Din adâncurile gheții

Capitolul 24

     Părul lung, întunecat și mătăsos cade în valuri pe spate până la mijlocul îngust și delicat. Astăzi poartă o rochie albastră, groasă cu mâneci lungi și căptușită pe interior dar frumoasă. Orice ar arăta frumos pe ea. Din când în când mai prinde între degete câte o șuviță rebelă pe care o răsucește tacticos în timp ce citește. Astăzi ochii ei sunt mai albaștrii ca niciodată. Mi-e teamă că mă voi îneca dacă privesc prea adânc în ei. Știu că este supărată pe mine...de ieri mă tot evită. Dar nu suport situația asta. Ușa de la camera ei este deschisă așa că voi intra.
  Nu apuc să fac doi pași înăuntru că albastrul ochilor ei se ciocnește de ființa mea. Nu s-a încruntat, nu a zâmbit...doar mă privește intens. Nu îmi pot da seama ce gândește.
  - Mă eviți...spun eu aproape șoptit uitându-mă vinovat către ea.
- Ai ceva să îmi spui? spuse aceasta cu voce liniară.
- Păi...eu...
- M-a chemat mama jos? S-a întâmplat ceva?
- Nnu...nu e asta...eu...
- Mai bine merg jos să verific.
Și zicând asta, Sedna se ridică de la birou și încearcă să iasă din cameră dar eu o prind de braț înainte să pună piciorul afară.
- Te rog...ascultă-mă!
Sedna privește dur spre brațul său care se află prins în mâna mea.
- Dacă tot ai venit să spui ceva, atunci spune. Dar întâi...dă-mi drumul!
Îi eliberez brațul în următoarea secundă iar aceasta intră înapoi în cameră și se poziționează cu spatele la mine în fața ferestrei.
- Nu e ca și cum m-aș fi așteptat să  îmi spui și mie despre intenția ta. Nu sunt supărată din cauza asta. În schimb sunt dezamăgită de indolența ta. Nu ți-a păsat de faptul că ai putea pune viața cuiva în pericol. Nu te-ai gândit la repercusiunile pe care le-ar putea avea acțiunea ta asupra băiatului alb sau asupra noastră...a tuturor. Nu te-ai gândit că ar fi cazul să te consulți cu cineva mai experimentat în viață decât tine. Ai tratat totul ca un robot. Dar cel mai rău...l-ai tratat pe băiatul din camera de alături ca pe un specimen de la Zoo, nu ca pe o ființă umană. Monstre spre a fi studiate...
   Aceasta se întoarce cu fața la mine privindu-mă dezamăgită.
- În ce scop le-ai trimis? Voiai să îl transformi în marea ta descoperire? Să ajungă pe o masă de laborator iar tu să fii un erou? spuse aceasta cu lacrimi în ochi neîndrăznind să mă privească.
  Aproape că uit să respir din cauza șocului...și a durerii pe care o simt în piept. Nu poate să aibe o părere atât de proastă despre mine! Nu recunosc persoana descrisă de ea.
  Sedna încearcă să părăsească camera dar eu o cuprind aproape brutal de mijloc, o lipesc de perete și îmi izbesc buzele de ale ei. Nicicând nu am simțit o aromă atât de dulce, de fină și delicată. Simt cum lacrimi calde mi se scurg pe obraji...acestea fiind poate dovada mea că nu sunt un robot. Spre surprinderea mea, Sedna nu mă respinge ci se lasă moale în brațele mele. Mâinile ei se afundă în părul meu iar eu o trag mai aproape. Mi-aș dori ca acest moment să nu se mai termine...ca Sedna să rămână mereu în brațele mele. Mă îndepărtez ușor de ea cât să o privesc în ochi. Îi apuc chipul între mâini și îmi lipesc fruntea de a ei. Aceasta închide ochii.
