Din adâncurile gheții

Capitolul 27

           Niște voci stinse pe fundalul negru al morții îmi trimit fiori pe șina spinării. Nu pot înțelege ce spun sau ale căror persoane aparțin. Sunt doar niște ecouri rătăcite, niște rămășițe care la mine deabia ajung. Am senzația că sunt blocată și nu mă pot mișca. Mă uit în jurul meu iar totul este atât de negru și pustiu...totul mai puțin două stele care lucesc violet în depărtare. Nu știu de unde au apărut dar vreau să vină mai aproape. Mă uit lung la ele fără să mă pot mișca sau ele să se apropie. Apoi un glas melodios de băiat îmi zdruncină toată ființa:
  -Cati, trezește-te!
Simt cum cineva mă împinge din acel hău întunecat și cad în gol până mă lovesc de ceva iar simțurile mi-au fost din nou activate. Știu că stau întinsă pe ceva moale iar corpul îmi este amorțit în totalitate. Mă simt mai grea ca niciodată. Deschid ochii lent iar primul lucru pe care îl văd este o lumină orbitoare. Imediat ce ochii mei se obișnuiesc cu noua atmosferă,  camera în care mă aflu începe să prindă contur. Seamănă mult cu o cameră de cabană...dar mult mai luxoasă. Pereții din lemn maro închis îmi dau senzația că mă aflu în excursie la munte. Pe jos parchetul de mahon strălucește a curățenie iar în fața mea pe un dulap asortat acestei încăperi se află o plasmă imensă. Mă întreb unde mă aflu. Încerc să mă ridic din pat dar mâna îmi este blocată de ceva. Întorc capul în partea dreaptă doar ca să-l văd pe tata foindu-se. Acesta a adormit lângă patul meu având capul așezat pe palma mea. Simt cum inima mi se înmoaie la vederea ochilor obosiți și a pielii lui palide. Hainele îi sunt șifonate si murdare de sânge iar privirea îi este sfârșită. Imediat ce realizează că m-am trezit, un zâmbet larg alungă atmosfera macabră de pe chipul său iar acesta mă trage strâns la piept.
  - Am fost atât de aproape să te pierd...îmi șoptise acesta cu vocea stinsă în păr.
- Sunt bine, tată...eu...
- Ți-am pus viața în pericol! Nu trebuia să te aduc aici! Nu trebuia să am încredere în Manson...Doamne, de-aș fi știut în ce mă bag...
- Tată...
Mă desprind ușor din brațele lui tremurânde și îl privesc în ochi. Acesta mă privește trist, lacrimi amare înțepându-i ochii.
- Îmi pare rău, fata mea....îmi pare atât de rău...
- Tată, oprește-te! spun eu cuprinzându-l ferm de umeri. Nu este vina ta! Nu a fost niciodată! Ești un arheolog genial care a luptat și luptă în continuare pentru a dezvălui adevărul omenirii. Ești un om care și-a urmat visul și menirea în viață...ești un tată care nu și-a dezamăgit fiica niciodată, spun eu privindu-l profund în ochi.
  Acesta îmi zâmbește trist mângâindu-mă delicat pe cap.
- Sunt norocos să te am...foarte norocos! Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată...tu ești munca mea de-o viață și tezaurul neprețuit pe care ar fi  trebuit să îl protejez. Ai avut dreptate în tot ce ai spus mai devreme. Dar astăzi sunt ceva în plus...astăzi sunt un om care si-a pierdut cel mai bun prieten...sunt un om care deabia acum realizează că avea tezaurul deja acasă, spuse acesta privind în pâmând cu vocea tremurândă.
   Acele imagini mi-au apărut din nou în minte...mai clare și oribile ca niciodată. Inima mea se strânge dureros iar glasul îmi piere. Îl strâng pe tata din nou la piept.
- Dacă nu ar fi fost Caleb și Aris...totul s-ar fi sfârșit...
Mă desprind din brațele lui și încerc să mă dau jos din pat.
- Cati, nu te-ai însănătoșit încă... spuse acesta cu vocea îngrijorată
- Unde e Aris? reușesc eu să îngân.
