Din adâncurile gheții

Capitolul 28

       Toate perechile de ochi s-au lovit de seriozitatea puțin acidă a băiatului relaxat din mijlocul camerei. Acesta stă așezat turcește pe podea. După mai bine de câteva zeci de zile de tăcere absolută și ignoranță intenționată, Ari a decis să deschidă gura brusc și să vorbească. Șocul meu nici nu se compară cu al celorlalți. Cel pe care ei îl credeau mut, a intervenit în discuție cu o atitudine normală ca și cum toți s-ar fi așteptat ca el să spună ceva. Aro și Igor îl privesc impasibil spre deosebire de Minjoon care arată foarte iritat, trimițând fulgere din privire către Ari. Ashi și Terignak privesc cu ochii mari către el în vreme ce tata îl privește mai mult intrigat decât șocat.
  - Întotdeauna am crezut că se preface...dar astăzi mi s-a confirmat că am dreptate, șoptise Minjoon printre dinți fără să își deslipească ochii de Aris.
- Nu m-am prefăcut, Minjoon, spuse Aris cu vocea liniară privind calm către băiatul care pare că arde.
Minjoon pufăie dezaprobator și își mută privirea de la el, neputând să-și stăpânească un rânjet ironic care s-a așternut în mod brusc pe fața lui.
- Ești incredibil...șoptise Minjoon mai mult pentru el.
- Minjoon, cred că ar fi mai înțelept să îl ascultăm decât să discredităm tot ce spune...nu prea avem de ales decât să îl credem, spuse Sedna privind blând către Minjoon. Acesta îi cuprinde mâna în a lui și uitându-se în ochii ei, pare că se mai calmează puțin.
   În tot acest timp, tata a privit curios și concentrat toată scena, analizându-l bine pe Aris.
  - Să înțeleg, că nu puteai vorbi când te-am găsit? spuse tata privind serios către Ari.
  Acesta privește senin către tata și încuviințează printr-o mișcare a capului.
- Iar acum, în mod brusc vocea ți-a revenit ca prin minune? continuă acesta intrigat. În mod normal nu aș sta la discuții pe un astfel de subiect absurd...dar având în vedere situația în care ne aflăm...,spuse acesta ridicând din umeri pasiv având o voce resemnată.
- Nu, fu răspunsul rece și scurt al lui Aris.
- Atunci...eu nu mai înțeleg nimic, spuse tata cu voce exasperată ridicând mâinile în semn de învingere.
- Nu vorbea limba noastră, tată. I-a trebuit câteva zile să o învețe...
- Poftim?! intervenise Minjoon în discuție cu vocea neîncrezătoare.
- Stai puțin...tu de unde știi, Cati? spuse tata privindu-mă suspicios.
- Nu e evident? spuse Minjoon iritat privindu-l fix pe Aris.
  - Discuția o aveți cu mine, nu cu ea, spuse Aris dur privind concentrat către cei doi.
   Simt că această discuție deviază mult și nu mai înțeleg nimic...iar dacă eu nu înțeleg ceilalți nu au vreo șansă.
- Nu vă cunoșteam graiul iar voi nu îl cunoșteați pe al meu. Privindu-vă și studiindu-vă, l-am învățat. Nu mă îndoiam de asta.
- Ai fost o persoană complet străină de tot și de toate. Cum de ai avut încredere în noi dacă nici măcar limba nu o înțelegeai? spuse tata privind curios către băiat.
- Nu am spus că nu vă înțelegeam. Nu vă cunoșteam graiul și nu puteam comunica prin el cu voi. În rest, vă înțelegeam. Spre deosebire de voi, eu nu am nevoie de limbaj spre a comunica. Pot citi în semne...în intențiile, în sufletul unei persoane. Nu mi-a fost teamă de voi deoarece eu v-am înțeles de la început chiar dacă voi nu mă puteați înțelege.
  Toată lumea privește întrebător către Aris. Au aceleași priviri pe care le aveau colegii mei când profesoara de mate, după ce a umplut o tablă cu formule, ne întreba dacă am înțeles: Clar, nu!
  - Cititul în semne...cam la asta sunt eu specialist, spuse tata scoțându-și ochelarii de la ochi. Dar eu citesc în semne scrise, palpabile. Semnele în care tu citești...sunt inexplicabile pentru mine...adică pentru noi. Poți fi mai precis?
- Atâta vreme cât voi nu ați experimentat așa ceva...e greu de explicat astfel încât să puteți înțelege în totalitate. Este o comunicare tăcută, lină, fluidă și mult mai rapidă decât cea făcută prin grai. Este asemănătoare cu ceea ce voi numiți "citit al minții".
  - Poți să ne intri în minte? sărise ca ars Minjoon.