  - Te iubesc, Sedna! Te iubesc cum nu am iubit pe nimeni în viața mea, șoptesc eu încet cu vocea răgușită. Îmi dezlipesc fruntea de a ei și o privesc în ochi. Aceasta se uită șocată la mine, parcă nevenindu-i să creadă.
- Cred...cred că te iubesc încă de când te-am văzut prima oară. Nu am știut ce se întâmplă cu mine la început, am tot încercat să mi te scot din cap dar cu cât încercam mai mult cu atât imaginea ta devenea din ce în ce mai persistentă în mintea mea. Curând am început să mă schimb...să trec prin stări necunoscute mie până acum. Trebuie să mă crezi, Sedna! Nu am încercat niciodată să vă pun în pericol sau să produc vreun rău cuiva! Tot ce am făcut a fost din teamă...teamă de necunoscut. Condițiile în care noi l-am întâlnit pe acel băiat, caracteristicile sale deosebite și faptul că este atât de aproape de persoanele importante mie m-au făcut să acționez nesăbuit. Pentru că ai dreptate...am pus viața străinului în pericol fără să îmi pese...pentru că mie îmi păsa doar de voi. Îmi pare rău, Sedna. Chiar îmi pare rău... spun eu răgușit uitându-mă cu ochii sticloși către Sedna. Atitudinea acesteia s-a schimbat. Toată gheața din ochii ei s-a topit. Acum mă privește blând si cu ochii umezi. Aceasta mă îmbrățișează strâns și își așază capul în dreptul inimii mele.
- Și eu te iubesc...șoptește aceasta cu vocea stinsă.
  Eu pur și simplu împietresc. Parcă nu îmi vine să cred ceea ce tocmai am auzit. O cuprind pe Sedna de umeri și o dezlipesc de mine, obligând-o să mă privească în ochi. Îmi zâmbește timid.
  - Te iubesc, Do Min Joon!
---------------------------------------------------------
       - Vino! Am să-ți arăt toate documentele! Nu îmi vine să cred că s-au păstrat într-o stare atât de bună! Sunt douăzeci si una de papirusuri în total! Și fiecare papirus are propriul său tub frumos...asemănator cu cel al hărții noastre. Nu am putut încă determina din ce material este făcut papirusul dar po...
  - Nic, băiete ia-o mai ușor! Pălăvrăgești încontinuu de un sfert de oră. O să faci scurt circuit dacă continui în ritmul ăsta, spuse Stan care îmi zâmbea amuzat de pe pat.
  Astăzi Stan s-a simțit foarte bine. De fapt...este mai bine ca niciodată. Trebuia să îl ducem la spital dar el aproape că nu mai are niciun semn de boală. Obrajii îi sunt din nou trandafirii iar ochii îi sclipesc de sănătate. Chiar a coborât singur și s-a dus să mănânce ceva, după ce ne-am chinuit trei zile să îl convingem să bea o supă. Sunt fericit să îl văd din nou ca altădată. Dar totuși speculez că aici nu este vorba despre vreo minune sau miracol divin.
   - Ia să vedem ce avem noi aici...spuse Stan voios așezându-se la birou lângă mine și Terignak. Acesta se uită cu interes la documente, alege un tub oarecare și începe să îl studieze concentrat.
- Înțelegi ceva? spuse Terignak cu o vădită curiozitate. Și eu le-am învârtit pe toate părțile...dar ochiul meu nu a observat decât niște desene frumoase acompaniate de geometrie. Dar eu nu sunt specialist...
  -Geometrie? spun eu amuzat uitându-mă curios la Terignak.
- Scrisul pe care voi îl studiați seamănă mult cu formele geometrice...cel puțin eu așa am perceput acele litere.
- Terignak are dreptate, Nic. Multe dintre aceste litere au fost formate pornind de la geometria-matematică.
- Nu scapi de matematică pe nicăieri...aparent, spun eu pe un ton care vrea să pară exasperat. Acum dacă mă uit mai atent...Terignak chiar are dreptate. Multe dintre aceste litere au la bază geometria. Un ochi neexperimentat nici nu ar observa că e vorba de o formă de limbaj.