- Poftim...te referi la băiatul alb?
- Da!
- Imediat ce tu ai leșinat el si-a pierdut cunoștința. Ultima dată când am verificat nu își revenise...ce a făcut mai devreme...e un lucru imposibil. Raționamentul meu nu a găsit vreo explicație.
- Unde suntem? întreb eu contrariată privind mai atent înăuntrul încăperii.
- Caleb...sau mai bine zis, Igor ne-a adus aici. Este un fel de bază secretă. Nu a oferit multe explicații. Din cauza vremii nefavorabile am ajuns seara aici iar toată lumea era obosită și încă în stare de șoc. A decis să discute cu noi astăzi după ce vă veți trezi și voi. Toată ziua de ieri a fost un dezastru absolut...deabia l-am convins pe Minjoon să nu lege băiatul de pat, spuse tata frecându-și tâmpla.
- Tată...ce s-a întâmplat cu...
-....Stan? spuse acesta, privirea tristă reapărând din senin. Igor a făcut rost de un preot creștin. Îl vom îngropa mâine cu onorurile cuvenite unui militar căzut la datorie. Heni...încă nu știe. Si nu cred că sunt capabil să o anunț de așa ceva, spuse acesta cu privirea în pământ.
- Eu...cred că ar trebui să coborâm...
- Ai dreptate, este ora unu deja...probabil îți este foame...m-am lăsat dus de altele și am uitat că nu ai mâncat nimic de ieri, îmi par...
- Nu...nu îți mai cere scuze mereu. Și sunt sigură ca nici tu nu ai mâncat, nu-i așa?
Acesta mă privește vinovat.
- Hai să mergem!
Eu și tata ajungem în sufragerie unde Sedna, Terignak și Minjoon formaseră un fel de cerc al tăcerii. Imediat la vederea noastră toți se ridică în picioare iar Sedna îmi sare în brațe.
- Mă bucur să te văd!
- Și eu, Sedna. Ești bine?
Cearcăne adânci atârnă de ochii roșii și obosiți însă gura ei se pliază într-un zâmbet perfect.
- Da...tu cum ești?
- Tot bine..., dar eu știu că niciunul dintre noi nu este bine.
Minjoon mă îmbrățișează și el strâns iar Terignak la fel. Ne așezăm toți pe canapea într-o falsă atmosferă liniștită. Minjoon privește încruntat în gol încă de când am intrat în cameră iar Terignak are privirea unui om învins. În schimb Sedna se chinuie să îmi zâmbească și să detensioneze atmosfera. Mă ridic de pe canapea pentru a mă uita pe fereastră. Suntem într-o pădure...una foarte deasă iar în acest loc sunt două clădiri în mod clar. În una ne aflăm noi iar cealaltă, mare, impunătoare semănând mai degrabă cu o fortăreață se află paralel de aceasta. Curtea e plină de mașini și de diferiți bărbați costumați în negru. Ce mai e și locul ăsta? Liniștea este spartă de sunetul unor pași apăsați care coboară scările. Direct în fața mea se află un bărbat înalt și slab, brunet cu pielea cafenie și ochii de un albastru foarte cunoscut...creierul meu face conexiunile imediat. Bărbatul acesta seamănă incredibil de mult cu Sedna.
   Un zâmbet larg se întinde pe chipul său iar mâna lui se întinde spre a face cunoștință.
  - Bună...numele meu este Ejnar dar poți să îmi spui Aro, spuse acesta cu vocea ușor răgușită.
Eu îi apuc mâna și o strângem amical.
- Ecaterina...dar poți să îmi spui Cati. Încântată de cunoștință, spun eu încercând să scot un zâmbet cât mai natural.
- Încântat! Sunt prietenul și partenerul lui Igor...iar noi vom avea grijă de voi. Igor va explica mai bine situația imediat ce se trezește băiatul de argint.
- Îl veți interoga, nu-i așa?
- Vă vom interoga, spuse acesta punând accentul pe "vă".