- Nu. Nu pot citi gânduri...nu pot săpa atât de adânc în interiorul unei ființe. Pentru transmiterea de informații concrete, pentru explicație sau exprimarea părerilor și noi folosim graiul. Deși îl putem înțelege și cunoaște pe cel de lângă noi fără limbaj, avem nevoie de el pentru a împărtăși lumii ce se află în mintea noastră.
  - Eu renunț...putem dezbate asta până mâine dimineață și eu tot nu voi înțelege, spuse Terignak cu voce spășită în vreme ce Ashi îl susține din priviri.
  - În regulă...să zicem că am înțeles, spuse tata cu voce tărăgănată privind concentrat către Aris.
- Dar tu ai mai vorbit cu Ecaterina înainte, nu-i așa? spuse Minjoon dur.
- Așa e...situația a fost de așa natură că nu am avut de ales decât să îmi folosesc graiul...iar Cati se afla acolo. Atunci am vorbit pe limbajul vostru pentru prima dată.
- Ce situație? spuse tata intrigat.
Aris îl privește tăcut. Și ușor liniștea se așterne în încăpere...inspir adânc aer în piept și închid ochii. A sosit momentul adevărului. Tata își mută privirea suspicioasă către mine.
  - Am găsit întâmplător baza asta în pădure când am mers în expediție la acea peșteră. Voi ați spus că este o rezervație naturală dar eu știam că nu e așa. M-am întors acolo să fac poze pentru a dovedi că am dreptate...Aris probabil mi-a anticipat intenția și m-a urmărit. Acolo am fost prinși de acei bărbați dubioși și eram pe punctul de a fi pierduți...dar am fost salvați de profesorul Gorin.
  Tata mărește ochii, șocat de uimire privind când la mine când la Aris.
- Ce ați făcut?!
- Profesorul Gorin? intervenise Igor curios în discuție.
- Da...îl cunoști?
Acesta se uită serios către mine, trecându-și brusc mâna prin păr nervos.
- Probabil el l-a ajutat să scape...spuse acesta privind dur către Aro care aprobă printr-o mișcare a capului.
- Gorin este un cercetător care a lucrat mai bine de 43 de ani pentru NASA și  este totodată un fizician strălucit. A fost unul dintre cercetătorii care au venit în acea seară la locul prăbușirii navei lui. Îmi amintesc bine ultima discuție pe care am avut-o cu el. Gorin este un om de știință remarcabil de care noi aveam nevoie. L-am rugat să ni se alăture dar a refuzat categoric...am crezut că este la fel ca ceilalți. Aparent...Gorin se află mai degrabă sub acoperire. Asta este o mișcare destul de inteligentă, vulpoi bătrân, spuse Igor rânjind cu subânțeles.
-Trebuie să îl scoatem de acolo, spuse Ari dur, privindu-l în ochi pe Igor.
- Categoric! Voi iniția imediat o emisiune de recuperare...
- Nu așa repede! spuse tata clar și răspicat. Nu am terminat încă! Băiatul mai are multe explicații de dat. Iar tu! spuse acesta privind autoritar către mine. Să nu crezi că ai scăpat așa ușor...
- Îmi pare rău...spun eu vinovată.
- Dacă puteai vorbi și știați de acei indivizi, de ce nu ne-ați spus și nouă? spuse Minjoon cu voce exasperată și puțin nervoasă.
- Asta nu era o opțiune. Misiunea lui Nic ar fi putut fi întreruptă de aflarea acestei vești, în plus, s-ar fi format o vâlvă care v-ar fi dat de gol mult mai devreme și probabil am fi fost atacați și omorâți de ei. Erați mai în siguranță neștiind nimic...și misiunea mea la fel. Eu i-am cerut lui Cati să mențină tăcerea și îi sunt recunoscător pentru că m-a ascultat.
  - Înțeleg...spuse tata mângâindu-și bărbia concentrat. Este posibil...este posibil să fi anulat expediția dacă aș fi știut toate astea...și nu aș fi descoperit niciodată acele documente. Să zicem că ai avut dreptate...dar tot nu pot să fiu de acord cu punerea în pericol a fiicei mele, spuse tata hotărât.
- El nu m-a pus niciodată în pericol...de fapt, el m-a scos mereu din belele și m-a protejat...spun eu cu vocea scăzută.
  Tata își întoarce capul spre mine și mă privește încruntata.
  - Când v-ați apropiat voi doi atât de mult? spuse tata privindu-mă sceptic.
  Eu mă blochez la auzul cuvintelor lui. Sedna zâmbește copilărește în vreme ce Minjoon îl privește suspect pe Ari. Terignak și Ashi par că admiră pereții mai bine în vreme ce Aro se uită plictisit la ceas. În schimb, Igor ca și trezit dintr-un somn adânc începe să mă privească mai intens cu o figură încruntată și nervoasă. Pe el ce l-a apucat?