- Acest tub conține niște versuri, spuse Stan concentrat. Ascultați: " Din stelele albastre am obținut putere\ Dar curând norocul s-a transformat în durere\ Ascultă bine povața din trecut\ Și nu porni orb pe un drum mut"
- Foarte bună interpretare, Stan bătrâne! Toate cele douăzeci și una de capsule conțin câte un astfel de mic text. Am tradus doar două papirusuri dar din acestea am ajuns la concluzia că aceste versuri sunt de fapt indicii cu privire la conținutul textului pe care îl reprezintă.
- Ai tradus deja două? spuse Terignak ușor uimit.
- Azi-noapte unul și astăzi pe următorul, spun eu voios mândru de isprava mea.
- De astăzi ai interdicție la papirusuri în timpul nopții, Nic! spuse Stan cu o falsă autoritate în glas.
  Mă strâmb copilărește la Stan în timp ce îi zmulg papirul din mână și îl pun la locul lui.
- Ce ai tradus? spuse Terignak.
Apuc două tuburi din grămăjoară și le arăt prietenilor mei.
- Pe acestea două! Și sunt fascinante! Textele sunt în mod clar scrise de niște egipteni. Din motive necunoscute mie au ales să le scrie în acest limbaj. În esență acestea sunt niște relatări ce seamănă mult cu textele lui Strabon sau Herodot.
- Adică niște texte ce relatează evenimente din istorie? spuse Stan.
  - Pe aproape...aceste doua texte descriu de fapt o civilizație prietenă cu Egiptul. Egiptenii îi numeau "oamenii de argint" și îi descriu aproape ca pe niște zeități. Cred că aceasta este civilizația în căutarea căreia am plecat noi Stan. Autorul acestui papirus face o descriere fizică și psihologică a "oamenilor de argint". Din punct de vedere fizic, aceștia sunt descriși ca fiind înalți,  cu un corp bine proporționat și suplu, ochii mari, sclipitori si vioi, piele " de lumină" și păr de argint. Sunt descriși ca fiind ființe grațioase și delicate. Ca structură psihologică oamenii "de argint" sunt iubitori de artă și carte, păstrători a informației, posedă o inteligență superioară, sunt ființe nobile pentru care dreptatea și adevărul primează.
- Se pare că avem un simpatizant al acestor oameni! remarcă Terignak imediat.
- Așa este. Dacă ar fi să ne luăm după acest papirus am putea concluziona că "oamenii de argint" erau niște ființe utopice. Dar să nu uităm că acest text se sflă sub influența subiectivității umane iar perfecțiunea nu există. Autorul nu vorbește despre defectele lor...
- Ce ai tradus în al doilea papirus? spuse Stan.
- Al doilea papirus vorbește despre tehnologia lor... spun eu pe un ton serios, ușor stins spre sfârșit. Îmi dau ochelarii jos de la ochi în timp ce privesc dur către prietenii mei.
  - S-a întâmplat ceva? spuse Terignak suspicios.
  - Ei bine...ce am citit acolo...mi se pare imposibil. Și nu știu ce să cred...
- La ce te referi mai exact, Nic? spuse Stan.
- Descriu o tehnologie imposibilă pentru acele timpuri. Textul începe cu descrierea navelor și prin menționarea faptului că "oamenii de argint" sunt navigatori înăscuți...cei mai buni din lume. Navele lor pot naviga fără probleme prin cele mai năprasnice furtuni și până la cele mai îndepărtate ținuturi. Urmează o serie de detalii tehnice cu privire la modul de construcție al unei astfel de corăbii. Apoi...povestește despre navele aerului. Aveau nave care puteau circula pe apă și prin aer. Mai mult...aceștia aveau arme care emiteau o lumină distrugătoare către adversar și puteau comunica între ei la distanță fără papirusuri. După spusele autorului informația ajungea la destinatar în câteva secunde.