- Super... spun eu fără vlagă în timp ce îmi reiau locul de pe canapea urmată fiind de Aro. Acesta se așază într-un colț părând destul de stingherit. Terignak îl privește ușor încruntat iar zâmbetul chinuit al Sednei a dispărut complet. O liniște mormântală se așterne din nou în camera în care toată lumea este pierdută în propiile gânduri. Minjoon este tăcut...este neobijnuit de tăcut. În acest moment ar fi trebuit să se agite după răspunsuri. În schimb...privește în gol.
   Liniștea mormântală este întreruptă de Ashi care coboară de la etaj însoțită de Ari care privește calm înăuntru. Toate perechile de ochi sunt ațintite asupra lor, Minjoon încordându-se brusc.
  Ari intră calm în camera oprindu-se în fața noastră.
  - Stai jos, băiete. Ai multe explicații de dat. Familia mea a trecut printr-un calvar și aproape am murit din cauza ta, spuse tata pe un ton dur și serios
- Nu este vina lui, spuse Aro luându-mi cuvintele din gură.
Toată lumea îl privește intens pe băiatul din colț.
- Aro are dreptate. Singurii vinovați suntem noi oamenii, spuse Igor apărând în cameră cu mâinile în buzunar privind rece către noi. Egoismul, lăcomia, ura si setea de putere aflate în interiorul ființei umane au cauzat calvarul ăsta, domnule Casian. Băiatul nu are nicio vină...este doar o victimă a tuturor acestor "calități" ale omenirii. A fost vânat ca un animal, ca un trofeu în loc să-l ajutăm și să-l tratăm cu respectul cuvenit. Să nu uităm că datorită lui ne aflăm acum în această încăpere.
   Tata și-a scos ochelarii de la ochi și apoi a început să-și frece ochii obosit. Toată lumea privește cu vinovăție către Aris...nu cred că cineva a privit situația din perspectiva lui Igor. Iar pentru prima dată de când îl cunosc, acest om a vorbit ca un bărbat demn de respect și nu ca un păcălici de doi bani.  Minjoon îl privește pe Igor cu o curiozitate aparte.
  - Igor, are dreptate. Nu am judecat lucrurile în profunzimea lor și am tras concluziile pripite. Îmi cer scuze, băiete, spuse acesta cu sinceritate privind către Ari. Acesta îi zâmbește scurt.
- Cine sunteți voi, Igor? spuse Minjoon cu un glas încă mai rece decât privirea.
- Noi suntem FSB. Și deocamdată noi ne ocupăm de protecția voastră.
- Să înțeleg că forțele secrete americane luptă cu cele rusești...
- Nu, cu siguranță nu. Avem și agenți CIA printre noi, MSS, Mossad, MI6 și așa mai departe...
- Ce este asta? spuse Minjoon puțin confuz și iritat.
- O poveste lungă...
-  Deabia aștept să aud, spuse cu o voce liniară Minjoon.
Aris privește vioi către cei doi bărbați.   Pare mai implicat ca niciodată.
-  Voi fi cât mai scurt și concis posibil. În urmă cu șase luni Observatorul Arecibo din Puerto Rico a înregistrat niște semnale foarte neobișnuite care după spusele lor au apărut de nicăieri și au dispărut la fel de repede. Transformând codul binar în text aceștia au observat că este vorba de egipteana antică. Textul suna astfel:" Ajutați-ne. Lumea noastră moare. Îndrumați-l pe cel ales spre a-și îndeplini destinul scris în stele. Dar nu fiți piedici ci îndrumători. Tu cel care asculți strigătul meu, ține minte aceste cuvinte: dacă el va da greș...lumea voastră va muri odată cu a noastră. Oamenii de argint sunt ultima voastră speranță."
  Tata a încreminit uitându-se șocat la Igor. Toată lumea îl privea cu atenție pe bărbatul impunător din mijlocul încăperii.
  - Oamenii de argint...șoptise tata privind în gol.