  - Mai este ceva ce tu știi și noi nu, Cati? spuse tata pe o voce amenințătoare.
  Ei bine, cred că mai sunt multe lucruri pe care el nu le știe. Nu...nu cred că îi voi spune de vis.
  - Sunt aici, spuse Ari cu vocea lui lipsită de expresivitate, obișnuită. Sunt aici să răspund la  întrebările voastre. Azi...doar azi vă permit să întrebați orice despre mine în semn de recunoștință și respect pentru toată munca și sacrificiile voastre. De mâine în schimb, voi răspunde doar când voi considera eu că este cazul. Eu sunt o umbră...nu un soare. Nu îmi stă în caracter să strălucesc senin în fața tuturor. Doar astăzi aveți cheia pentru acest cufăr, spuse Ari pe un ton serios și categoric privind impasibil către cei din camera care au rămas cu gura căscată.
  - Cine te crezi?Apari și dipari când vrei, te plimbi pe aici când și cum vrei, vorbești când vrei iar acum...atitudinea asta de fals prinț profund și neînțeles... spuse Minjoon încordat, pe un ton batjocoritor.
- Liniștește-te Minjoon. Poate oricând să se ridice și să nu mai răspundă la nimic. Spune băiete, care este numele tău?
  - Mă cheamă Aradis D'Angelion, spuse acesta scurt și la obiect.
  - De ce ești aici?
- Pentru a schimba soarta poporului meu.
- Dar știu că tu chiar răspunzi strict la întrebare...spuse tata ca o concluzie proprie.
- Din partea poporului tău a fost acel mesaj primit la Puerto Rico?
- Da!
- Ce au vrut să spună prin faptul că vom pieri și noi dacă voi dispăreți?
- Soarta voastră e legată de a noastră...dacă noi cădem, următorii veți fi voi.
- Ce s-a întâmplat cu poporul tău, Aris? Kahlan...așa vă numiți voi?
- Da...eu sunt un kahlanian. Ceea ce s-a întâmplat cu poporul meu este o poveste lungă de mii de ani, spuse Aris cu vocea aproape șoptită.
- Aradis...cumva, voi sunteți "oamenii de argint" despre care povesteau vechii egipteni? spuse tata privindu-l mai atent ca niciodată pe Aris
- Da.
- Incredibil! Nu pot să cred! Mă așteptam să descopăr o civilizație antică dispărută...nicidecum și un urmaș al acesteia! Te-am bănuit încă de când am tradus primele documente. Ce s-a întâmplat cu voi? Ați dispărut din istorie atât de brusc! spuse tata cu vocea însuflețită si cu ochii sclipind de încântare
  - Un cataclism, răspunse Ari simplu.
  - Ok, cataclismul e cataclism dar unde ați dispărut? Cum de nu s-a mai auzit niciodată de voi?
- Am găsit un loc pe care noi îl credeam nelocuit si l-am făcut al nostru. Urma noastră s-a pierdut în istorie pentru că noi ne-am dorit asta, spuse Aris serios privindu-l pe tata în ochi.
- Dar...de ce...
- Nic, pierzi timpul cu întrebările greșite! spuse Minjoon rapid întrerupând entuziasmul tatei. Am și eu câteva întrebări, spuse acesta dur.
- Eu nu am vreun răspuns pentru tine, răspunse Aris aproape arogant privindu-l în ochi pe un Minjoon uimit.
  - Dar ai spus...
  -...ce am spus. Nu pot retrage nimic. În schimb pot alege cui să răspund și cui să nu, spuse acesta menținând contactul vizual cu Minjoon care pare mai iritat ca niciodată.
- Ești un fenomen...răspunse acesta ironic. Dar nu contează. Timpul va aduce și răspunsurile la întrebările mele, spuse acesta pe un ton categoric care sună mai mult a amenințare.
  Atmosfera de foc inițiată de cei doi tineri este întreruptă de un bărbat solid, ras în cap care intră în cameră cu o figură puțin speriată. Toată lumea își întoarce privirea către noua prezență care gâfâie ostenit. Igor face câțiva pași în direcția noului venit, privindu-l curios și încruntat.
- Ce s-a întâmplat, Marco? întrebase acesta cu vocea lui groasă și impunătoare.
  Bărbatul mai aruncă încă o privire peste toți cei din cameră, inspiră adânc în piept și reia contactul vizual cu Igor.
- A venit, spuse acesta scurt cu vocea ușor tremurândă.
  Aro se uită șocat către Igor. Acesta se încordează brusc, strângând puternic pumnii.
- La naiba...șoptește acesta printre dinți.