   Atât Stan cât și Terignak se uită șocați către mine așteptând parcă să spun că am glumit. Dar aceeași reacție am avut-o și eu.
- Am tradus acest papirus de trei ori...nu este o glumă. Trebuie să traducem și restul ca să putem trage o concluzie.
----------------------------------------------------------
   Am auzit zgomote din camera tatei așa că m-am apropiat și am lipit urechea de ușă. Aud trei voci bărbătești...printre care și cea a unchiului Stan care pare neobișnuit de voioasă. Ce se întâmplă?! Deschid puțin ușa cât să pot trage cu ochiul înăuntru. Unchiul Stan se află așezat relaxat la birou alături de tata, Terignak și o grămadă de tuburi. Pare vesel, vioi...dar cel mai important arată sănătos. Cum este posibil? Închid ușa cu grijă și pornesc în jos pe scări. Merg până în bucătărie, unde găsesc un Aris așezat la masă moțăind pe întuneric.
  - Ce faci aici?
Acesta deschide ochii lent privindu-mă plictisit printre gene.
-  Aștept să se încheie drama din camera de alături. Am decis că ar fi nepoliticos din partea mea să trag cu urechea...deși o fac neintenționat.
- Te referi la camera Sednei? Dar ce s-a întâmplat, are probleme? îl întreb eu pe un ton puțin îngrijorat în timp ce trag un scaun și mă așez lângă el.
Aris pare că se gândește puțin înainte să răspundă.
- Eu aș spune că are probleme dar dacă o întrebi pe ea îți va răspunde sigur că nu are.
Eu mă uit întrebătoare  și confuză la el ridicând sugestiv dintr-o sprânceană.
- Acum chiar că mi-aș  dori să pot citi în semne că din vorbe nu mai sunt capabilă să înțeleg. Ce probleme are?
- Do Min Joon, răspuse acesta ferm.
- Ce?
- Ce?!
Ne uităm de câteva secunde unul la celălalt fără să spunem nimic. Eu sunt încruntată și usor iritată în vreme ce el mă privește plictisit și somnoros.
  - Lasă asta. Am observat că unchiul Stan s-a însănătoșit ca prin minune. De când te-am întâlnit pe tine nu mai cred în minuni. Ai vreo legătură cu asta?
- Poate...
- Cum ai reușit?
Acesta mă privește brusc mult mai intens și serios.
- Datorită energiei cristalului.
- Ai și tu un medalion?
- Nu, Cati...acea energie se află în interiorul ființei mele. Nu am nevoie să port un cristal.
- Dar...cum?
- Este o poveste complicată...dar mulțumită acestei energii pot creea...așa-numitele voastre miracole.
- Ca zburatul Calebilor printre copaci? spun eu pe un ton amuzat.
- Ca zburatul Calebilor de pe această lume, spuse Ari corectându-mă.
- Mulțumesc, Aris! Îți sunt recunoscătoare pentru ce ai făcut mai devreme. Unchiul Stan...este important.
- Știu asta...știam că suferi din cauza lui. Nu îmi place când suferi. Nu îmi place să văd lacrimi în ochii tăi sau cioburi în inima ta. Sunt fericit...când tu ești fericită, spuse Ari privindu-mă intens și serios în ochi. Acesta a început să se apropie din ce în ce mai mult de mine. Îmi cuprinde fața între mâinile sale calde și își lipește delicat fruntea de a mea. Este întuneric...nu îi pot vedea bine ochii sau expresia feței. Pot doar să îi simt respirația accelerată izbindu-se de fața mea. Închid ochii amețită de prezența lui iar inevitabilul se întâmplă. Lumina se aprinde brusc făcându-ne pe amândoi să sărim ca arși de pe scaune. O Ashi confuză ținând un lighean de cartofi în brațe ne privește perplexă. Amândoi trecem pe lângă ea în liniște și cu privirile în pământ. Fiecare intră în camera lui fără să privească înapoi. A fost un moment ciudat.