  - Curând această informație s-a împrăștiat printre toate unitățile militare din lume. Nimeni nu a părut să o ia in serios. Cum sursa de unde a fost trimis semnalul nu a fost detectată iar mesajul era pur si simplu imposibil de crezut toată lumea a conchis că a fost o glumă iar incidentul a fost dat uitării în ciuda insistențelor cercetătorilor din Puerto Rico. A fost liniște pentru o perioadă...apoi a început spectacolul.  Un obiect zburător neindetificat, a fost semnalat survolând deasupra Canadei. Avea o viteză incredibilă, niște manevre imposibil de realizat ținând seama de gravitație. Au fost trimise imediat câteva avioane MIG-25 spre a cerceta obiectul neindentificat. Piloții au declarat că este de formă rotundă, foarte strălucitor, silențios și incredibil de rapid. Avioanele au urmărit nava de aproape dar după jumătate de oră a dispărut complet. Am crezut că acesta va fi încă un caz adăugat la colecția noastră de "întâmplări inexplicabile". Mai târziu în acea zi, baza secretă americană din Groelanda a raportat că un obiect ciudat, asemănător unei stele a căzut din cer și s-a prăbușit în pădure. În două ore trei avioane pline cu agenți CIA, militari și agenți NASA au ajuns la fața locului. Era vorba de aceeași navă care fusese urmărită mai devreme în acea zi. În acea navă l-au găsit pe acest băiat...iar de aici restul e o istorie marcată de trădări și sânge. Oamenii s-au împărțit în două tabere: cei care vor să îl transforme pe băiat în cobai de laborator și să facă bani de pe urma acestui lucru și cei care au făcut corelația între mesajul de acum câteva luni și venirea lui bruscă. Noi suntem cei care îl protejează pe el...și care îl vom ajuta în misiunea sa. FSB și alte câteva organizații s-a ridicat total împotriva ideilor nebune ale cercetătorilor americani. Alții nu au vrut să se implice deloc. Treptat, voluntari din mai multe organizații secrete din lume, inclusiv CIA s-au alăturat cauzei noastre. De asemenea...sprijinul Guvernului este limitat. Nu se vrea iscarea vreunui Război Mondial.
  - Și atunci...cum a ajuns cea mai căutată persoană din lume la noi?
- În timp ce noi realizam un plan pentru a-l elibera, el a scăpat singur de acolo. Voi l-ați găsit din pură întâmplare. Am decis că cel mai sigur este să rămână la voi în timp ce noi slăbeam puterile acelor oameni.
- Puteri...?
- Vezi tu, Nic...informația se răspândește repede printre cei care dețin puterea. Oameni bogați și influenți erau implicați în acest așa-zis proiect. Lucruri ciudate se întâmplau iar acestea erau deja inexplicabile și duse la extrem pentru o organizație secretă... mai târziu  am aflat că de fapt o anumită societate alcătuită din oameni foarte bogați și influenți din lume se afla în spatele tuturor: Iluminati. Noi nu ne luptam cu niște oameni obișnuiți...și tocmai de aceea guvernele lumii au preferat să aibe o implicare redusă.
  - Poftim? Iluminati? Dar asta...
  - ...e imposibil? Cam la fel ca opritul gloanțelor în aer, domnule Casian? Acea întâmplare doar ne-a confirmat că lumea noastră chiar este în pericol iar aceaști Iluminati probabil au alte motive ascunse pentru care vor să pună mâna pe băiat. Este extrem de important ca el să nu ajungă în mâinile lor, spuse Igor serios, vocea lui groasă răsunând în toată încăperea marcată de tensiune.
   Cu toții așteptam o explicație...dar asta a întrecut cu mult imaginația noastră. Sedna privește palidă către Igor în vreme ce Ashi strânge puternic mâna unui Terignak împietrit. Minjoon în schimb privește cu groază către băiatul cu păr argintiu. Tata a deschis gura să spună ceva dar a închis-o la loc.
  - Suntem în pericol, nu-i așa? Nu ne vom putea întoarce acasă până nu rezolvăm situația...spuse Minjoon vizibil agitat privind serios către Igor.
  - Fii sigur de asta... spuse Igor categoric.
- Dar...la ce situație ne referim mai exact? intervine Sedna cu glasul tremurând în discuție.
- Oprirea lemurienilor din a distruge Kahlan, răspunse Aris calm privind senin către o Sedna terifiată.