nimic!
  Sedna ridica brusc capul din pamant si ma priveste ciudat.
-  Deci...nu esti suparata pe mine? spuse ea cu o urma de speranta in glas.
  - Nu....de ce as fi?!
  - Am incercat sa te trezesc pentru micul dejun insa nu am reusit. Dormeai atat de profund incat m-am speriat pentru cateva clipe. Credeam ca esti suparata pentru ca nu te-am trezit si ai ratat micul dejun.
- Sedna nu iti mai face atatea griji ca faci riduri! Niciodata nu m-as supara pe tine pentru ceva atat de banal! Am alte lucruri pentru care sa fiu suparata...spun eu mai mult pentru mine.
-   Ma bucur. Cand te-am vazut asa posomorata ma gandeam ca e vina mea, spuse Sedna vizibil usurata.
  - Apropo, tu stii cumva unde au plecat tatii nostri?
   -  Tata mi-a spus ca pleaca cu treburi si ne va povesti diseara sau maine ce s-a intamplat.
  Nu pare deloc afectata...probabil e obisnuita cu astfel de explicatii, insa eu nu sunt iar plecarea asta imi va distrage atentia de la planurile mele.
   - Apropo, nici baiatul strain nu a venit la micul dejun. A coborat acum cateva minute in sufragerie si studiaza o carte. Nu l-am mai vazut pana acum citind, spuse Sedna zambind.
   La auzul baiatului alb mintea mi s-a limpezit imediat  lasand deoparte orice framantare anterioara. Gandul mi-a zburat involuntar la visul meu ciudat si la acel baietel. Ma ridic de pe scaun si pornesc in sufragerie.
   Asezat turceste pe covorul din fata semineului, baiatul alb tine in mana o carte groasa si veche studiind incruntat interiorul acesteia. Nu apuc sa mai fac un pas inainte ca baiatul isi ridica brusc ochii din carte si ii propteste pe mine. Ochii lui albastrii sclipesc violet in bataia soarelui...acelasi violet. O cuta fina se contureaza pe fruntea acestuia. Nu incape indoiala...as recunoaste oriunde acesti ochi, acea privire. Baietelul din vis era insusi baiatul alb. Dar ce era acel loc si ce cauta el acolo?
   Nu mi-am dat seama ca de vreo doua minute ne uitam unul in ochii celuilalt, asa ca intorc rusinata privirea in partea opusa si ma intorc in camera mea. Trebuie sa iau niste coli si un creion ca sa-mi pun planul bine la punct. Ma intorc rapid in sufragerie si il gasesc pe baiat in aceeasi pozitie cu privirea atintita pe mine. Il ignor, ma asez pe canapea si incep lucrul. Voi face o harta a bazei secrete...cu fiecare post de observatie si pozitia fiecarui soldat. Insa simt...nu ma pot concentra. Ceva nu e in regula! Intorc privirea si ma ciocnesc de ochii baiatului alb care se uita concentrat la mine. Inca se uita! Ma intreb ce are?! Niciodata nu s-a holbat atat! Ma ridic de pe canapea cu toate lucrurile mele si ma mut in bucatarie. Bun, acum sa ma ocup de harta. Imediat dupa copacul mare, aflat la N-E de potecuta unde am fost prima data cu tata, mai exact la circa 800 de metri se afla acea spartura in sarma ghimpata ce protejeaza locul. Desenez cu grija fiecare reper, incercand sa respect cat mai bine distantele si pozitia. Inaintand vreo 500 de metri spre vest in interiorul padurii voi fi intampinata de primul soldat la vreo 5 m in  E de pozitia mea. Eu voi merge spre N fata de pozitia soldatului...adica inainte, vreo 1000 de metri, apoi....apoi, stai asa! Cineva imi sufla in ceafa. Ce naiba? Ma intorc precaut si sunt surprinsa de o privire albastra mult prea aproapiata de mine. Ma sperii foarte tare iar corpul meu  actioneaza din reflex acoperind cu mana acel chip si impingandu-l undeva in spate. Din instinct m-am dat si eu cativa pasi inapoi privind spre faptura ce se uita buimacita la mine.
-----------------------------------------------------------
      Sute de copaci impodobiti cu stelute de gheata danseaza pe campul inghetat in negura timpului. Bolta cenusie pare pictata cu toata maiestria unui pictor ce apartine vestitei Scoli Italiene din Evul Mediu. Desi peisajul pare pustiu si mohorat eu pot privi dincolo de toate aceste culori moarte, pot vedea delicatetea din spatele desertului inghetat, modul incantator in care zapada pufoasa acopera elegant stancile abrupte ale muntilor, sau modul in care gheata transparenta capata forma unor stele care s-au desprins de bolta somnoroasa, sub mangaierea blanda a soarelui indepartat. Lacul pe langa care am trecut parea atat de albastru si senin la fel ca albastrul nesfarsit din ochii Sednei. Si...ma intorc din nou la Sedna. De ceva vreme imi pierd timpul inecat in acel albastru care nu imi mai da pace. Ce are atat de special?! Este doar o culoare...nici macar nu imi placea albastrul asa mult inainte. Eu prefer negrul...insa acum universul meu este scufundat in valurile albastre ale ochilor ei. Nici macar nu am mai fost asa vigilent ca inainte....Cati imi ascunde lucruri, Nic imi vorbeste iar eu nu aud...tot ce aud este doar rasul ei cristalin ce rasuna ca ecoul unui clopotel in inima mea. Si zambetul...si modul in care obrajii ei devin trandafirii cand ochii mei ii intalnesc pe ai ei...Doamne, ce imi face fata asta?! Niciodata nu am fost atat de absorbit de prezenta unei persoane...atat de captivat incat nici noaptea sa nu mai am somn! Cred, cred ca stiu ce am dar imi e atat de frica sa recunosc. Imi e teama de ceea ce nu cunosc, habar nu am cum sa ma comport, nu imi doresc sa o ranesc, si cel mai rau...daca e o iubire neimpartasita?! Nu, nu, nu! Va trebui cu siguranta sa vorbesc cu ea, dar nu inainte sa fiu sigur ca si ea simte ceva, sau macar e dispusa sa simta. De maine voi fi cu ochii pe Sedna...aproape ca imi pare rau pentru ea. Iubirea aduce numai probleme...oftez si imi trec nervos mana peste fata.
- Am ajuns! Toata lumea jos! spuse Nic vioi si plin de entuziasm.